Fereastra aceea e luminată, o văd din microbuz printre colegii mei obosiți ca și mine. A fost lungă ziua de muncă, dar măcar n-am mai simțit dorul de acasă. Poate și din cauza fetei întrezărite prin eșafodajul de schele. Cățărat la etajul opt fixam barele metalice, dar privirea mi-aluneca spre geamul din spatele lor. Parcă-l lăsase intenționat deschis și-i auzeam vocea cântând și-i vedeam trupul gol dansând. Am fost hipnotizat și cred că am uitat să strâng niște șuruburi, voi cere mâine șefului să urc iarăși acolo.
Ana Vlad
Grilajul de fier era primul lucru pe care-l vedeai când intrai în blocul vechi în care locuia croitoreasa mamei. Știam că dincolo de el e liftul, dar noi mergeam mereu pe scări. E defect, mă lămurea mama. De obicei vorbea mai mult, așa că atunci când m-a trimis să-i iau paltonul, am tras grilajul, am intrat în lift și-am apăsat singurul buton. Normal că nu era defect. Când s-a oprit, dincolo de grilajul de fier era liftul. Am intrat și-am apăsat singurul buton. Normal că nu era defect. Când s-a oprit
Ionuț Morariu
Niciodată n-am visat un vis de două ori. Singurele care revin sunt coșmarurile. Doar pe ele mi le amintesc. Să vă spun unul. Noapte de noapte, împodobesc același pom de Crăciun. În loc de globuri, pun bucăți de pâine. Să aibă și anul ăsta ce mânca morții mei. O, brad frumos. Ce păcat că n-ai rădăcini. De asta semănăm noi, bradule. Detrunchiat ca tine visez un codru. De pâine al meu, de ramuri bătrâne al tău. Rășină-mi curge-n loc de lacrimi. Și simt din nou lama toporului care pune la pământ un arbore genealogic.
