La ieșire din bar mă împiedic în ea. Strig de durere. E din fier. Cineva a pierdut-o că nu arată rău să fie aruncată, doar așa. Mi-am strecurat-o între haină și cămașă. Îi simt răceala metalică dar nu contează, contează ce-i în ea. Într-un gang ferit privirilor dau cu ea de pământ până îi sare carcasa și mă izbește-n față o respirație de ușurare și-o văd, prinsă între coaste pulsa și zâmbea, ca o rodie. Îmi urcă sângele-n creier. N-am nevoie, nu-mi trebuie și-o pun înapoi în drum. Să găsească altcineva așa ceva.
Cecilia Fofiu
A cumpărat Fănel apartament la parter de bloc cu banii de la nuntă. E însurat, are două fete, se zice că e om la casa lui, însă îi e un dor nebun după curtea părintească de la sat. Nu are somn căutând o soluție. Cumpără câțiva saci cu ciment, fier beton, scânduri, unelte și-și cinstește colegii cu niște beri să-l ajute. Face un pridvor de mai mare dragul cu parmaclâc din șipci, ca acasă. Pune un fir de viță ce se întinde splendid. Pitit își urmărește vecinele. Așa își zărește nevasta în brațele măgarului de la doi.
Nicolae Popescu
Roger e la pârnaie de trei ani. Pe nedrept. A hotărât să evadeze. A mituit un gardian, are o lopată mică. Sapă un tunel, ca un Monte Cristo modern. Iată, o rază de lumină. E o grilă de aerisire. Îl aude pe directorul închisorii: azi am semnat eliberarea lui Roger. Nu de-asta m-am culcat cu tine, ai zis c-o lași pe Ava. E vocea soției lui Roger. Ăstuia i se pune pata: Cum dracu' sunt liber? Am săpat degeaba? Împinge grilajul și sare în birou. Directorul face infarct, nevastă-sa leșină, Roger fuge cu Ava în Panama.
