Când mi-a luat eșarfa de la ochi, eram într-o camera cu perdele groase la ferestre și cu un aer din alt timp. Asta e casa mea, mi-a spus el entuziasmat. Mobila veche, lemnul scorojit, un covor tocit, tablourile din altă epocă, pe un buștean un gramofon, aoleu în ce film am nimerit, mi-am zis, cred că în loc de ceas are în curte un cocoș, omu' ăsta-i mai sărac decât bunica. Când a plecat la toaletă, am fugit. În curte văd trei mașini de lux, o piscină uriașă, niciun cocoș. M-am întors. Cred că-mi plac vechiturile.
Andra Toropoc
Extaziate, citeau scrisorelele lui de amor, caligrafie tremurată pe hârtie mătăsoasă ivită din plicuri colorate. Fiecare credea că este unica primitoare de floarea-dorului presată între filele misivei și fiecare gândea: ce bărbat romantic, ce noroc pe mine. Dar la P.S.-ul pus cu insistență se blocau, căci nu voiau să-l piardă spunându-i adevărul. Crezi că sunt prea bătrân? întreba el în litere albastre. Doar de modă veche, cam vetust dar ok, i-a răspuns curajos una care-a devenit rapid istorie.
Marian Bircea
Costumul croit pe vremea lui Cary Grant pentru bunicul meu mort în Rusia, era purtat de tata la biserică de trei ori pe an. Crăciun, Anul Nou, Paști. La moartea părinților, costumul a trecut la mine. L-am îmbrăcat de trei ori. Când băiatul a devenit inginer, la logodnă, ce desuet, și la nunta lui. Mi l-a cerut. Azi are o prezentare la nivel global. E impecabil, un gentleman. Cu lacrimi în ochi privesc pieziș și-i observ colegele care-l sorb din priviri. Croiala retro pune în evidență caracterul, nu anatomia.
