Ploua cu găleata. Și-a dat jos geaca și amândoi, ghemuiți sub ea, am ajuns, fugind, la casa bunicii lui. Un miros de închis amestecat cu lavandă uscată plutea în încăpere. Un pick-up și câteva viniluri, într-un colț. Poze de familie pe pereți, o lampă pe gaz și câteva dantele lucrate de mână. E o casă mică, veche. Și cam dezordine. Nu am timp. Mi-a spus stânjenit. A deschis câteva beri la cutie pe care le-am băut fără grabă la gura sobei, așa încât ce a urmat, a fost o continuare firească a lucrurilor.
Roxana Catana Tarhon
Te-am văzut aseară, fată, mergeai spre Cișmigiu cu bunică-tău; frumos din partea ta că-l mai scoți din casă pe ăl bătrân. Nu, fatăă, e iubi al meu; suntem împreună de două luni. M-a cerut ieri de soție; ne căsătorim peste 3 săptămâni; să prindem luna de miere la Paris toamna; e superb. Da', fată, cam poți fi fii-sa. Nu, fatăă, copiii lui au peste 40 de ani. Și să vezi, tot zic despre mine că îi vânez averea; habar n-au ce-i dragostea adevărată. Orice-ai zice tu, eu zic că-i boșo. Nu-i boșo, fatăă, e retro.
Arthur Ianoși
Deconstructism sau haos controlat? Sunt ca un Guggenheim în renovare. Ruginită, ca un piercing uriaș în coasta unui Adam modern. O fachiră care a-nghițit metale grele sau care a supt de la o lupoaică gigant, de bronz, pentru că niciodată nu a crezut în Romulus și Remus. Sunt mama amazoanelor de azi. Varianta feminină a colosului din Rhodos. O Afrodită imensă fără sâni. Peste câțiva ani o să fiu muzeu de piese de schimb pentru noile prototipuri sapphoniene. Tronez în mijlocul Lesbosului. 2052.
