Combinația dintre artă și tehnologie a transformat concertul într-o experiență imersivă, publicul având ocazia să urmărească nu numai interpretarea unuia dintre cele mai cunoscute și mai iubite concerte ale lui Rahmaninov, ci și să descopere felul în care o persoană cu sinestezie audio-vizuală percepe, simultan, sunetul și tiparele vizuale. Pe ecranele cu led din spatele și din lateralul scenei, pe tot parcursul concertului, s-au succedat imagini care, pentru SERENE, sunt în legătură directă cu muzica pe care o interpretează. Dacă pentru spectatorul obișnuit sunetele și imaginile apar în succesiune, pentru un om cu sinestezie audio-vizuală, ele sunt simultane, iar una din mizele concertului a fost tocmai aceea de a pătrunde în sensibilitatea unui artist care percepe lumea, la propriu, într-o manieră diferită.
Inteligența artificială s-a dovedit a fi un instrument foarte util, care i-a permis unui spectator neurotipic să-și lărgească spectrul de sensibilitate, prin suprapunerea codului vizual cu acela sonor. În imaginile ce aminteau de desenele japoneze manga, au apărut interioare de catedrale gotice, figuri de cavaleri, dragoni, flori de cireș, de lotus, chipuri feminine angelice și, ca un laitmotiv, imaginea unui fuior de fum, asemenea unui suflu ce traversează totul, de la spații, la personaje. Cu ajutorul artistului vizual Koto, SERENE a spus povestea unei lumi în care există, în egală măsură, fragilitate, speranță, duritate și spaimă, un univers în care este imposibil de trasat o limită între spațiul interior și cel exterior, între eu și celălalt. Nu au apărut unde cerebrale pe ecranele din Piață, așa cum mulți s-au așteptat, dar succesiunea, ritmul și caracteristicile lor au fost preluate de un algoritm IA, creat chiar de SERENE, care a imprimat apoi cadență, intensitate și consistență imaginilor proiectate.
În crearea poveștii, alături de sensibilitatea interpretei, un rol important l-a jucat însăși geneza concertului, pe care Rahmaninov l-a scris între 1900 și 1901, după o perioadă de câțiva ani în care nu a mai putut crea. Dedicat lui Nikolai Dahl, neurologul care l-a tratat de depresie cu ajutorul hipnozei, concertul vorbește despre capacitatea minții umane de a metaboliza suferința și de a o sublima, prin creativitate, în operă de artă. Prin demersul său, SERENE și-a propus să le arate spectatorilor cum "a tradus" mintea sa experiența atât de profundă a altei minți umane. Iar unei intenții de acest fel parcă nimic nu i se potrivește mai bine decât pătrunderea, nu numai simbolică, în stratul adânc al creierului, acolo unde impulsurile electrice străbat rețeaua neuronală. Medicină, psihologie, neuroștiințe, muzică, animație digitală sunt numai câteva din domeniile care s-au intersectat într-un concert ce poate fi interpretat și drept un manifest despre relația dintre om și inteligența artificială, într-un moment în care umanitatea își pune tot mai multe întrebări referitoare la felul în care viitorul ei va fi influențat de un instrument ce se dezvoltă într-un ritm uluitor de alert.
Într-un alt plan de interpretare, complexitatea codurilor folosite în concert susține dorința artistei de a recrea arta totală, aceea în care publicului i se oferă o experiență multi-senzorială, un discurs artistic ce îl reobișnuiește cu bogăția unei reprezentații în direct, în care sunetul, imaginea și emoția se întâlnesc, iar virtuozitatea umană este pusă în lumină, la propriu, de inteligența artificială.
Nu în ultimul rând, spectacolul construit de SERENE vorbește despre perseverența, răbdarea și pasiunea de care ai nevoie ca să-ți împlinești un vis și despre bucuria care sporește atunci când este împărtășită cu un public dispus să te urmeze. Nimic din ce am văzut sâmbătă seara nu ar fi existat dacă fetița de odinioară ar fi renunțat la dorința ei de a deveni pianistă. Un concert precum Rachmaninov's Artificial Intelligence este o ocazie de a fi parte, pentru câteva zeci de minute, din celebrarea unei reușite extraordinare, de care, cu siguranță, cu toții suntem capabili, câtă vreme în sufletul nostru visurile pe care ni le-am făcut mai au încă ecou.
Am avut șansa de a mă întâlni cu SERENE înaintea concertului ei, pentru un scurt interviu. Vă invit să urmăriți discuția noastră, cu observația că ea ar fi avut, poate, un alt parcurs, dacă ar fi avut loc după reprezentația din Piața Sfatului. Intactă rămâne însă bucuria de a fi stat în preajma unei artiste pentru care lumea are atât de multe straturi, nuanțe, sunete.
Ioana Clara Enescu: Dragă SERENE, îți mulțumesc că ai fost de acord să stăm de vorbă. Pentru început, cum te-ai descrie, în câteva cuvinte, pentru cineva care aude prima oară de tine?
SERENE: O primă variantă este formă de viață bazată pe carbon. Dar cred că nu este o descriere destul de specifică, deoarece toți suntem forme de viață bazate pe carbon.
I.C.E.: Sigur, dar această definiție vorbește despre felul în care te vezi pe tine însăți, asemănătoare celorlalți oameni.
S.: Cu toții suntem ființe umane și acest tip de formă de viață, când ești om, îți permite să faci o mulțime de lucruri interesante și distractive. Mie îmi place să cânt la pian, îmi place să fac experimente tehnologice și multe alte lucruri. Dacă vrei o definiție mai scurtă și mai simplă, atunci pot spune doar "pianistă", "pasionată de tehnologie", "om".
I.C.E.: Văd că "pianistă" este prima ta alegere.
S.: Da, cred că da, în acest moment.
I.C.E.: Când ai descoperit că pianul este pasiunea ta? Când și cum s-a întâmplat? Care e povestea?
S.: Știi că nu am studiat niciodată muzică, deși bineînțeles că mi-aș fi dorit să fac asta. Am ajuns ca imigrantă în America, cu o mamă singură, așa că nu am avut atât de multe șanse în copilărie, dar am auzit prima dată un pian la 5 ani și mi-a plăcut. A fost o experiență foarte asemănătoare cu întâlnirea de mai devreme cu copiii care au fost aici (la repetiția pe care SERENE a avut-o cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov a asistat o grupă de copii de școală primară, n.n.). Consider că muzica poate fi foarte puternică și îți poate schimba viața. Pentru mine așa fost. Deci, am vrut să cânt la pian.
I.C.E.: Unde erai? Îți amintești ce se cânta atunci la pian?
S.: Era Mozart, undeva într-un spațiu public. Era un pian public. După ce am ascultat, m-am dus să-l încerc. Și totul a avut un rost pentru mine. Pentru că, știi, în partea stângă a pianului, sunetul coboară, în partea dreaptă, sunetul urcă, iar între aceste extreme este totul, e lumea întreagă.
I.C.E.: Și apoi ai studiat informatica, iar între timp ai învățat singură să cânți la pian.
S.: Am învățat să scriu cod când aveam nouă ani, și asta a fost foarte distractiv, deoarece cu ajutorul codului informatic poți crea orice și îmi place asta. În felul acesta, de foarte devreme, muzica și codul au devenit părți din ființa mea.
I.C.E.: Ce similitudini găsești între muzică și programare?
S.: Oh, sunt atât de multe, depinde la ce nivel vrei să te situezi. La nivel de suprafață, ambele sunt sisteme complexe, formate din sisteme mai mici. Un concert durează poate o jumătate de oră, poate 45 de minute, sau chiar o oră, dar el este alcătuit din mișcări, pasaje, fraze, figuri și note individuale. Întregul este făcut din părți mai mici, care se reunesc, pentru a forma ceva frumos. Cu programarea este aproape la fel, avem o bază foarte complicată cu ajutorul căreia se realizează ceva, un fel de funcție, dacă vrei să faci o aplicație, de exemplu, există o mulțime de lucruri care se unesc pentru a o face posibilă. Sunt multe componente mici care se unesc în diferite straturi, pentru a face un sistem mai mare, și ambele sunt capabile să facă lucruri magice.
I.C.E.: Ce le poți spune celor care se tem de inteligența artificială, pentru că văd în ea o amenințare la adresa oamenilor? Ar trebui ca un compozitor sau un pianist să se teamă că vor fi înlocuiți de roboți cu inteligență artificială? Mai e nevoie de oameni care să cânte la pian și să compună muzică?
S.: Cred că mereu va fi nevoie de oameni. De fapt, nu cred că inteligența artificială poate înlocui oamenii. Este un instrument, ca oricare altul. Am analizat la un nivel destul de profund ce face IA și am constatat că, în cele din urmă, toate aceste modele doar înmulțesc niște matrici foarte rapid, cu rezultate foarte bune. Este vorba de o replicare profundă, bazată pe datele pe care a fost instruită IA, iar acest lucru poate fi interesant și poate crea lucruri distractive, dar, de fapt, este doar o imitație foarte elaborată. Putem vorbi despre viteze de reacție diferite ale creierului uman, față de un computer, acesta din urmă fiind de miliarde de ori mai rapid, dar, deși suntem mult mai lenți, realizăm mai mult. Cred că, până la un punct, frica din jurul IA este legitimă, pentru că întotdeauna tehnologia a făcut ca unele lucruri să dispară, de exemplu nu mai folosim caii ca mijloc principal de transport. Când oamenii au început să folosească tipograful, nu a mai fost nevoie de scribi pentru a copia un text manual. Chiar și faptul că avem telefoane mobile este atât foarte util, cât și o amenințare pentru psihicul nostru.
I.C.E.: Care sunt avantajele folosirii IA într-o reprezentație ca a ta? Ce câștigă publicul prin faptul că îți transformi undele cerebrale în culori și desene? Ce se adaugă în felul acesta la mesajul pe care îl transmiți?
S.: Este vorba despre forme de exprimare și de comunicare la niveluri diferite. În primul rând, eu prefer să cânt muzică adevărată, cu o orchestră adevărată, pentru un public real și mi-am dedicat viața acestui scop. Dar, după cum știi, am o formă de sinestezie, așa că acesta a fost de fapt unul dintre motivele inițiale pentru care am vrut să explorez aceste alte tehnologii și să le încorporez în spectacolele live, ca o modalitate de a împărtăși publicului experiența sinesteziei. Nu vor fi niciodată perfect redate senzațiile mele, desigur, dar este o modalitate de a le transmite. De asemenea, mă gândesc la platformele multimedia de până acum o sută de ani. Vârful artei multimedia a fost atunci opera, care încorpora toate celelalte elemente - vizual, auditiv, kinetic -, fiind o producție destul de impresionantă pe care oamenii o realizau cu tehnologia din timpul lor. În limba germană este un cuvânt care descrie o asemenea realitate, Gesamtkunstwerk, arta totală, în care muzica este o componentă fundamentală. În zilele noastre, arta totală a fost înlocuită în mare parte de industria cinematografică, de Hollywood. Nu este tocmai viața reală, dar atunci intervine tehnologia, schimbă lucrurile, apărând noi posibilități de exprimare, iar oamenii explorează ceea ce este posibil la limită.
I.C.E.: Dar de ce ai ales să îți monitorizezi creierul? De ce nu inima sau ambele în același timp?
S.: Aș dori să fac asta. Pentru inimă am nevoie de EKG și mă gândesc de mulți ani la asta. Dar, deocamdată, am folosit electroencefalograma. Ceea ce îmi doresc să fac în continuare este să nu mă conectez doar eu la aceste aparate, ci să conectez și alți muzicieni din orchestră și publicul, pe cine dorește să participe. Am putea, în felul acesta, să măsurăm experiența din care facem parte cu toții.
I.C.E.: Vei fi conectată la aparate în direct, în timpul spectacolului?
S.: Da, mâine, aparatele îmi vor citi undele cerebrale în timp real, iar imaginile sunt generate în direct.
I.C.E.: Iar ele vor fi generate cu ajutorul unui program pe calculator. Tu l-ai creat?
S.: Da, și acum am și o mică echipă care mă ajută, deci se întâmplă multe lucruri interesante. Știi, tehnologia se dezvoltă foarte rapid și sunt mulți oameni extraordinari care fac lucruri uimitoare. Dar cel mai important lucru pe care îl am eu de făcut este să cânt la pian.
I.C.E.: Crezi că un neurolog va înțelege ceva în plus față de un spectator ce nu are nicio legătură cu acest domeniu?
S.: E foarte posibil.
I.C.E.: Ai primit vreodată un feedback de genul acesta?
S.: Puțin. Oamenii care sunt foarte familiarizați cu aparatele RMN sunt foarte curioși și avem conversații foarte interesante. Desigur, există limitări în ceea ce privește instrumentele pe care le avem, în special în cazul unui spectacol live, fie că este o coroană cu niște electrozi, fie că este un EKG, suntem încă la un nivel de suprafață în biometrie.
I.C.E.: Să vorbim puțin despre sinestezia ta. Sunetele pe care le auzi sunt transformate de creierul tău în culori. Ce culori are muzica lui Rahmaninov în acest concert?
S.: Culorile se schimbă constant. De fapt, sunt doar modele care se păstrează în funcție de armonii, dar fiecare moment este diferit și nu este atât de simplu încât să poată fi redus totul la o singură culoare, este mai degrabă o reprezentare sub forma unor peisaje care se leagă unele de altele, iar conținutul emoțional se adaptează la muzică. De fapt, cred că toți suntem sinestezici, chiar dacă nu neapărat la fel, dar cu siguranță ascultând niște sunete ți se trezesc anumite sentimente, acesta este tot un fel de sinestezie. Când ne bucurăm de diferite feluri de mâncare, asociem mirosurile și gusturile, aceasta este o altă formă de a combina simțurile. Există și o sinestezie mai puțin obișnuită, cum ar fi asocierea numerelor și a culorilor. Creierul este un domeniu foarte interesant.
I.C.E.: De ce ai ales acest concert pentru spectacolul de mâine?
S.: Ei bine, acesta este unul dintre preferatele mele și, de asemenea, are o poveste foarte interesantă. Probabil știi că vorbește despre felul în care Rahmaninov a ieșit din depresie. Concertul a fost dedicat lui Nikolai Dahl, neurologul și psihoterapeutul său. Cred că atunci când muzica ajunge în straturi foarte adânci, are întotdeauna un conținut profund psihologic și, ca muzician, trebuie să te scufunzi în propria psihologie pentru a te înțelege mai bine, pentru a te pune în locul compozitorului cât poți de mult, pentru a-i reda muzica și pentru a putea s-o aduci în fața oamenilor. Cred că mulți oameni care pătrund adânc în muzică înțeleg că există întotdeauna mai multe niveluri, nu este vorba niciodată doar despre notele muzicale. Ele sunt doar un prim pas pentru a ajunge în punctul în care publicul te urmează deplin. Un alt motiv pentru care am optat pentru Rahmaninov este că acum câteva luni, am cântat acest concert la Viena, și am cântat și Scriabin. A fost un concert frumos, l-am cântat cu Andrej (dirijorul Andrej Vesel, n.n.). Am prezentat două concerte pentru pian într-o singură seară. Efectele vizuale au fost concepute în mod special pentru Scriabin, care a fost celebru pentru sinestezia sa. În primă instanță, ne-am gândit să prezentăm tot Scriabin la Brașov, dar, până la urmă, ne-am decis să facem Rahmaninov. Nu am combinat încă în acest fel de conținut vizual cu muzica lui. Față de concertul de la Viena, de data aceasta am mai adăugat câteva elemente vizuale.
I.C.E.: Te gândești să susții același concert de mai multe ori ca să vezi ce schimbări apar în tiparele vizuale de la o reprezentație la alta? Chiar dacă este aceeași partitură, tu te-ai schimbat, ești într-un alt loc, poți cânta diferit și poți avea alte emoții.
S.: Absolut. Pentru fiecare concert, am aceleași imagini, dar există întotdeauna un flux care se potrivește cu muzica și există elemente nou generate. Dar, desigur, pe măsură ce tehnologia se îmbunătățește, totul va continua să evolueze. Sunt foarte curioasă să văd unde vor ajunge aceste lucruri în zece ani, cu acest tip de tehnologie.
I.C.E.: Ai cântat vreodată cu instrumente tradiționale chinezești? Ce diferențe ai observat?
S.: Este foarte diferit. Am încercat să cânt la guqin (instrument tradițional cu coarde, citeră, n.n.), nu am avut multă vreme, dar acum am unul și cânt la el pentru a mă deconecta. Îmi place cum sună, dar desigur că există și alte instrumente, alte tradiții, în Asia de Sud-Est, unde sunt paradigme total diferite ale muzicii, unde nu este polifonie occidentală, ci sunt microtonuri. Muzica clasică indiană este, de asemenea, genială. Cred că toate aceste tradiții sunt foarte profunde și prezintă diferențe fundamentale față de muzica occidentală, pentru că ajung la o logică muzicală și la o logică emoțională diferită, la fel ca limbajul. Ți-e cunoscută, probabil, existența ipotezei Sapir-Whorf (în lingvistică și antropologie, ipoteză ce susține că reprezentarea lumii se reflectă direct în categoriile lingvistice pe care le folosim, n.n.), cu versiunile sale, slabă și puternică. Evident, eu cred că versiunea slabă este mai precisă, deoarece limbajul nu este singurul mod ce reflectă gândirea, dar cred că oamenii care au avut limbi materne diferite se raportează diferit la lume.
I.C.E.: Ce schimbări observi în structurile vizuale pe care le asociezi sunetelor atunci când asculți muzică tradițională chineză?
S.: Sunt peisaje și contururi diferite, alte forme, se schimbă schema de culori pe care o poți avea. Cred că și fizic este nevoie de mai multă energie pentru acel tip de muzică. De fapt, cred că unul dintre motivele pentru care oamenii care nu sunt obișnuiți cu muzica clasică tind să adoarmă în timpul concertelor este acela că nu trebuie să cheltuiască atât de multă energie ca la muzica tradițională chineză când ascultă muzica clasică. Cred că are legătură și cu comunicarea în general, cu diferența dintre culturi, ideologii, școli de gândire.
I.C.E.: Am citit un interviu în care spuneai că atunci când erai în India, sunetele erau foarte deranjante la un moment dat în oraș, aveai impresia că tiparul vizual e strident și te simțeai epuizată. Ai avut timp să procesezi muzica orașului Brașov? Ce îți spune ea? Ce sentiment îți transmite?
S.: Am ajuns abia ieri (joi, 27 iulie 2023, n.n.), dar mi-a plăcut foarte mult. Am făcut o scurtă plimbare prin Piață, apoi am mâncat niște preparate tradiționale foarte gustoase și am auzit oameni cântând muzică tradițională românească, iar asta mi-a plăcut foarte mult. Există un aspect ritmic foarte interesant și se simte că vine dintr-o istorie lungă.
I.C.E.: Ca să ne încheiem rotund conversația, m-aș întoarce la tine, mai exact la numele tău. Cum l-ai ales? De ce SERENE? Este o traducere a numelui tău chinezesc?
S.: Da, într-un fel. Și am și un nume chinezesc, dar în America nimeni nu poate oricum să îl pronunțe, deci acesta ar fi motivul principal.
I.C.E.: Mi se pare un nume foarte frumos și foarte potrivit pentru o artistă care aduce laolaltă arta și tehnologia, căutând armonia, calmul, pacea. Tu l-ai ales sau ți-a fost dat acest nume?
S.: Cumva, ambele variante sunt adevărate. S-a întâmplat, pur și simplu. Este, în același timp, un fel de a fi. Ca muzician, un lucru pe care l-am învățat devreme din propria experiență, dar și din întâlnirea cu alți muzicieni sau din ceea ce am ascultat și am explorat, este acela că, indiferent de partitura pe care o cânți, oricât ar fi de dificilă, dacă stai calm, totul este mai ușor. Este contra-intuitiv, dar are foarte mult sens. Cred că această mentalitate se aplică și dincolo de muzică. În lumea contemporană există multe probleme și, dacă putem menține acest tip de abordare echilibrată, suntem mai bine pregătiți pentru a trece peste dificultăți.
I.C.E.: Ce crezi că poate face un muzician într-o lume tulbure?
S.: Cred că simplul fapt de a fi muzician este magic și este ceva care poate ajuta lumea. Lumea are nevoie de lucruri mai frumoase. Cred că este vorba despre o problemă spirituală, pe care au abordat-o diferitele tradiții. A fost un timp în care religia a fost foarte influentă și s-a bazat pe un nucleu muzical foarte important, iar nevoia unui fel de fundație spirituală puternică există încă în cultura contemporană, deși o mare parte din ea a fost înlocuită cu... Tik-Tok. Așadar, ceea ce poate face un muzician, ceea ce poate face oricine, este să încerce să-și păstreze dimensiunea spirituală, să ne ajutăm unii pe alții în acest sens prin intermediul muzicii și creând lucruri frumoase.
I.C.E.: Îți mulțumesc foarte mult, SERENE, pentru discuția de astăzi. Să te bucuri de șederea în România, la Brașov, iar concertul de mâine (29 iulie 2023) să fie așa cum ți l-ai imaginat!
S.: Și eu îți mulțumesc mult.
Notă: Concertul Serene se poate vedea o vreme pe pagina de Facebook a Filarmonicii Brașov aici (de la min 7).