În cele ce urmează, Cristina Chira (n. 1987, scriitoare, activistă în domeniul patrimoniului cultural; a publicat în Iocan, Timpul, Matca, antologia Kiwi 2022 și Kiwi 2023; a debutat cu volumul de proză scurtă Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor - Polirom, 2023) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Jurnal de duminică după-amiaza și Legile plajei - toate textele aici.
*
Calupurile de texte primite nu mi s-au părut prea inspirate. Au fost multe previzibile, prea explicite, fără poveste sau scrise pentru plăcerea scriitorului, mai degrabă decât a cititorului (adică fantezii personale, mai ales cele cu titlul Legile plajei).Mi-au sărit însă în ochi câteva povești bunicele:
* În textul autorului, am folosit sublinieri pentru cuvintele inadecvate, paranteze pătrate pentru sugestiile de eliminare, paranteze rotunde și italice pentru adăugările sau comentariile mele. Fiecare text e urmat de comentariile mele.
Jurnalul de duminică după-amiază
A fost o săptămână de vis. Luni m-am apucat de sport: am înconjurat de zece ori Pământul[,](.) (M)arți mi-am făcut un avion de hârtie și-am zburat până pe Lună[,](.) (M)iercuri am ajuns la Soare să-mi ard toate fricile - de aproape, poți privi Soarele în ochi fără să clipești[,](.) (J)oi am făcut toată ziua dragoste printre stele[,](.) (V)ineri am cules păpădii[,](.) (S)âmbătă am dansat pe-un val[,](.) [iar azi o să-mi fac din povești armură]. În rest, toate-s la fel. Lucrez, plătesc facturi, mă uit la filme și dorm în fiecare noapte singură. (Monica Bologa)
Mi-a plăcut acest jurnal cu acțiuni fictive, menit să ascundă faptul că, în realitate, nu se întâmplă nimic. Dar sintagma "iar azi o să-mi fac din povești armură" dă de gol cheia poveștii. În loc să mă lase să trag eu, ca cititor, concluzia privind textul, naratoarea îmi explică ce se întâmplă în el (se apăra de monotonia vieții cu povești), ceea ce mă lipsește de plăcerea de a înțelege eu singură. În plus, am spart frazele lungi în unele mai scurte, astfel încât fiecare zi să aibă fraza ei.
Jurnalul de duminică după-amiază
El ar mai sta întins pe patul din bucătăria de vară, când ea hotărăște că destul s-au odihnit de amiază[,](.) (S)e ridică, stă pe marginea patului, își leagă basmaua și, ca în orice duminică după-masă, nu-i tace gura: Didina s-a dus la aia acasă, a păruit-o, apoi l-a mânat pe bărbată-su până acasă cu furca. Vaca lu' Mardare a fătat o vițică roșcovană. Gigi s-a îmbătat toată săptămâna. La Nae au venit copiii din Italia, să vezi ce arși de soare îs. Mai bună ca un ziar e femeia asta a lui, (gândește) [mustăcește] el. [I-a fugit somnul.] (Iulia Biro)
Mi-a plăcut ideea nevestei bârfitoare pe post de jurnal de după-amiază. Am spart frazele prea lungi în unele mai scurte. Cuvântul "mustăcește" sugerează că bărbatul glumește, dar gluma trebuie să rezulte din context și din ce spune bărbatul, ceea ce, de altfel, se și întâmplă. Așa că "mustăcește" poate fi foarte bine înlocuit cu "gândește". De asemenea, nu este nevoie de ultima propoziție "I-a fugit somnul", pentru că povestea ne-a fost spusă deja: ea se oprește la gândurile lui privind obiceiul de a bârfi al nevestei și faptul că lui asta îi pică bine.
Jurnalul de duminică după-amiază
După prânz, liniștea se instalase, umbra intrase în curte întâi timidă, înghițind apoi câte puțin din alee, din iarbă, din florile de lângă peretele de est. O așteptam să se întindă răcoroasă și voluptoasă și peste mine, să mă învelească cu somnul unor vise diurne, când din curtea vecină se dezlănțui iar: Ce bineee, mingea nu trece de zidul Bumbescu, degajează rapid, primește Bölöni care pasează lui Belodedici. Belo se luptă pentru minge, câștigă, Steaua atacă puternic, Lăcătuș, Lăcătuș driblează șiii incredibiiil. (Fabiola Stoi)
O poveste bine scrisă, care m-a făcut să zâmbesc. Prima parte e poetică și bine stăpânită, mi-a plăcut imaginea umbrei timide care înghite aleea, iarba, florile de la perete, și expresia "să mă învelească cu somnul unor vise diurne". Tocmai asta creează contrastul amuzant cu partea a doua, unde avem redat comentariul unui meci de fotbal (chiar am auzit vocea comentatorului și fraza s-a oprit la fix). Situația în sine e banală, o după-amiază liniștită întreruptă de un meci de fotbal din curtea vecină, dar e redată cu abilitate. Bravo!
Legile plajei
Cascada [ce] țâșnea din peretele stâncos (și) se revărsa în micuța lagună albastră. Peștișori roșiatici și alge îi mângâiau picioarele. Nisipul. Ah, nisipul parcă era din bobițe de aur [și platină la un loc]. Aici e locul, (gândi ea) și-și întinse cearceaful [pe el]. Din coșuleț scoase ochelarii de soare, un rebus(,) [și] câteva punguțe cu semințe [în caz că, și un steguleț cu: Interzis ochilor pudibunzi], și gata, hainele jos. Ațipise în zumzăiala estivală când o mână fermă-i zgâlțâi[e] umărul: Doamnă, avem și noi legile noastre aici, în Mall. (Florina Hegedüs)
Un text amuzant, cu o femeie care merge la plajă într-un decor idilic, despre care aflăm ulterior că se află într-un mall. Mi-a plăcut ideea. Am modificat prima frază astfel încât să avem verbe active, să văd acțiunea (cascada țâșnește și se varsă), mai degrabă decât atribute (cascada ce țâșnește etc.). Textul are însă și multe elemente care nu aduc nimic în plus poveștii: nisipul poate fi din bobițe dintr-un singur metal (less is more), nu e nevoie de pungă de semințe "în caz că" (că ce?), stegulețul nu face decât să distragă de la acțiunea principală. Finalul mi-a plăcut.
Legile plajei
Acasă erau anotimpuri, adoram vara. Aveam bronz fără creme de protecție, castele de nisip și concursuri de acrobații la piscină, vânzători ambulanți cu porumb, fotografi cu maimuțe, luna park cu mașinuțe-carambol. Aici, doar o vară eternă și o plajă plină de oameni îmbrăcați din cap până-n picioare. Hei, spălăcitule, vino-ncoa. Câte rupii costă mizeria aia a ta europeană cu gheață? Dă-mi patru și cară-te, [copiii se tem de tine,] arăți ca o mortăciune. Nu avem loc și pentru voi aici, du-te înapoi la ruinele voastre. (Gabriela Rus)
Un text cu potențial din punct de vedere al poveștii, dacă am înțeles-o eu bine. Ne aflăm într-un viitor în care Europa s-a prăbușit și europenii sunt refugiați undeva în Orientul Mijlociu sau Asia (oamenii au pielea mai închisă, iar pe plajă umblă îmbrăcați, probabil musulmani). (Am presupus că suntem în viitor, pentru că în realitate, în prezent, să fii alb e văzut în continuare ca ceva pozitiv în aceste locuri, europenii sunt în continuare o categorie privilegiată, iar Europa nu este încă în ruine.) Naratoarea (folosirea lui "adoram" îmi sugerează o femeie) își amintește cu nostalgie de trecut, apoi e readusă în prezentul brutal în care e un cetățean de mâna a doua în țara adoptivă și nedorit. Mi-a plăcut inversiunea de roluri: european-refugiat, asiatic care îi spune să se ducă înapoi de unde a venit.
Povestea mi se pare că suferă însă din cauza modului în care e spusă. Verbul "adoram" e un pic prea entuziast și vesel pentru cineva redus la ipostaza de refugiat ostracizat. De asemenea, trecutul descris - o vreme cu bronz fără creme de protecție - e destul de îndepărtat și de prezentul nostru (acum 30 de ani?). Asta mă pune pe o pistă greșită, pentru că mă face să mă aștept la o comparație între trecut (perioada comunista? Anii 90?) și prezent, nu între prezent și un viitor posibil. La fel și vânzătorii ambulanți de porumb sau fotografiatul cu maimuțe. Sintagma "copiii se tem de tine" e mai degrabă ceva ce ne spune autoarea nouă, decât ceva ce ar spune un localnic vânzătorului ambulant.
Aș fi reformula și "nu avem loc și pentru voi aici", ca "nu aveți ce căuta aici".
Ideea poveștii a fost inedită, mi-a plăcut.
Jurnalul de duminică după-amiază
Sunt atât de obosită. Abia pot respira de sub muntele de documente. (Dar îmi place.) [Curios este că-mi place, dar când îmi place ceva n-am simțul măsurii.] Mă apuc de treabă, apoi uit de mine. Duminica mai intră fiică-mea la mine în birou [ca să-mi arunce câte un zâmbet cu care să mă hrănesc], îmi mai spune câte o poveste [ca să nu uit de lumea de afară]. Zilele trecute m-a întrebat pentru ce toate astea[,] (I)-am spus că pentru ea. Nu m-a crezut. A plecat tristă. S-a întors la tabla ei de șah. Mama e nebunul, (am auzit-o zicând) [se aude dinspre ea]. (Ana Maria Dobre-Nir)
O altă poveste cu potențial: o mamă pasionată de ce face, care se pierde în munca ei, chiar dacă îi spune fiicei că tot ce face e pentru ea. Fiica neglijată vede însă adevărul. Mi-a plăcut că în loc de "mama e nebună" zice "mama e nebunul", autoarea plasând în cadru o tablă de șah.
Dar povestea poate fi îmbunătățită din punct de vedere al modului în care e spusă. Prima parte, privind relația mamei cu munca, poate fi mai directă (de asta am adăugat "dar îmi place"). "Când îmi place ceva, n-am simțul măsurii" vorbește despre același lucru ca "mă apuc de treabă, apoi uit de mine", așa că am păstrat doar una dintre fraze. De asemenea, există fragmente ca "zâmbet cu care mă hrănesc" sau "ca să nu uit de lumea de afară", care distrag de la poveste și au un efect de emoție căutată, artificială. Cred că povestea simplă e suficient de puternică.