X-taz

Personaje:

Bernard, 21 ani, lucrează într-o companie de asigurări, vrea să devină scriitor
Dave, 24 ani, lucrează pe un şantier de construcţii, vrea să devină traficant de droguri
Ray, 25 ani, lucrează într-un bar, vrea să devină muzician.

Decor: Scena e un spaţiu ce poate lua forma mai multor locuri. Către fundalul scenei există un mic separeu, unde actorii se vor aşeza sau pe care se pot căţăra.

Bernard stă pe pământ, încercând să-şi pună ordine în gânduri. Dave conduce cu mare viteză. Trebuia să se întâlnească cu un traficant de droguri şi este în întârziere. Ajunge într-un final. Povesteşte publicului conversaţia, jucând atât rolul lui, cât şi pe cel al traficantului. Deşi ameninţat cu pistolul, reuşeşte să livreze banii şi să primească, în schimb, o geantă plină cu Ecstasy.

Ray se întâlneşte într-un bar cu mai mulţi prieteni. Samantha, prietena lui Dave, o femeie remarcată cu uşurinţă de toţi bărbaţii, este şi ea prezentă. Ray, deşi este cu Linda, nu face excepţie. Bernard discută cu ea şi află că e stripteuză. Dave intervine, deşi nu-şi face griji: Bernard e un tocilar cuminte. E sunat de traficantul de droguri care îşi cere scuze pentru atitudinea lui de mai devreme. Îi spune Samanthei întreaga întâmplare, dar ea nu vrea să audă de droguri.

Ray povesteşte publicului conversaţia pe care o poartă la telefon, cu Linda. Dave şi Samantha s-au certat. Ea a plecat, iar băieţii au decis să continue petrecerea acasă la Ray.

Beau bere, fumează joint-uri, vorbesc despre cum s-au cunoscut. Dave propune să ia câte o pastilă de Ecstasy, iar ceilalţi acceptă. Pentru Bernard, e prima oară. Efectul se declanşează rapid: râd, vorbesc mult, sângele pulsează cu putere. Îi apucă dimineaţa, iar Ray sugerează să meargă în parc.

Se iau la întrecere, se dau în leagăne, apoi se aşează pe asfalt. Mai iau câte o pastilă. Începe să se audă zgomotul străzii. Decid să plece.

Cei trei merg pe loc şi descriu publicului ce văd: afişele filmelor din cinematografe, sediul Poştei, oameni...Următoarea oprire e la supermarket, pentru nişte bere, apoi ajung într-o grădină. Stau la umbră şi se simt bine. Bernard povesteşte cum a ieşit cu patru femei în ultima săptămână, fără a se culca cu niciuna. Îşi aminteşte de o întâlnire cu una dintre ele: nu-i ştia numele, ea i se confesa, el nu o putea urmări, îi răspundea la întâmplare şi căuta să se eschiveze. Cei trei mai simt încă efectul drogurilor.

În bar, Ray are un flashback: el şi Sarah. Ajung la ea acasă. Legat de pat şi la ochi, lucrurile se înfierbântă. Sarah pregătise însă o înscenare: în locul ei pune un bărbat şi filmează totul. Ray fuge umilit.

Se întorc în apartamentul lui Ray. Dave povesteşte, iar ceilalţi doar mimează: se uită la televizor, vorbesc, beau bere. Începe să se instaleze starea post-euforică. Bernard decide să meargă la serviciu, unde observă că faţa i-a devenit roşie şi iritată.

Dave se întâlneşte cu Sam. Îi place să o simtă perfectă şi doar a lui. Ar vrea să-i spună că o iubeşte, dar nu poate. O conduce până la barul de striptease în care lucrează, apoi aranjează la telefon o nouă afacere cu stupefiante.

Bernard se descurcă la birou, deşi e încă drogat. Ray vorbeşte la telefon cu Linda care îl interoghează. El neagă că ar fi luat pastile. Spune că a fumat câteva joint-uri şi s-a uitat la filme. Închide furios şi decide să accepte să lucreze peste program în bar.

Dave face rost de cocaină. Prizează împreună cu Bernard şi pleacă la petrecerea dată în barul unde lucrează Ray. Ne descriu atmosfera şi ceea ce văd. Ray este foarte solicitat. Linda îl sună iarăşi, dar nu poate vorbi acum. Dave e drogat de-a binelea. Bernard agaţă o străină, dar trebuie să plece: Ray a demisionat, iar Dave a fost dat afară din local.

Merg pe străzi ameţiţi. Trec gardul în Grădina Amintirilor şi înoată spre statuia de pe cealaltă parte a lacului. Încolăciţi deasupra monumentului, se cred regi în vremuri de legendă.

Întorşi în apartamentul lui Ray, se aprovizionează cu joint-uri, bere şi Ecstasy şi pornesc din nou la drum. Ray are alt flashback. Era cu Linda, pe o plajă. O simte şi acum cum tremura şi visa pe pieptul lui pe când încă o mai iubea.

Trec pe o stradă care îi aminteşte lui Dave de vremurile când şi-a cumpărat primii Nike Air, când era copil. Bernard se îndreaptă către soare, iar ceilalţi îi par pierduţi. Dave se visează la canal, supravieţuitor sau ucigaş, cu ochii la cadavrele de sub apă. Ray e singurul lucid şi vrea să pună capăt situaţiei. Îl trimite pe Dave cu taxiul acasă la Sam. Bernard pleacă să rătăcească o vreme, cuprins de senzaţii şi stări din cauza drogurilor. Stabileşte o întâlnire prin telefon.

Dave se târăşte pe pipăite în patul Samanthei. Mirosul şi căldura trupului ei îi fac bine. Promite că se va lăsa de droguri. Îi mărturiseşte că o iubeşte, iar ea îi răspunde zâmbind în întuneric.

Ray fumează joint-uri la el acasă, beat criţă. Încearcă să cânte la chitară, dar nu reuşeşte. Îi telefonează Lindei care îi cere să uite tot ce a fost între ei. Bernard se întâlneşte cu străina pe care o cunoscuse la petrecere. Efectul drogurilor începe să dispară. Zâmbeşte larg realizând că a întâlnit în sfârşit o femeie pe care chiar o ascultă şi pe care vrea să o cunoască.

---

Bernard: Grădina Amintirilor.
Dave: Şi ce-ţi aminteşte?
Bernard: Nu-mi aduc aminte.
Dave: (către public) Bernard îşi scoate pantofii. Îmi desfac şi eu şireturile de la adiaşi. Mă-ntreb oare de ce ne scoatem încălţările.
Ray: Cred că e în cinstea eroilor de la 1916.
Dave: (spre public) Ray arată spre o statuie mare de cealaltă parte a apei. Seamănă cu nişte oameni atacaţi de câteva păsări uriaşe. E destul de înspăimântătoare. Bernard intră în apă, şi eu după el. A, acum înţeleg, vâslim spre statuie. De belea.

(Ray intră după ei în fântână şi toţi trei râd şi tremură în acelaşi timp.)

Ray: (spre public) Apa e gheaţă. Dar e o senzaţie nebună. Ca un şoc electric. Ne urcă prin picioare, trece prin boaşe, apoi face slalom prin stomac, ne deschide plămânii şi trezeşte la viaţă Ecstasy-ul din capetele noastre.
Dave: (către public) Totul e o nebunie şi cerul are o culoare purpurie, ciudată şi mă întreb dacă nu cumva sunt atât de drogat încât îmi imaginez toate astea.
Bernard: (spre public) Când ieşim din apă nici nu mai simt pământul de sub picioare. Electricitatea se prăbuşeşte înapoi în picioarele mele care presimt că o să-mi explodeze ca nişte artificii.
Dave: (către public) Mă uit în jos la mâinile şi picioarele mele. Strălucesc tot, pielea îmi pâlpâie şi-mi pulsează. Mişc din degetele de la mâini şi de la picioare şi văd nişte dâre luminoase, cum sunt farurile maşinilor din fotografii.
Ray, Dave şi Bernard: DE BE-LEA.
Bernard: Sunt un rege!
Dave: (spre public) Mă întorc şi-l văd pe Bernard cum îmi face cu mâna de sus. E la vreo opt metri înălţime, pare că zboară pe cerul purpuriu. Picioarele lui goale sunt încolăcite strâns în jurul pasării mari de bronz din vârful statuii.

(Cei trei se caţără pe canapeaua din separeu, ţinându-se unul de altul, încercând să redea forma statuii. Lumina se reduce la un singur reflector care îi luminează în mod cât mai dramatic.)

Dave: Îl văd pe Ray cum se caţără pe umerii uneia dintre statui şi aprinde joint-ul pe care îl pregătise mai devreme. Bună treabă. Una dintre mâinile uriaşe ale statuii pare că s-a întins spre mine peste apă, aşa că mă sui pe ea fără nici o teamă. Cred că statuia s-a aplecat şi s-a răsucit special pentru mine, fiindcă, fără să-mi dau seama, mă trezesc în vârf. Stau alături de băieţi între aripile puternice ale păsării de sus. Fumăm joint-ul lui Ray, privim spre clădirea Maternităţii şi mă-ntreb dacă nu cumva în clipa asta niscaiva bebeluşi nu fac "ţuşti" afară din mamele lor.

(Bernard se întoarce şi se uită la el cu o privire rătăcită, comică.)

Bernard: E mortal, nu?
Dave: (spre public) Îi zic că da şi privesc Dublinul. Mă-mbib de el. Trag înăuntru tot oraşul într-o respiraţie adâncă de aer.
Bernard: Suntem de legendă.
Ray: Suntem nişte regi.
Dave: Suntem varză de drogaţi. Cum dracu' ne dăm jos acum?
Ray: (spre public) Mă rog, după un timp ne dăm noi seama.

(Lumina se schimbă iar băieţii sar jos şi se aşează în separeu ca şi când ar fi sufrageria lui Ray.)


Montări:
Spectacol lectură, în 2006, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Studioul Casandra, în 2007, în traducerea şi regia Verei Ion. Cu: Sorin Poamă, Alexandru Potocean, Alexandru Fifea. Scenografia: Ştefan Ungureanu şi Amalia Dulhan.