23.10.2023
Ana Maria Dobre-Nir
Satul acela fusese blestemat cândva, după cum îi spusese unul dintre localnici, iar pe el tocmai asta îl atrăsese. Se săturase până peste cap de miracolul lumii moderne. Acolo l-a întâlnit și pe pastor și de la el aflase ce era cu blestemul. Ceva legat de oameni prinși în capcana timpului. Nu înțelesese mare lucru și bănuia că sunt doar vorbe din popor. Abia când l-a întâlnit pe ăla de-i spuneau coate goale a început să-și pună întrebări. Îi părea atât de cunoscută fața lui, chiar și așa, ascunsă sub păr și mizerie.

Marius Dichisan
E o regulă nescrisă, nu vezi, nu vorbești, n-auzi și mai ales nu te bagi în treburile altora, că te trezești cu vreo tonă de ciment că te mângâie pe cap sau că te bălăngăni pe fundul unui canal cu o ancoră legată de picioare. Există răsplată pentru orice când ești într-o grupare de elită, așa cum îi place șefului să zică. Un mustăcios, cu pălărie și palton gri, intră-n cameră manevrând o mitralieră Thompson. Mă privește rece. Îmi țin răsuflarea și închid ochii dar n-aud gloanțele șuierând. Nu-i rândul meu încă.

Vlad Mușat
Puțini își amintesc de boom-ul tehnologic. Sunt redactor al ziarului Scroll și am de terminat un articol cu subiect de roman. Centralista Maria s-a căsătorit acum 5 ani cu lampagiul Antonio. Problema a apărut acum trei zile, când presupusul amant al centralistei, Cezar, reglor de popice, a fost suspectat că l-ar fi înjunghiat mortal pe Antonio, chiar în fața primăriei. Situația se complică, pentru că de ieri avem un al doilea suspect, Traian, deșteptător uman, despre care am aflat că este iubitul lui Cezar.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2023, grupul are 11.950 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus