Irina Ionescu: Ați prezentat la București (TNB - Sala "Ion Caramitru", 27 septembrie 2023) spectacolul Macbeth, producție a Teatrului Fără Nume de la Chișinău. Chiar dacă sala nu a fost arhiplină, spectacolul a fost primit cu foarte mare căldură de publicul prezent. Nu avem ocazia prea des - din păcate - să vedem teatru montat la Chișinău. Cum s-a întâmplat de această dată? Care a fost drumul de la idee la spectacol? A fost, bănuiesc, un efort și din punct de vedere financiar... și logistic... A fost o experiență singulară, punctuală? Sau este parte dintr-un demers care va continua și cu alte montări? Veți reveni?
Mihai Țărnă: Ideea spectacolului Macbeth a venit cu mult mai demult. O pregăteam pentru un proiect în Franța, dar din pricina pandemiei nu a avut loc. Din 24 februarie 2022, ideea acestui spectacol a început din nou să mă bântuie, dat fiind că orgoliul puterii (după părerea mea) a făcut să izbucnească un război în mijlocul Europei. Dar Macbeth nu e tragedia orgoliului sau a puterii, e tragedia dragostei. Dragostea - sentimentul înălțător - poate naște monștri. Se întâmplă cu Macbeth, un brav general, care cade în plasa dorințelor soției sale, Lady Macbeth. E și tragedia dragostei urâte, a dragostei egocentrice și manipulatoare. La venirea trupei de la TFN, la București, a contribuit substanțial partenerul nostru - Anima Allegra Art din București. Direcția TNB a fost, la fel, foarte deschisă ca Macbeth-ul de la TFN să fie prezentat pe scena mare "Ion Caramitru" și profit de această ocazie să le mulțumesc, din nou, tuturor. Nu e pentru prima dată când jucăm la TNB. În 2022, TFN a prezentat pe scena studio de la TNB spectacolul Furtuna de W. Shakespeare. Și atunci eram foarte încântați că jucăm pe prima scenă și nici prin gând nu ne trecea că peste un an o să revenim... Deci nu e o reprezentație punctuală, și sperăm, și credem că vom reveni la TNB și cu alte spectacole de la TFN. Cel puțin asta ne dorim...
I.I.: Scenariul de spectacol combină textul lui Shakespeare cu fragmente din Eugène Ionesco. De ce ați ales această combinație?
M.Ț.: Viața este absurdă pe multe segmente, exemplele sunt multiple. Experiența umană e foarte dureroasă. Asta și naște pasul care ne duce înainte. Puterea sau mai bine zis setea pentru putere, într-o mare măsură, îmi pare absurdă. E absurdă, prin comparația omului cu un "dumnezeu", care decide... Care e ascultat și simte supunerea celorlalți. În asta e și tragedia lumii. Tragedia e absurdă, cum și absurdul e tragic. Oamenii nu se cunosc, nu se aud, nu se văd, nu se simt - absurd? Nu, e tragic. Oamenii omoară pentru bani, pentru femei, pentru putere - tragic? Absurd... Mai e și altceva - multe detalii la Ionesco (după părerea mea)... Personajul lui Duncan mi-a părut excepțional la Ionesco... Informație, emoție, prezență, justificare pentru a săvârși acea crimă a crimelor - fratricidul! Macbeth își omoară apropiata rudă de sânge doar pentru a ocupa un scaun și pentru a-și pune pe cap o bijuterie. Monologul lui Duncan despre război, lume și putere e teribil. Iar monologul lui Malcolm din Ionesco m-a zguduit. Când l-am citit, am știut deja că am găsit finalul tragediei Macbeth. Legătura absurdului cu tragedia: viața... Viața cu poftele ei absurde și cu acțiunile ei foarte des tragice...
I.I.: Folosiți foarte multe elemente în spectacol, inclusiv un luciu de apă...
M.Ț.: Da, folosesc foarte des, nu întotdeauna, diferite elemente (apă, pământ, nisip) în spectacolele mele. O fac în primul rând pentru a stimula simțurile actorilor. E altceva când vorbești de glod și e alta când ești în acel glod. Mai e un moment de neignorat, imaginea! Vin din școala de film și imaginea care se creează din relație, conflict, dorință, ură, răzbunare, trădare, din dragoste și fidelitate e cu mult mai... puternică, fiind absorbită imediat de spectator și înțeleasă. Cred că spectacolul bun e cel care mă copleșește sau atinge și fără text.
I.I.: La nivel sonor, folosiți foarte multe tipuri de muzică, dar și folclor românesc. Este un mijloc de a localiza acțiunea? Cu un război în vecinătate, pe care îl sugerați prin zgomote și fum?
M.Ț.: Muzica din spectacol e diversă. Există muzică originală, creată pentru Macbeth de Alexandru Dicusar, dar am preluat, într-un aranjament nou, și valsul din filmul de desene animate Anastasia. La fel și câteva cântece din folclorul românesc: Aseară ți-am luat basma și M-a trimis mama la capre. Una din explicații este că și noi avem Macbeth-ul nostru. Nu aș porni o montare dacă nu aș găsi legătura piesei cu prezentul în care sunt. Și prezentul meu... în centrul civilizației europene se-ntâmplă un război. Ne-am deprins cu această realitate, din păcate...
I.I.: Costumele din spectacol sunt la rândul lor de toate felurile, o alegere fără discuție teatrală, cu jumătăți de kilturi scoțiene...
M.Ț.: Pentru narațiunea mea scenică, costumul nu are o importanță imediată. Ajung la el cu timpul, ajung la costum când simt personajele (foarte pretențios sună...), dar într-adevăr pot să-nțeleg vestimentația doar atunci când face parte din viața personajelor... Semi-kiltul (propus de Inga Botnariuc, pictorul de costume al spectacolului) a fost acceptat imediat de mine, fiindcă suntem un semi în tot... un semi-caracter, o semi-emoție, o semi-viață... Shakespeare e un orfan... Ca și Cehov, Ionesco sau Brecht (și mulți alții), care au scris despre teme universal valabile, pentru Om și nu doar pentru nația pe care o reprezintă...
I.I.: Tot la nivel vizual, ați ales să vă susțineți lectura scenică cu detalii din pictura / sculptura clasică (detalii proiectate în spectacol), imagini arhetipale ale răului, în special, dar nu numai... ale pasiunii, extazului mistic, de asemenea. De ce această opțiune?
M.Ț.: Proiecția de picturi a venit ca un contrapunct al ororilor. Marea artă a fost și este rezistența lumii. Din om vine urâtul, dar tot din el vine și frumosul. Picturile folosite în cele patru momente ale spectacolului sunt din creațiile artiștilor: William-Adolphe Bouguereau, Alexandre Cabanel, Agnolo Bronzino, Pierre Auguste Cot, Henry Fuseli, Ilia Repin, Miquel Carbonell Selva, Sandro Botticelli, Rafael Sanzio, Leonardo da Vinci, Caravaggio, Francesco Hayez, Rembrandt, Vermeer, Rubens, Artemisia Gentileschi, Goya.
I.I.: Acrobațiile constituie alte puncte inedite. Dansul acrobatic sugerează extazul cuplului central, zborul... Și se constituie în imagini foarte spectaculoase, care reușesc să umple tot spațiul scenic. Ce v-a inspirat să folosiți acrobațiile? De ce le-ați ales?
M.Ț.: Nu cred ca aș clasifica drept acrobație iubirea de pe funii, pe care am adus-o în scena întâlnirii lui Macbeth cu Lady Macbeth. Când pregăteam spectacolul știam deja că vreau ca ambii să zboare. Știam că sunt doi monștri, care se creează unul pe celălalt. Revenirea din război a lui Macbeth și întâlnirea cu iubita lui îl înalță. Dar această înălțare va fi de fapt o cădere sau începutul căderii.
I.I.: Pentru actorii din distribuție sunt elemente de dificultate. Au fost acceptate ușor? Execuția lor a necesitat o pregătire specială...
M.Ț.: Veronica Mereuță e cea care a lucrat mai bine de o lună pentru a obține nivelul cuvenit. Această scenă necesită o pregătire fizică și cred că actorilor nu le-a fost deloc ușor, dar rezultatul a fost peste măsura așteptărilor și bucură spectatorul cu încă o neobișnuită scenă de dragoste și cu un altfel de dialog... Felul în care dialogăm cu publicul, vorbesc desigur de esență, definește (după părerea mea) teatrul de calitate.
I.I.: Pentru dvs., tragedia scoțiană a lui Shakespeare este o piesă, în primul rând, despre dreptul la fericire și independență, despre destin și liber arbitru, luptă pentru putere? Toate acestea și multe altele, ca orice capodoperă?
M.Ț.: Vreau să mulțumesc foarte mult domnului Horia Gârbea, traducătorul versiunii după care am lucrat și lui George Volceanov (editor), un mare shakespearolog și traducător. Datorită lor am avut opera tradusă... M-a inspirat, fiindcă un text bun întotdeauna atrage prin autenticitate, originalitate și desigur poezie. E unul din răspunsuri - ce e pentru mine tragedia scoțiană? - o bună traducere! Dar mai sunt răspunsuri: dragostea cântată secole de cei mai mari poeți și păstrată de cei îndrăgostiți în inimă și amintire a născut multe capodopere. Dragostea de putere și de bani, în schimb, naște monștri. Macbeth poartă în sine această tragedie - tragedia orgoliului, a puterii și desigur a trădării. Și trei mari figuri malefice ale istoriei omenirii. Iuda, care l-a trădat pe Isus, la fel cum și Macbeth îl trădează pe Duncan. Cain, care-și omoară fratele. Duncan e văr drept pentru Macbeth, la fel și Banquo, care e frate de cruce. Apoi, Lucifer, care a hotărât el să fie în locul lui Dumnezeu. Exact ca și Macbeth, care nu s-a mulțumit cu toate favorurile oferite de suveranul său, Duncan. Tragedia scoțiană depășește cu mult hotarele celor ce poartă kilt. Macbeth e tragedia lumii, e una din cele mai profunde istorii despre nimicnicia omului și monologul lui Macbeth, de la sfârșitul piesei, e poate unul dintre cele mai reușite din istoria teatrului. Sigur e demn să fie pus lângă cel a lui Hamlet...
"Dar mâine, și cu mâine, și cu mâine
Abia se târâie din zi în zi
Spre ultimul cuvânt din cartea vremii.
Lumină de la fiecare ieri
Primit-au proștii ca să poată merge
Pe drumul plin de pulbere al morții.
Piei, scânteiere scurtă, piei, că viața
E-o umbră trecătoare, o sărmană
Paiață, ce-i fudulă sus, pe scenă,
Cât ține rolul, amuțind apoi,
E snoavă spusă de un idiot,
Umplută vârf cu zgomot și furie,
Nimic nu-nseamnă." (traducerea: Horia Gârbea)
