Încă sunt supărată pe tine, știi? Seara mai beau câte un vin. Dar nu uit. Și-a doua zi te caut iar, chiar dac-am promis să nu. Relu insistă să ieșim. Îți seamănă mult. Poate o să se-nchege ceva până la urmă. Ție cum îți merge? Văd că ai companie și-n dreapta. Sper că nu-i prea mare harababură. Fir-ai să fii. Nu mai puteai aștepta un an? Ți-ai dorit atât să vezi Sintra și Petra. Erau următoarele de bifat. Ți-au dat aripile? Săptămâna viitoare o să vopsesc grilajul. Alb. Să meargă cu crucea. Plec. Să stingi lumânarea.
George Dometi
O sticlă de sticlă îngropată în pământul de dincolo. Ieri cu noaptea în cap am fost și am plantat salvarea ei. De luni de zile de când ne întâlnim fără să știe nimeni o văd cum își dorește să se sfârșească. Prietenia noastră e atât de puternică. Zăbovesc în fața imensului gard, amărăciunea mă învăluie, șterg cu haina murdară o lacrimă răzleață și alerg fără să mă uit înapoi, unde ea cu unghiile tocite dezgroapă cadoul de la mine. O găsește, o deschide, bea și cade secerată cu libertatea pe buze.
Arthur Ianoși
Mă așez pe asfalt în chenarul făcut de cei care constataseră accidentul. Victima căzuse într-o poziție nefirească ținând cont că se aruncase pe geam, de la parter, într-o încercare disperată de a scăpa de furia celui care îl prinsese cu nevastă-sa în pat. Pata de sânge era încă acolo. O gălăgie de furnici se îngrămădea pe ceea ce presupuneam că era un molar. Am inspirat cu ambele nări. Mirosea a lămâie. O bătrână mă privea de dincolo de gard. O ignor, adulmecând în continuare asfaltul. Domnu', pare că ați înviat.
