30.10.2023
Marilena Demian
Ești mulțumită acum? Ai obținut ce ai dorit, ai scăpat de mine, ești din nou liberă. Liberă? Știu sigur că nu mă voi mai perpeli așteptându-l acasă, căci nu mai există acasă pentru noi. Că nu mă voi mai întreba cine e noua lui cucerire. Că nu îi voi mai da șansa să mă mintă. Voi dormi mult, apoi voi începe să îmi trăiesc restul vieții. Spune-mi, mai ții minte prima noastră seară? Era discul ăla minunat cu Bee Gees, tu te-ai repezit să îmi pui Too Much Heaven. Dar ai greșit canalul și ai pus Tragedy. Cum de ai știut?

Laura Stanciu
Trezește-te, Nelu. Iar a aruncat nesimțitul ceva la ghenă. Du-te la ușă și uită-te pe vizor. Mie în sută e Mateaș. Taci, să adorm la loc. Să n-aud o vorbă până la 7. Soția lui se abține o oră, până când aude din nou zgomot. Cărămizi, moloz, cred că și lemne aruncă. Taci, zice Nelu. Măi, să nu doarmă el toată noaptea. Plătim gunoiul la comun și el își bate joc. Mâine îl reclam. Nelu se trezește de-a binelea. Se duce la baie. Trece pe lângă camera băiatului. Ascultă la ușă. Terminator, pe Netflix.

Titela Durnea
Ceasul bate ora 9 p.m. Luna, instalată confortabil, e-nvelită până la brâu. Vera privește locul din dreapta. Încă poartă căldura lui. Aruncă furioasă plapuma de-o parte. Fuge în grădină. Deschide prima colivie, apoi a doua, apoi a treia. Doi peruși și-un canar o privesc nedumeriți. Hai, zburați. Sunteți liberi. Și el a fost. Mereu. Dar s-a temut de singurul lui aliat: inima mea. Din vecini se aude tot mai intens Mamma Mia. Vera începe să râdă. Apoi să danseze frenetic. Vino acum, sau nu mai veni.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2023, grupul are 11.950 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus