23.10.2023
Mihaela Nițulescu
Cucoana sigur a fost balerină, altfel nu-mi explic grația cu care apare în stația lui 381 în fiecare dimineață și scoate din poșeta de lac un pumn de grăunțe, pe care-l împrăștie regal dintr-o piruetă atent executată. Pliseurile fustei flutură și se aliniază fragil la loc după ce face un demi-plié și-o reverență adâncă. Între timp porumbeii sunt peste tot. În stație lumea e împărțită: unii se holbează admirativ, alții înjură că din cauza babei nu se pot așeza niciodată pe banca plină de găinaț.

George Dometi
Mă duc în lanul de porumb, cerul încă e la amiază, năduful unui soare orbit de nori pufoși mă face să caut un loc mai ferit. În grabă mototolesc câteva frunze mai moi și mă adâncesc în marea verde cu țuguiate spice. Bolovanii zgrunțuroși îmi tocesc tălpile goale, dar nu mă opresc. La dos de priviri curioase-mi găsesc liniștea, eliberarea și satisfacția. Pentru ultima dată verific să nu fie nimeni. Îmi dau nădragii jos, fiindcă altfel aș mânji hainele pe care mamaie mi le-a pregătit de dimineață.

Caterina Tudorache
O moleculă de nitrit îmbunătățit cu argint se propti de o dâră de carbon. Bum. Puf. Un munte de om ieși ciufulit. Nene, transportul ăsta lasă de dorit. O voce din aer șopti. Ne cerem scuze, domnule client. Cu siguranță, uciderea echipei care a proiectat acest sistem vă va mulțumi pe deplin. Vă trimitem cadou un filmuleț cu oameni vechi. Clientul apăsă două taste în gând și un zgomot de găini și curci îi invadă urechea internă. Un moș striga la o babă dintr-o cutie de lemn. Fă, adu niște hârtie. Îmi vine inspirația.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2023, grupul are 11.950 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus