Pisica ceacâră

1. Mizerie
Doar în papuci îmi simt piciorul așa ocrotit și sigur. Senzația e perfectă. De mult îmi dorisem încălțări de casă în care să nu alunec, dar nici să nu las urme pe parchetul abia lustruit. Din baie intru în camera de zi. Mă opresc. Mă blochez. Mi se pare c-am văzut ceva în treacăt. Mi-e teamă să întorc capul, însă știu că nu am încotro. Îmi mișc privirea încet, cât pot de încet. E acolo. Leșin. După ceva timp îmi revin. În jurul meu s-au strâns toți cei din casă. O pată. Este o pată pe masă, abia reușesc să pronunț.

2. Ramură de măslin
Ierusalim, în excursie cu alți cinci colegi la finalul clasei a XI-a. În albumul cu fotografii, afișez un zâmbet voluntar, mereu în centrul grupului de adolescenți. Lipsesc doar pozele din după-amiaza în care m-am întâlnit cu Uri în grădina de măslini. Îl cunoscusem în aceeași zi și niciodată după aceea nu mi-am putut explica de ce acceptasem să mă văd cu el pe furiș. Îmi aminteam doar ramura pe care o rupt-o pentru mine dintr-un arbore și înțepătura pe care am simțit-o între picioare când s-a aplecat să mă sărute.

3. Chiloți albaștri de damă
M-aș ridica, dar transpirația mă ține sloi. Pornesc de-a bușilea spre masa din mijlocul camerei cu cei din casă după mine ca într-un alai. Mă opresc în buza mesei: pata nu se vede decât dacă o privești razant sau de foarte aproape. Mă aplec asupra ei: pare urmă de pisică. În aceeași clipă, simt un junghi între picioare și mi se taie respirația. Pisică? Trag de fustă cu o mână și reușesc să o smulg de pe mine. Aș vrea să-mi privesc chiloții, dar teama mă paralizează. Renunț. Nu mai contează. Știu că sunt roșii deja.

4. Fum
Remanența acelui sărut. Nu știu cât a durat pentru că timpul se pierduse pe sine. Am deschis ochii să-l văd. O coloană de fum se ridica dinspre Orașul Vechi: o veste sau poate chiar ardea ceva. Până la ea, tot felul de tufe și buruieni ițite dintre măslini ca tuleii pe obrazul lui Uri, poteci împrăștiate în toate direcțiile printre trunchiurile groase și zbârcite ale copacilor și perdeaua fină de praf, din frunze olivii pisate-n picioare. Fumul continua să se înalțe spre cer. Atunci s-a auzit și zgomotul exploziei.

5. Îndrăgostită
Camera lui Uri, mai pe seară. Mâinile lui fierbinți. Erecția. Penetrarea. Tremuratul coapselor și al sânilor și nu numai. Nu doar părți ale corpului despre care nu știam că există și nici doar emoții pe care nu le mai trăisem, ci cele mai ascunse taine ale minții, nașteri și vise și războaie și morți, toate cuprinse într-o suflare, într-o bătaie de inimă, în pulsul unei artere. O împreunare în care am aflat despre mine tot ceea ce nu știusem și nici nu voi mai fi știut vreodată. Viața de dincolo de dorință.
Atunci.

6. Ghinion
Domnule consul, ce știți despre explozia din Ierusalim? Până acum nu știm să fie cetățeni români printre victimele atentatului. Domnule consul, ce știți despre tinerii aflați în excursie, cu care părinții nu reușesc să ia legătura? Credem că este o coincidență pentru că grupul nu avea în program la ora aceea vizitarea Orașului Vechi. Domnule consul, ce știți despre fata care a fost găsită? Vestea bună este că nu a fost la locul exploziei, acum îi căutăm și pe ceilalți. Și ea ne-a spus că nu aveau ce să caute acolo.

7. Toate-s vechi
În acele momente mă închid în cameră. Îmi scot chiloții și îi agăț lângă ceilalți patru. Mă așez în pat, pe spate cu genunchi îndoiți și picioarele depărtate. Îmi mângâi coapsele și îmi cobor mâna încet între picioare. Îmi ating labiile, apoi îmi strecor un deget în vagin și încep să-l mișc tot mai puternic. Podul palmei îmi presează clitorisul, exact ca atunci abdomenul lui Uri. Nu simt nimic, dar trebuie să mă conving de asta. Mă opresc. Rămân cu ochii ațintiți pe cei cinci chiloți roșii agățați unul lângă altul.

8. Ceacâr
Întoarcerea la hotel. Drumul lung, pe jos, cu Uri. Senzația de plutire de mai devreme dispăruse cu totul. Nu mă gândeam decât la cum să-mi justific absența din grup și teama îmi creștea la fiecare pas. Aventura de-o zi căpăta dimensiuni catastrofice. Ne-am oprit în fața hotelului. A încercat să mă sărute, dar l-am bruscat, atât eram de nervoasă. L-am privit pentru, nu știam atunci, ultima dată. Am țipat, m-am întors și am intrat pe ușă. Fugeam, dar ochii lui mirați mă urmăreau pe scări.
Și cel albastru și cel roșu.

9. Jekyll și Mr. Hyde
Camera mea de hotel. După ce luasem la rând camerele colegilor, dar nu îi găsisem. Normal ar fi fost să fie, doar eu le făcusem programul pe ore. Într-un fel, m-am bucurat că nu i-am găsit: aveam timp mai mult să îmi pregătesc explicațiile. Unde fusesem. M-am dezbrăcat și mi-am văzut chiloții albaștri pătați de sânge. Gândurile îmi erau un carusel de emoții. Am intrat în duș. Am închis ochii și am lăsat apa să îmi curgă pe față. Tot ce vedeam erau ochii lui. Unul albastru și celălalt roșu.
Atunci a sunat telefonul.

10. Rodie și păcate
Masturbarea mi-e ca un ritual. Mi-aș dori să mă spele de păcate. Să mă elibereze. Dar nu simt nimic. Nici măcar suferință. Plăcere, nici atât. Singurele obiecte roșii din casă sunt cei cinci chiloți atârnați în camera mea. Eu port doar chiloți albaștri. Se întâmplă, însă, ca azi, să își schimbe culoarea în roșu și atunci mă masturbez. Dar nu simt nimic. Mi-aș dori să mă eliberez. Să scap. Altfel, mă feresc de tot ce e roșu: tomate, căpșuni, cireșe, rodii. Mai ales rodii. Rodii nu. Acest pântec nu va rodi niciodată.

11. Între agonie și extaz
Secția de poliție. Gălăgie, agitație și căldură. Uitasem de Ghetsimani, de Uri, de camera lui. După șocul inițial al veștii dispariției colegilor mei, nebunia din biroul inspectorului îmi blocase gândurile. Dădeam răspunsuri laconice. Da, eu le făcusem programul. Da, astăzi trebuiau să viziteze Muzeul Yad Vashem și împrejurimile. Orașul Vechi? În niciun caz. Apoi cineva a spus că au fost văzuți la intrarea în Yad Vashem. Erau bine, în program. Caruselul de emoții a revenit. S-a făcut și mai cald. Atunci am leșinat.

12. Cadavrul meu
Camera de hotel, noaptea. Când am ieșit din Yad Vashem era încă devreme. Soarele ezita să coboare. Avem timp de-o tură prin Orașul Vechi, le-am spus. Ai zis că rămânem pe munte, mi-a răspuns dintre ei Dan. E urât aici, le-am zis. Doar soare și cruci. La Turnul lui David era plin de turiști. De-aceea, poate, n-am văzut nimic. Când capul mi-a zburat prin aer, am crezut că se mișcă zidurile. Când s-a oprit, m-am uitat în jur după corp. Mi-am văzut o mână care îmi făcea semn.
Trebuie să fie și restul pe undeva, atunci.

13. Și maci
Ies din cameră, deși nu prea îmi vine. După o criză ca asta, cel mai greu este să înfrunt tăcerea și ezitarea oamenilor care încearcă să mă evite. Dar timpul trece și trebuie să îi organizez. Dacă îi las de capul lor, cine știe ce mai fac? Bucătăreasa trebuie să se apuce de gătit. Se face târziu. Dar mai întâi o trimit în piață. I-am făcut deja lista, dacă mai întârzie, nu o să mai găsească marfă din cea bună. Trebuie să ia pește proaspăt și legume pentru garnitură. Și maci, desigur. Și să-mi vină cu ei până în 12.

14. Vindem tot, nu ne trebuie nimic
Revin în cameră să fac ordine. Patul răvășit păstrează cumva urma corpului meu masturbat. O avea saltea cu memorie, îmi zic. Așez, îndrept, netezesc. Acum arată bine. Imaculat. Șterg praful pe mobilă. Să fie curat. Impecabil. Chiar atunci, din spatele fotoliului, sare o pisică. N-am mai văzut-o până acum. Cine știe ce mizerie a lăsat acolo, mă gândesc. Când naiba a intrat? Din trei salturi, pisica iese pe geam. Mă reped să îl închid în urma ei și o privesc cum se îndepărtează. Poate, totuși, a venit vremea să plec.

15. Cu picioarele ude
Secția de poliție, a doua zi. Am visat că au fost acolo. Din cauza mea, dacă eram cu ei, ne țineam de program. Nu trebuiau să meargă acolo, dar s-au dus. Din cauza mea. Am visat tot. Inspectorul m-a privit lung. Bine, vino cu mine. Până am ajuns în Orașul Vechi, s-a pornit ploaia. Lângă Turnul lui David se formase un șuvoi roșiatic de apă și sânge prin care am trecut ca să intrăm în clădire. Pe jos erau înșirate fragmente de trupuri umane printre care călcam cu picioarele încleiate. Atunci am văzut amuleta lui Dan.

16. Saltimbanci
Locul exploziei, curățat de orice emoție. De-a lungul drumului, oameni fără nicio expresie, pictați pe față și pe haine, probabil dintr-o trupă de circ. M-am așezat printre ei și brusc m-am simțit de-a lor pentru că aveam ceva în comun: și ei veniseră să recunoască pe cineva. I-am întrebat unde pleacă de aici. Nu știm, mi-a răspuns un saltimbanc, noi nu știm niciodată ce facem a doua zi. Mi-am rotit privirea în jur. Locul se umpluse de circari care trăiau de pe-o zi pe alta. Lumea părea un carusel. Atunci am fugit.

17. Aur și cărbune
Bucătăreasa se întoarce de la piață. Îi dau indicații ce să gătească și apoi mă ocup de macii pe care mi i-a adus. În fiecare zi mi-aduce maci. Le tai codițele și îi pun într-o sticlă de plastic la rădăcina unui copac, în fața casei. În ziua când am fugit, tot drumul de la Poarta Jaffa până departe era plin de maci în sticle de plastic. Aduși de oameni: fiecare pentru mortul lui. Doar o dată pe an când se face ziua aceea, îmi acopăr fața cu praf de cărbune și împodobesc macii cu o amuletă de aur. Doar o dată pe an.

18. Epidemie
Fuga. Atunci mi-am dat seama că lumea o luase razna. Societățile era pulverizate de explozii ca cea din Ierusalim, iar haosul se răspândea ca o epidemie. Nu mai existau modele pe care să le urmezi, nici valori de care să te agăți. Acela a fost momentul în care am ieșit din lumea lor și mi-am construit-o pe-a mea. Imaculată, intangibilă. Perfectă. Greșisem o dată și chiar dacă aveam să plătesc toată viața acea greșeală, nu avea să se mai întâmple. Stăteam într-un loc doar cât îl simțeam neatins. Apoi fugeam din nou.

19. Despre oameni, șoareci și altele
Izolarea. De atunci nu m-am mai apropiat de nimeni. Oamenii din jurul meu mi-erau angajați și atât. Uri a fost singurul de care m-am apropiat vreodată, dar acea aventură, atât de scurtă și atât de intensă, fusese în fapt o trădare. O dublă trădare. Uri m-a trădat când m-a ademenit să ies din ordinea după care-mi conduceam viața. M-a sărutat ca să m-arate lumii: uite, ea este cea care merită să moară. Dacă nu aș fi cedat acelui sărut, nu mi-aș fi abandonat colegii; nu i-aș fi lăsat să moară. Nu m-aș fi lăsat să mor.

20. Realitate
Domnule consul, este adevărat, i-ați găsit și pe ceilalți tineri? Da, au ajuns de curând la hotel. Se pare că s-au rătăcit într-o zonă pustie și au rămas acolo peste noapte. Domnule consul, la un moment dat se zvonise că au murit. Cineva a găsit amuleta unuia dintre tineri, dar îi fusese furată de un circar care din păcate a murit în atentat. Domnule consul, ce veste bună ne-ați dat. Așa este, chiar dacă acum a dispărut fata pe care o găsisem prima. A fugit înainte să apară colegii ei în viață.
Acum o căutăm pe ea.

21. Piese și joc
Împachetez cu gesturi mecanice. Nu mai știu a câta oară. Mă adun în fața altarului în care atârnă cei cinci chiloți roșii. O să îi împăturesc și pe ei să îi iau cu mine. Aud un zgomot, mă întorc și văd din nou pisica. Se uită la mine. Mă retrag cu spatele până simt sfoara pe care sunt întinși chiloții. Mi-o-nfășor în jurul gâtului și mă las cu toată greutatea în ea. Cât să mai fug și unde? Fiecare își joacă piesele până i se termină. Pisica mă privește calmă: nu pare să sufere. Ambii ochi îi sunt roșii, în sfârșit.