Acum e sigur. Ultimul retro al umanității a fost desființat, nu oricum, prin lege. Asta și merita, mizerabilul. De ani de zile, prin cutumă, bucurându-se de toate îngăduințele istorice, a început a-și bate joc de tot și de toate cu râsul lui disprețuitor și sarcastic, cu fața veșnic hlizită a râs de noi, de năravuri, de progres, de ideile de libertatea hedonică, ce le vedea o sclavie a trupului. Noi, cei noi, care am eradicat din circ sclavagismul animalului dresat, îl eliminam azi pe el, bufonul devenit inoportun.
Gabriel Rusu
Pe când eram angajat la benzinărie, am cunoscut un domn oarecare. Nu îi mai rețin numele, doar culoarea Opelului Kadett din 1964. Un albastru celest, cu urme ale trecerii timpului. Mi-a povestit că de curând se întâlnise cu un neamț care i-a oferit 30.000 de euro cash pentru vehicul. Parfumul amintirilor frumoase așternut pe banchetele de mușama nu l-a lăsat să se lepede de ea. A fost primul proprietar și își dorea să rămână și ultimul. Am văzut multe mașini în viața mea, dar Opelul acela mi-a rămas la suflet.
Titela Durnea
Stau pe pânză de ceva vreme. Mă hâțân înainte și-napoi cu perseverența furnicii. Să fie clar, comparația n-are legătura cu creșterea stimei de sine. Sunt un elefant conștient. Da, știu cântecul. Cică doar la al zecelea se rupe. Pânza, zic. Dar mai știu și că realitatea e o chestiune de perspectivă. Deci poate să se rupă și la al doilea. Prin urmare i-am alungat pe toți cei care-au încercat să mi se alăture. Privind retrospectiv, echitabilă alegere. Eu mă hâțân, pânza rezistă. Aș bea un Prosecco.
