Aud voci. Mai mult cu urechea stângă în care, la fiecare mișcare a capului, scrâșnesc pași apăsați într-o baltă, cred, că sunt însoțiți și de un clipocit. Merg pe stradă scuturându-mi capul într-o veselie, iar oamenii mă ocolesc crezându-mă nebun. Bucuria mea, găsesc loc de parcare și-s primul la rând la Kaufland. Printre voci gâlgâite, reușesc să ajung la medicul orelist. Scutur capul fără veselie când, cu ajutorul unei seringi scoate din intrândul umed o întreagă coloană sonoră ajunsă aici din apa piscinei.
Sorin Rizeanu
Auzi? zise soldatul cu pomeții supți și un ochi belit. Auzi, războiul ăsta e ca un cântec rock. Proiectilele ca Jimi Hendrix. I-auzi cum sfredelește chitara. Coloana grea de tancuri trecu râul și se desprinse pe flanc. Mie îmi sună a Wagner, râse sarcastic inginerul, ajustând luneta. La ora 3, camuflaj deschis și kevlar. E comandantul, că n-au kevlar soldații. T-14-urile înaintau funebre, Valkirii Wagneriene, și Matviy armă Javelinul. Lângă el, inginerul fredona încetișor un cântecel de Haloween.
Oana Jindiceanu
When we were young, derulam casetele cu creionul și știam din ochi pe unde e melodia preferată. Acum am un playlist pe telefon. Touch me. Când am întrebări existențiale merg pe jos, dau shuffle și următoarea piesă e The Future. Care e uncertain and the end is always near, dar eu habar n-am where is my mind. Dau next și mă gândesc la tine; Le vent nous portera. Dau mai tare. Acum e clar. No line on the horizon. Râd. Aeroplane. Oamenii mă privesc ciudat. Cânt cu voce tare. Show must go on, asta e.
