Momentul când, după ani
de muncă grea și o lungă călătorie
te afli în mijlocul odăii tale, casei tale,
pogonului, hectarului, insulei, țării tale,
având în sfârșit idee cum ai ajuns aici
și spui, asta îmi aparține.
Este momentul când pomii își desfac
brațele moi din jurul tău,
păsările-și iau graiul înapoi,
stâncile plesnesc și cad,
aerul se duce de la tine ca valul
și nu mai poți respira.
Nu, șoptesc ele. Nimic nu-ți aparține.
Ai fost doar oaspete, ai suit iar și iar
muntele, ai înfipt steagul, ai proclamat.
Dar noi ale tale n-am fost nicicând.
Nu ne-ai găsit niciodată.
A fost mereu invers.
(în perioada 1 iulie 2023 - 30 septembrie 2023, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate