E o după-amiază aurie de toamnă-n Bordeaux, cu miros dulce de struguri coborând din coline. Pe malul însorit al Garonnei, umbrele ni se ondulează pe uriașa pânză albă a unei corăbii alunecând silențios spre ocean. În piațetă, la chemarea unei viori, perechi se apropie și se arcuiesc cu dezinvoltura celor care știu pașii de tango. Obosită, mă sprijin de tine ca de un trunchi cald. Nu știm să dansăm noi. Țopăi cu fetița în brațe. Zâmbește hipnotizată, râde, învârtită. Marele clopot bate un ritm de clipă perfectă.
Ana Vlad
Părinții se mândreau cu el din cale-afară, trebuia doar să zâmbească cât îl plimbau pe la vecini. A crescut zâmbind, altfel îl depozitau peste noapte-n debara. Încă zâmbea când Ceva s-a instalat în el, i-a-mpachetat viața, cu tot cu facultatea la care-nvăța și fata pe care-o iubea și le-a pus deoparte. Când încearcă s-ajungă la ele, sfârșește-n vechea debara și-un cântec dintr-o amintire-n care un cowboy mic râde sub o mască de carnaval i se prelinge-n colțul ochiului: oh, Susannah, now don't you cry for me.
Carmen Tot
Gemete înghețate, pe întinderea albă și fără sfârșit. Își înghițea trecutul ca pe mămăliga pe care Ana i-ar fi pus-o pe masă în seara asta, ia, Petre, mănâncă, cât e caldă. Apoi aerul din plămâni îi luă foc, șuierând, mațele îl treziră: în față, o grămadă de gunoi pe care rusul se pișa. Primul prizonier urlă, el îl călcă în picioare și se năpusti, alături de alții și se prăbuși cu fața în putregaiul umed din care se ridicau aburi, gura îmbucă, îmbucă, muri și se trezi iar îmbucând viață. Acasă, muierea bocea după mort.
