Într-o bună zi, m-am prins cum stă treaba cu viața. Nu-i vorba că nu mai doare, doare ca dracu, dar mi-am făcut rost de niște plasturi. Numipasă, mădoarencot și miserupe, în funcție de gravitate. Zbang, dacă mami și tati divorțează nu-nseamnă că nu te mai iubim, iute plasture numipasă. Pleosc, ești drăguță dar eu sunt pentru o relație deschisă, plasture mădoarencot. Poc, înveți și vii la toamnă, plasture miserupe. V-am zis, doare ca dracu dar măcar știu numa io. Încă n-am un plasture pentru plasture da-s optimistă.
Ana Maria Dobre-Nir
Mi-am scos pielea, încet, de parcă o făceam de la începutul lumii. Am lăsat-o la picioarele tale. Apoi mi-au căzut mușchii de pe oase. Te-ai făcut că nu vezi. Sau poate ai văzut, dar ai ales să-ți întorci privirea spre monștrii ce-mi găuriseră sufletul. Erau mai interesanți, iar ție îți plăceau oricum filmele de groază. Am strigat că trebuie să te uiți și dincolo de oase, doar că abia acum ai simțit, cu adevărat, frica. Și poate nu ești pregătit pentru asta. Da, știu. Sunt o stafie. Una care nu-ți dă pace, ci fiori.
Monica Bologa
Mă uit fix în ochii lui când îmi spune că nu mai simte nimic pentru mine. Și că nu i-au plăcut niciodată frizura mea, și nici glumele mele insipide, și nici mâncarea mea fără gust. Apoi, când mi-a explicat că de la o vreme nu mai are nicio resursă de energie și nici chef de viață cu mine, am zâmbit, tot așa, privindu-l în ochi. Ești de piatră, mi-a reproșat. Îți spun toate astea și tu zâmbești. E clar, nu mă mai iubești. Și-a luat geanta de pe hol și a ieșit. Eu încă stau lipită de ușă și plâng.
