Ți-am spus de-atâtea ori: a trecut vremea teiubescurilor. Mă plictisești cu inimioarele, floricelele și suspinele tale. Ce dracu', ești ditamai omul, încă nu ai învățat că dragostea e o simplă descărcare hormonală? Un schimb de fluide biologice. O gimnastică în așternut. Când m-ai angajat secretară, ți-am spus că nu accept mai mult de-o întâlnire pe săptămână. De ce-mi ceri mai mult? Și termină cu playlist-urile astea cu Iglesias ăl bătrân. Dacă mi-l pui și pe Alexandru Jula, fac hiperglicemie.
Alex Caragian
Era plină lună a mijlocului verii, deși iarna trecuse de ani buni. Ce facem noi aici?, îl întrebă ea. Unde?, i-a răspuns. S-a uitat în jur și a zis: Nu aș putea să știu unde. De când am ajuns aici? De acum, mmm și lăsă o pauză de gândire, însă renunță și spuse din nou doar: de acum. E o vreme de iubit și o vreme de uitat că ne iubim. A doua nu există. Ne întâlnim de vieți. Doar dacă ne recunoaștem în fiecare dintre acestea când ne revedem, putem uita unul de celălalt. Așa ne îndrăgostim neîncetat.
Diana Cornea
Orașul. Orașul e gri. Dar noaptea. Un trombon se aude de undeva din ceață. O trompetă. O vioară iute. Clapele apăsate ale unui pian. Și vocea. Vocea mi-o imaginez mulându-se pe umerii goi, pe rochia lungă cu paiete grena, pe asfaltul ud amețit de flash-uri de lumină, pe piciorul mesei la care buze senzuale ating o țigaretă; trecând mai departe pe ziduri, deschizând ferestre, plutind prin grădina mea de crizanteme în care, de pe banca de piatră, un heruvim și-a strâns aripile, și-a pus papion și m-a invitat la dans.
