Carmen-Ecaterina Ciobâcă
O nouă dimineață ca o strângere de inimă. Pun cărțile în geanta de pânză. Mai am acolo ploile din Rennes și câteva vise. Au râs spunând că e o sacoșă. Nu-mi pasă. Pun geanta pe umăr, încalț balerinii. Legea zice să ai pantofi cu toc. Impun respect și apoi toc-toc îți anunți prezența pe culoar. Nu-mi pasă. Autobuzul se târăște. Ajung. Las la ușă sufletul de copil, îmi pun masca și intru. Sunt eu versus ei. Vor rânji, mă vor provoca, vor trânti scaunele când scriu pe tablă. Mă prefac că nu-mi pasă. Liceu, cimitir.
Ioana Clara Enescu
Casa mea e ca toate celelalte din micul oraș de la malul mării - albă, cu obloane albastre. La poartă, am o cascadă de Bougainvillea. La fereastra ce dă spre stradă, sunt ghivece cu lavandă și busuioc. Perdeaua din borangic, brodată cu flori de câmp, flutură de parcă e aripa unei păsări cu trupul invizibil. Locuiesc într-o carte poștală, pe spatele căreia cineva, demult, a scris: Monotonia acestor locuri e salvatoare. Indiferența e o mare turcoaz, de pe țărmul căreia nu vreau să plec. Niciodată.
Titela Durnea
Vecine desăvârșite o bârfesc la colțul blocului. Cum se poate să nu-i pese? N-a trecut nici un an. Poartă un sloi în piept. Aura le servește același zâmbet uriaș însoțit de alura dreaptă, sfidătoare, de o autosuficiență ce le sfidează bicisnicia. În fiecare seară la șapte, cu precizie de ceas atomic, se-ndreaptă spre cimitir. Se așază între cele două cruci, scoate din poșetă cartea de povești și-ncepe să citească. Azi, Mica Sirenă. Sărutul furișat al Zânei îi dă putere pentru o întoarcere nouă.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2023, grupul are 11.540 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).