Dacă mă uit la forme, la perspective, la umbre și lumini, aproape nu mai găsesc cuvintele necesare ca să descriu de fapt fotografiile mele.
Grea încercare, dar și o bună ocazie să-mi pun ceva ordine în gânduri, în griji, în proiecte.
Evident că fotografiez orice lucru, ființă, spațiu sau situație, care îmi provoacă în primul rând mie o emoție puternică.
Însă totodată documentez cu consecvență și, uneori, poate cu prea multă empatie transformarea unor universuri vulnerabile, cum este universul arhitectural al orașului istoric, sau universul natural, al tărâmurilor dintre Dunăre și Mare, de care mă simt atrasă.
În oraș, detalii delicate, modelate cu măiestrie de mințile și mâinile unor oameni, rezistă cu demnitate intervențiilor brutale, neglijenței și ignoranței altor oameni, rămânând ultimii martori ai unor vârste de aur.
În lumea dintre ape, ființe diafane luptă pentru existență în areale amenințate în principal de prezența nechibzuită a oamenilor, adaptându-se și supraviețuind.
Pentru câtă vreme însă?
Prin imagini puternice și ambivalente, din care lipsește aproape cu desăvârșire culoarea, seria prezentată aici izolează caractere - ființe, lucruri și locuri, propunând o reflecție asupra atributelor convențional contrare cu care sunt înzestrate.
Cum poate fi ceva plăpând și puternic în același timp?
Poate dăinui efemerul?
Câtă reziliență se poate ascunde sub o aparentă fragilitate?
Notă: Andreea Cel Mare este o arhitectă implicată activ în protejarea patrimoniului arhitectural al Bucureștiului, prin funcția publică pe care o deține în prezent în administrația publică locală. Ca fotograf de arhitectură, a participat la ilustrarea volumelor Horia Creangă - O Monografie și Goldstein Maicu - Vilele Moderne, Constanța 1931-1940 și a realizat o documentare fotografică pentru expoziția Bucureștiul lui Mircea Eliade.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
