Băiatul tremură într-un colț al camerei. Are mâinile pe urechi și stă ghemuit. Are o buză umflată, iar corpul e plin de vânătăi. Îi e frică. O frică nebună. De atâtea ori s-a gândit să se arunce pe geam. Poate ar fi putut chiar să zboare, ca Peter Pan sau măcar să fugă din casa asta spre o insulă doar a copiilor ce se ascund de părinți. Ușa a lovit peretele. Un geam a crăpat. Afară e furtună. Un pumn lovește capul unui copil. O femeie cade la pământ. Urlete. Înjurături. Poliție. Spital. Tribunal. Casă de copii.
Titela Durnea
O lepădase mă-sa în lanu' de porumb când trecea șatra prin sat. Schimbul a fost cinstit: 100 de lei. Câtă vreme n-a știut, a fost vie. Anii printre căldărari, un carusel: mere coapte, tocăniță cu mămăligă, vânătăi, scăldatul pe unde-apuca, înfocatul dans țigănesc. A luat și lecții. De șchiopătat și cerșit. Aduna cel mai mult în talger c-avea pielea albă și fragedă și urma curelei limpede. Târziu, când mă-sa a găsit-o și i-a spus adevărul, sub ochii femeii o copilă și-o lume își găseau sfârșitul.
Nelida Holban
În capătul târgului găsesc o tarabă cu vase din lut. Mă uit la urcioare, la căni. Pe la noi femeile împart căni cu apă, îmi spune bătrâna care vinde. Le împodobesc toartele cu flori și le dau de sufletul copiilor lor nenăscuți. Ca să li se ierte păcatul? Nu, ca să-și ostoiască oful din inimă. Asta nu se șterge, maică. E păcat de-al greu, se plătește, zice ea oftând. Iau o căniță smălțuită și-i întind banii. Să-i primească Dumnezeu. Simt că nu-mi ajunge aerul. Plec cu inima arsă. Plata? Eu n-am mai avut copii.
