L-au împușcat degeaba, doamnă. Era mai bine înainte. Primeam o casă, copiii făceau școală, aveau unde lucra. Mă uit la ea ca la o arătare. Goana după lapte, pâine sau vată, frigul din camera cât cutia de chibrituri, teama că-mi pot afla și cel mai ascuns gând nu-mi mai fac rău. Azi la Arhive am dat peste singura poză cu Mama. În penitenciar. Ține mâinile pe umerii mei, într-o îmbrățișare de înger. Sunt pui de năpârcă, am aflat. Ca toți copiii luptătorilor din munți. Să vă fie rușine, îi spun cucoanei de la obraz.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Am luat-o direct de la mă-sa. Era retro total și am cizelat-o, am educat-o, am învățat-o să fie doamnă. / Naiba m-a pus să-i fac o surpriză și am șters praful, am dat cu aspiratorul, m-a ajutat și motanul, iar la final spărsesem o vază elefant, un porc bibelou și o oglindă cu broaște. Scandalul de pe lume că i-am stricat karma, zenul și feng-shuiul. Adică am ciobit norocul, fericirea și fertilitatea. Am plâns, am căzut în genunchi și i-am promis că îi repar eu karma, zenul și feng-shuiul. Dar la noapte. M-a iertat.
Ionuț Morariu
Bunicul n-a fost niciodată un om ca toți oamenii. Nici în moarte nu s-a dus ca toți dușii. A pășit mai întâi c-un picior. S-a cangrenat, l-au tăiat. Membrul fantomă i-a dat o vreme semne de dincolo. Poliglot, bunicul a învățat repede limba fantomelor. I-a spus bunicii că o iubește, și-a tăiat unghiile, să nu adune țărână când l-o acoperi cu pământ, și a închis ochii. Ca să nu ne deranjeze, pe noi, restul, ne vizitează rar. Cam două vise pe an. Nici mort, bunicul nu-i un mort ca toți morții.
