Cu ce să vă servesc, a întrebat-o chelnerul? Cu o cafea, dar aduceți-mi și un meniu, aș comanda și cina înainte să înceapă filmul. Și un coniac. Bineînțeles, doamnă. Mai așteptați pe cineva? Nu, i-a răspuns, cu un zâmbet amabil. Sunt singură. De cum chelnerul s-a îndepărtat, femeia și-a îndreptat privirea spre scaunul gol: Iubitul meu, i-am spus că sunt singură pentru că el sigur nu te poate vedea. Mai ții minte locul acesta? Aici ne-am întâlnit. Ți-a plăcut fusta mea prea scurtă. Au trecut atât de mulți ani.
Ruxandra Comșa
De când ucigașul Mini teroriza orașul, femeile lungiseră fustele. Mini le ucidea, apoi lua câte un petec suvenir, din fiecare fustă. De teama linșajului, croitorul se văzu nevoit să închidă prăvălia. Negustorul de mărunțișuri puse afiș cu inventar. Fustele aveau fermoare și nasturi de soi. Până și cizmarul trase curând obloanele. Unii pantofi erau lucrați de el. Doar măcelăria rămase deschisă. În camera din spate, măcelarul tranșa concentrat o vacă. Când isprăvi, atârnă șorțul multicolor în cui.
Mihaela Palaloga
E de mărimea unei boabe de piper, doamnă Georgescu. Multe nopți la rând a visat cum alegea boabe negre din mâncare, iar acum visul căpătase sens. La următorul control, i-au spus că e de mărimea unei boabe de strugure. Detestase roadele alcoolului, indiferent de gust sau formă. Când i-au mai dat doar patru luni de viață, atunci a poreclit-o Mini. Începuse să gătească haotic, încurca ingredientele și scăpa mai mereu prea multe boabe de piper în mâncare. Au înmormântat-o împreună cu Mini, tumoarea.
