(Avertisment: Filmul e doar un pretext pentru a ne aduce aminte de alte personaje)
Nu-mi place cum scriu femeile. Sau mai corect, dacă pun în balanţă scrierile bărbaţilor cu cele ale femeilor le găsesc mai interesante pe cele ale primilor. Femeile se pierd în amănunte, vor să explice, scriu multe peltele cu speranţa că vor impresiona cine ştie ce mascul care le interesează. (Staţi fără grijă, ştiu că sunt femeie! Măcar nu mă consider scriitoare.) S-ar putea însă să simt influenţa dominaţiei masculine de care vorbeşte Pierre Bourdieu (veţi vedea un pic mai încolo ce efect are dominaţia aceasta) şi, prin urmare, să mă revolt instinctiv.
Cred că lista fiecăruia cu scriitorii preferaţi este ca lista obiectelor personale pentru voiaj, doar că în locul indispensabilelor periuţă de dinţi, perie de păr etc, trecem pe listă autori cu care ne-ar plăcea să ne mai întâlnim pe parcursul călătoriei care se numeşte viaţă. Marca produsului / numele scriitorului diferă de la om la om, de la cultură la educaţie.
Spre exemplu, n-aş lua-o niciodată cu mine pe Anais Nin; o consider o escroacă şmecheră care şi-a expus relaţia cu Henry Miller ca să scoată nişte bani şi să devină mai celebră. (Sunt şi în România câteva exemple de astfel de "escroace" care au "scris" cărţi pentru ca să mai apară câteva ştiri despre ele prin ziare).
În schimb, îmi place Simone de Beauvoir şi cred că a avut o influenţă benefică asupra lui Sartre. (Le puteţi citi corespondenţa într-o carte apărută la Editura Paralela 45, Simone de Beauvoir & Jean Paul Sartre, Walter van Rassum, 2003. Editura publică o colecţie care se numeşte Perechi celebre şi care conţine şi alte mărturii spectaculoase despre oameni care n-au trecut degeaba pe lângă noi).
Despre Virginia Woolf nu ştiam mare lucru până acum câteva săptămâni. Între timp am citit Spre far, Între acte şi, acum, Doamnă Dalloway (toate apărute la Editura RAO în colecţia Opere XX) şi mă gândesc că mi s-a întâmplat totul aşa cum descrie Cunningham în romanul său: "Acum citeşte Virginia Woolf, tot ce a scris, carte cu carte - este fascinată de ideea unei femei ca aceasta, o femeie cu o minte atât de strălucită, o femeie atât de stranie, de o tristeţe incomensurabilă."
Nu-mi plac, decât cu mici excepţii, scrierile femeilor dar continui sa le citesc în speranţa unor descoperiri care să mă emoţioneze. Iar astăzi scriu despre o scriitoare.
***
The Hours începe cu o sinucidere, una spectaculoasă pentru că e vorba de Virginia Woolf. Liniştită, cu mişcări calme, dar hotărâte îşi pune un pietroi în buzunar, apoi păşeşte uşor, uşor în lac, apa îi trece de cap şi Virginia dispare.
Aşa începe povestea aceasta care e construită spectaculos (e scrisă de un bărbat!, câştigător al premiului Pulitzer) despre trei femei (una care scrie o carte, una care o trăieşte şi alta care o citeşte). Trei femei care îşi analizează vieţile în decursul unei singure zi, pe parcursul a câtorva ore, fiecare concluzionând că duce o viaţă nefericită. Trei femei care vor ca la sfârşitul acestei zile, trăită de fiecare în altă perioadă, să se sinucidă. Trei femei care sunt atrase de alte femei, vor să-şi părăsească soţul sau au şi făcut-o, sunt nesigure în acţiunile lor deşi au toate atributele pentru a duce totul la bun sfârşit (Woolf se teme de servitori şi inteligenţa ei extraordinară n-o ajuta în comunicare, Clarissei Dalloway îi e frică să nu-şi descopere prietenul mort, iar Laura Brown e speriată de ziua de naştere a soţului pe care nu-l mai iubeşte şi care nici nu o mai stimulează).
Pentru mine, The Hours e o poveste despre gândurile, temerile, întrebările, frustrările, emoţiile, iubirile femeilor. Dar e scrisă de un bărbat.
(În film e prezentă şi cartea Virginiei Woolf şi văzând-o pe ecran m-am întrebat: Dar ăştia ce Mrs Dalloway au?! Cartea mea de acasă e mult mai mică şi are mult mai puţine pagini, deci mult mai puţin text, mult mai puţină poveste!)
***
Nu-mi plac scrierile femeilor. Şi-atunci de ce-mi place D-na Woolf? Pentru că şi ea e conştientă că nu trebuie să rămâi "femeie" atunci când te-ai apucat de scris.
"Este fatal să fii pur şi simplu bărbat sau femeie; trebuie să fii masculin de feminină sau feminin de masculină. Este fatal pentru o femeie să dea cea mai mică importanţă unui necaz; în orice caz, să se exprime conştient ca femeie. Şi 'fatal' nu este o figură de stil; căci tot ce se scrie cu această înclinaţie spre conştient este sortit pieirii [...] Trebuie ca în minte să existe un fel de colaborare între femeie şi bărbat înainte ca actul de creaţie să poată fi îndeplinit. Trebuie să aibă loc anumite alianţe ale extremelor" (Virginia Woolf, O cameră separată).
(Înainte de a vorbi despre eroina mea de astăzi, am să mai rămân un pic în zona aceasta "masculină", tehnică. Nu cred că am să mai scriu altă dată despre Virginia Woolf şi trebuie să profit.
Pierre Bourdieu scrie în cartea sa: "Era nevoie de întreaga activitate a Virginiei Woolf şi de infinitul rafinament al scrisului ei pentru a împinge analiza până la efectele cele mai bine ascunse ale unei forme de dominaţie care se află înscrisă în întreaga ordine socială" (Dominaţia masculină, Editura Meridiane 2003.
Şi ca să înţelegeţi de ce aminteam la început despre dominaţia masculină, iată efectele ei prezentate de acelaşi sociolog francez: "Dominaţia masculină [...] are ca efect plasarea femeilor într-o stare de permanentă nesiguranţă corporală sau mai exact, de dependenţă simbolică: ele există, în primul rând, prin şi pentru privirea celorlalţi, altfel spus ca nişte obiecte primitoare, atrăgătoare disponibile. Noi aşteptăm de la ele să fie 'feminineNULL, adică zâmbitoare, simpatice, prevenitoare, supuse, discrete, reţinute, chiar şterse. Iar pretinsa 'feminitate' nu e deseori, decât o formă de complezenţă faţă de aşteptările masculine, reale sau presupuse, mai cu seamă în materie de extindere a ego-ului".
Înţelegeţi de ce nu-mi plac scrierile femeilor?!)
N-am cum să uit însă că sunt femeie, că acum scriu ceva şi pentru a "atrage atenţia" nu pot decât să scriu / spun lucruri "atrăgătoare, zâmbitoare, simpatie". Aşa că scriu astăzi despre o poveste de dragoste celebră, dintre doi scriitori români, unde ea este o DOAMNĂ care seamănă cu femeile din The Hours. Chiar şi povestea aceasta - The Hours - scrisă de un bărbat e, totuşi, o poveste despre iubire.
Eroina mea de astăzi e asemenea Virginiei Woolf, scriitoare. Să o numim Doamnă C (e o coincidenţă frumoasă, căci şi numele uneia dintre cele trei femei începe cu aceeaşi literă: Clarissa). La sfârşit am să vă spun şi numele ei în caz că s-ar putea să vreţi să-i citiţi cărţile.
Când povestea de pe ecran prinde viaţă, una dintre cele trei femei, D-na Dalloway - cea care are numele inspirat din cartea Virginiei Woolf - merge să cumpere flori pentru o petrecere. (Pentru cei care au văzut deja filmul o remarcă: Virginia Woolf şi-a început cartea Mrs Dalloway chiar aşa: "Doamnă Dalloway a spus că va cumpăra ea însăşi florile". Iar trimiterea din film este foarte reală.)
În florărie, D-na Dalloway poartă o discuţie despre romanul unui prieten, iar florăreasa crede că personajul principal din respectivul roman e chiar clienta sa. D-na Dalloway se apără, negând, deşi femeia îi spune despre trăsături, gesturi şi fapte în care a recunoscut-o. Iată ce scrie eroina mea de astăzi în cartea în care şi-a povestit viaţa (Pe firul de paianjen al memoriei, Ed Pirus, 1991):
"Atelierul de croitorie în care am nimerit într-o zi, peste drum de Biserica Albă, nu avea mobilă cubistă.[...] Dar la prima probă, croitoreasa mi-a vorbit despre Patul lui Procust. [...]
- Sunteţi aşa cum vă descrie în roman! (are un surâs care se vede de departe). Şi ochii!
- Eu nu mă recunosc.
- Cum? Până şi mantoul de top, castaniu-verzui, v-am văzut iarna asta. V-am văzut de multe ori cu Camil Petrescu.
[...] Romanul avea succes şi, din rumoarea publică, şi croitoreasa îşi închipuia că eu sunt Doamnă T."
Şi voi, ca şi mine, aţi citit cu o deosebită plăcere scrisorile Doamnei T. şi aţi fost fascinaţi de acest personaj din literatura noastră. Nu mi-a spus nimeni la şcoală că, de fapt, în spatele acestui personaj s-a aflat o femeie care a scris cărţi de succes, ba chiar a îndrăznit să-şi descrie iubitul - pe Camil Petrescu - drept micuţ, egocentrist, dominator. Sau poate tocmai din această cauză nu mi s-a spus la şcoală...
În Orele lui Cunningham este descrisă o secvenţă în care Doamnă Dalloway îşi vede cu emoţie în vitrină cărţile.
Eroina mea de astăzi - Doamnă C - povesteşte despre ziua în care şi-a văzut cărţile în librării:
"În vitrina librăriei Alcady, luminată a giorno, Pânza de paianjen în multe exemplare![...] Pe coperta cenuşie, o pânză de paianjen, pe manşeta roşie, numele a trei mari scriitori care-şi dădeau girul." (Era vorba despre Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian.)
Doamnă C şi-a început cariera scriind cronici şi reportaje. A scris despre teatru şi despre călătorii. După primul reportaj publicat, Camil Petrescu - domnul de la care aştepta mai mult decât de la oricine altcineva o încurajare şi o felicitare - a îndemnat-o să scrie un roman. I-a urmat sfatul şi a scris aproape 7 ani la cartea care a apărut în 1938. Iar toată cartea este - ca şi Orele - despre gândurile, temerile, întrebările, frustrările, emoţiile, iubirile femeilor.
Doamnă C s-a căsătorit, dar nu cu Camil Petrescu pentru care şi-ar fi părăsit oricând soţul care n-o mai stimula - aşa cum li se întâmplă şi femeilor din The Hours-, dar care îi purta o admiraţie deosebită.
Ce frumoasă e secvenţa din The Hours în care Virginia Woolf se ceartă cu soţul în gară; ea vrea sa plece la Londra, el ştie că oraşul ar duce-o din nou în pragul nebuniei şi îi spune toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru ca ea să poată să scrie, să poată lăsa talentul să se reverse.
Cât de frumoasă e secvenţa din cartea Doamnei C în care povesteşte că pleacă la Paris, singură, pentru prima dată depăşind graniţele ţării şi soţul o priveşte neputincios. E acolo resemnarea unui bărbat care a luat o femeie trofeu - care chiar dacă era săracă, era dorită; o femeie care a progresat prea repede şi cu care el nu mai poate ţine pasul, o femeie pentru care a făcut multe sacrificii, dar care se desprinde de el pentru că vrea mai mult şi s-a săturat de duplicitate.
Spre deosebire de mine, Doamnă C a plăcut-o pe Anais Nin. A avut, într-un fel, multe lucruri în comun cu ea. Şi-a împărţit iubitul celebru cu altele, ba chiar în dorinţa de a-i plăcea lui, a încercat să se facă plăcută şi de iubitele lui.
De unele s-a apropiat mai mult şi sunt în cartea în care-şi povesteşte viaţa, două femei despre care vorbeşte cu o dragoste aparte, care te face sa te duci cu gândul la sărutul dintre femei, repetat în The Hours cu toate cele trei personaje.
"Nu simt pentru tine nici dragoste, nici ură, simt ceea ce simte somnambul pentru lună" îi scria Camil Petrescu Doamnei C, iar ea îi replica: "Te vindeci vreodată de o mare iubire? O iubire nouă vine peste cea care mocneşte sub propria ei cenuşă şi refuză să moară de tot şi nu te lasă să mori de tot?"
Doamnă care a stat în spatele unuia dintre cele mai frumoase personaje feminine din literatura noastră, Doamnă T, se numeşte Cella Serghi. Povestea ei de dragoste cu Camil Petrescu, doar pe jumătate consumată, ar putea fi oricând subiectul unui film, la fel de bun ca The Hours, dacă nu chiar mai emoţionant.
Citiţi-i cărţile şi o să vă convingeţi.
Va fi cum scria prietenul acestui cuplu celebru, Mihail Sebastian, "o întâlnire cu tine la un colţ de suflet, cum te întâlneşti la un colţ de stradă cu un creditor de care te-ai ferit zadarnic."
PS: Citiţi cîteva fragmente scrise de Cella Serghi (transcriere a fragmentelor citite în emisiunea Persona realizată la Radio Delta de Anca Constantin la începutul anilor '90):
Îmi repeţi întruna că sînt femeie
Şi că femeile nu pot înţelege prea bine lucrurile
Că femeile sînt greu de înţeles
Şi că sînt singurele care se înţeleg pe ele însele.
Şi poate că aşa o fi.
Şi poate ar trebui să ştii că nu întotdeauna e aşa.
Poate ar trebui să-ţi povestesc despre mine dar ... oare ai putea înţelege o femeie?
Cînd eram copilă oamenii din jur se ocupau de mine
Ca de o plantă care trebuie udată ca să crească.
Atît!
Aveam cu mine însă închipuirea.
Cu ea mi-am plăsmuit personaje şi complicaţii.
O viaţă pe care o construiam după voia mea.
Fără lumea asta n-aş fi putut trăi
Pentru că oamenii în jur erau prea mari,
Vorbeau prea tare şi se mişcau într-una fără să ştiu care e rostul lor,
Şi fără să fiu luată în seamă, uitată prin casă.
Mama mai plîngea cîteodată seara spunînd :
"Dacă n-ar fi copiii aş pleca în lume"
Tata nu ţipa, nu înjura, era bun.
Erau însă lucruri pe care nu le înţelegeam.
De ce oamenii cînd se căsătoresc nu se mai iubesc ?
De ce vorbesc întruna despre bani ?
De ce nu-şi mai spun cuvinte, aşa ca în filmele de la televizor ?
Ce înseamnă "şomer" şi de ce sperie pe toată lumea acest cuvînt
Care seamănă cu "şofer", cuvînt care nu sperie pe nimeni ?
Erau lucruri pe care nu le înţelegeam.
Le-am înţeles mai tîrziu
Ajungînd să gîndesc că oamenii sînt condamnaţi
Să lupte cu viaţa cum s-ar lupta cu o fiară.
Mi-am dorit să nu mi se întîmple şi mie la fel.
De asta mă îndepărtez de tine cînd nu te aştepţi
Mi-e teamă că dragostea va muri în lupta cu banii, cu cuvintele, cu toate ale vieţii.
***
Draga mea, nu ţi-am spus nimic din cîte aş fi vrut
Sîntem, hotărît, mai presus decît hazardul
Şi nu îndeajuns de tari pentru a fi demni.
Aş vrea să nu-ţi aminteşti decît ceea ce e providenţial într-o asemenea întîlnire
Deasupra vieţii zilnice, deasupra obiceiurilor
Aş vrea să-ţi fi dat ceva aşa cum tu mi-ai dat mie.
Ceva ce nu are nume, desigur
Ceva asemănător unei confesiuni, dar mai mare
Şi mai adîncă în sine.
Certitudinea că sîntem în stare să iubim şi să fim iubiţi
Aşa, dintr-o dată,
Că există între tine şi alte fiinţe omeneşti
O măsură comună
Un punct de întîlnire
Un punct slab unde te poţi atinge
Foarte slab şi totuşi dătător de mari forţe.
Ştiu că mai presus de frumuseţea şi inteligenţa ta
Ai o rară sensibilitate, şi nu eşti naivă, şi suferi din pricina lucrurilor, şi ascunzi totul mai bine ca un bărbat.
Păstrez toate acestea în adîncul meu
Ca şi gîndurile tale şi tot ce am simţit din ceea ce eşti tu.
***
Ce culoare greşită are un cuvînt
O măsură prea mică pentru fiece frază
Şi secunda prea lentă din acest jurămînt, numărată cu vocea despărţirii care urmează.
Oare unde ? Oare cînd ?
Tu plecînd, eu rămînînd
Eu murind, tu respirînd,
Un aer prea tare pentru plămînii tăi,
O cadenţă prea scurtă pentru gheara durerii.
Prăbuşirea în abisul unui poem muribund
Născut unde ? Născut cînd ?
Tu trecînd, eu sperînd
Eu rămînînd, tu încercînd să eviţi cît poţi
Singurătatea tăcerii.
Mai e nevoie să-ţi spun că sînt mîndru de personalitatea ta ?
Tu ştii că "per sona" înseamnă "prin sunet" ?
Eu regăsesc vibraţia vieţii tale şi în scrisori
Cuvintele pe care le foloseşti, vraja lor, răsună în toată fiinţa mea,
Mă emoţionează, mă răvăşesc, mă fericesc şi mă întristează.
***
Ştii, iubito, care de fapt e marea ta forţă ?
Aceea că nu te plictiseşti.
Şi nici n-ai nevoie de bani.
Spectacolele pe care le preferi sînt gratuite :
Jocul norilor pe cer,
Mugurul care izbucneşte pe ramuri,
Răsăritul, apusul soarelui,
Acoperişurile caselor lucind în ploaie,
Picăturile înşirate pe frînghia de rufe, ca nişte lacrimi,
Picăturile de ploaie care se preling pe geam,
O picătură de ploaie pe o frunză .......
Bei ceai după ceai, ronţăi pesmeţi, muşti dintr-un măr
Te felicit, te invidiez!
***
În sfîrşit te pot certa cum vreau şi cum am dreptul.
Cum de nu înţelegi că te iubesc şi cît sufăr că nu pot nici măcar să ţi-o spun
Împiedicat de o mulţime de limitări stupide.
Dar cu ce să încep ?
Cu ceartă, cu imputări ?
Ştiu că le suporţi,
Că dragostea noastră
Nu e numai gingăşie, prevenire, atenţie delicată, tandreţe.
Mai e şi furie, intoleranţă, gelozie, violenţă
Dacă nu chiar sălbăticie.
Uneori parcă am fi două fiare pornite spre nimicire.
De ce n-ai mai multă încredere în mine ?
De ce n-ai aşteptat telefonul meu ?
Unde ai plecat ?
Încă odată ascultă-mă şi crede-mă.
Nu numai că n-am cunoscut dragostea adîncă, totală, pînă la întîlnirea noastră
Dar nici n-am putut-o imagina
Îmi spui : "Eşti insuportabil, nedrept, capricios, peste tot ce-i permis".
Sînt exasperat ......
pentru că întîlnirile noastre sînt din ce în ce mai rare, mai greu de realizat
şi pentru că nu pot să-ţi vorbesc.
Sînt gelos ? Nu, sînt doar îngrijorat.
Sînt doar îngrijorat.