Wohin bringen Sie uns?, spusese, iar răspunsul la întrebarea despre unde mergeau fusese o lovitură cu patul puștii în gură. Mărșăluiau încolonați. Oarecum, la fel de triști. Unii pentru că pierdeau războiul, ceilalți pentru că mai aveau un singur lucru de pierdut. Aici, după atâția ani, a rămas un grilaj pe care scrie că munca te face liber. Ce e în spatele lui? Poate că toată istoria dezumanizării. Poate toată frica și teroarea. Sau, poate, nu mai e nimic. Încotro mergem, de fapt? Wohin bringen Sie uns?
Florentina Ghițescu
Farmacia unde lucra mama era lipită de banca orașului. Când mă întorceam de la cămin, elaboram, împreună cu fratele meu, planul pentru spargerea băncii. Cu fiecare vizită la mama la serviciu eram mai aproape de soluție. Pe atunci nu văzusem La Casa de Papel. Știam ce vom face cu banii, eu mi-aș fi luat păpuși și fratele meu o mașină teleghidată. Într-o zi, când ne agățasem de grilajul de la geam pentru a-l testa, a venit paznicul și ne-a dat câte o acadea. Am renunțat. Eu am ajuns polițist criminalist.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Rămăsese singur, putea să facă orice, dar îl intrigau zgomotele din perete. Îndepărtă grilajul de la aerisire și ascultă. Nimic. Spațiul era destul de mare și se strecură ușor. Întuneric. Tremurând aprinse lanterna telefonului. Încremeni. Era într-un oraș. Oamenii, căzuți pe lângă ziduri, cu umflături și pete negre pe trupuri. Cu sânge curgând șiroi. Săraci sau bogați mureau la fel. Șobolanii alergau de la un corp la altul cu bucăți de carne în gură. S-au oprit. Îl fixau. Visează urât. A adormit în gura de aerisire.
