Piese cantonate în țarcul cu sârmă ghimpată al propagandei comuniste

Cornel Răileanu, actor (n. 7.07.1955, Brăila). Absolvent al Institutului de Teatru Szentgyörgyi István, Tîrgu-Mureș (1981), clasa prof. Constantin Codrescu. Angajat al Teatrului Național din Cluj, din anul 1994. Premiul "Ștefan Braborescu" acordat de Teatrul Național din Cluj (2007); premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal (2014).

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Dacă ați fi în postura de a propune spre a fi montată o piesă aparținând acestei dramaturgii, care ar fi aceea? Vă rog să argumentați, pe scurt, alegerea.
Cornel Răileanu: Ca actor, am fost silit să gust din plin "capodoperele" așa zisei dramaturgii din perioada de tristă amintire. Nu pot aminti nici măcar un titlu de piesă sau un nume de autor care să-mi fi stârnit cât de cât o umbră de emoție artistică sau să merite un loc în memoria mea afectivă, excepție făcând Marin Sorescu și piesele lui Există nervi, Matca, Iona. Mai mult sau mai puțin notorii, cu sau fără talent, impostori sau ipocriți își etalau fără tresărire, în numele iubirii de țară, obediența față de cuplul dictatorial și partidul comunist. Zelul lor se manifesta excesiv și în a-și cenzura ei înșiși cu mare asprime propriile scriituri. Cei mai curajoși dintre autori abordau un stil timid aluziv la regimul autocrat, care făcea să aibă o oarecare trecere în fața publicului complice, lucru ce-i califica a fi adevărați disidenți, și ne oferea și nouă, actorilor, o mică satisfacție. Cam la atât s-a rezumat disidența în dramaturgia românească. Am așteptat, după 1989, câțiva ani buni, să apară, în sfârșit, "literatura de sertar". Ei bine, ea a refuzat să apară!
 
În altă ordine de idei, aproape niciuna dintre piesele scrise în acea perioadă n-ar mai prezenta interes din pricina substanței lor conjuncturale, strict cantonate în țarcul cu sârmă ghimpată al propagandei comuniste.
 
 
  Sânziana Tarța, actriță (n. 1.11.1985, Satu-Mare). Licență în actorie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București (2009) și în specializarea modă, la Universitatea Națională de Arte, București (2008); masterat în actorie la UNATC (2011). Premiul special al juriului, la Gala Absolvenților U.N.A.T.C. (2009); Premiul "Mona Marian" pentru tineri creatori (2015) și Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, la Gala Premiilor Teatrului Național Cluj-Napoca (2016).

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Sânziana Tarța: Nu sunt prea bine documentată. Nu știu.

L.M.: Dacă ați fi în postura de a propune spre a fi montată o piesă aparținând acestei dramaturgii, care ar fi aceea? Vă rog să argumentați, pe scurt, alegerea.
S.T.: Nu știu.

L.M.: Există vreun rol din această dramaturgie pe care vi-ar plăcea să-l interpretați? De ce?
S.T.: Nu știu. Sunt foarte în urmă cu lectura pieselor din perioada comunistă. Îmi pare rău că nu pot să fiu de ajutor, deși poate și faptul că nu știu e un ajutor și un semn că, cel puțin în ceea ce mă privește, aș putea să aflu mai multe.

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.