Eram sătulă de dogme vizibile și prea accesibile și să spun pe aia dreaptă nu le voiam ca model. Într-o seară însingurată mă uitam pe fereastră. L-am văzut stând în stradă. Mă privea. L-am invitat în casă. Discutând m-a frapat fragilitatea lui atât de umană deși era Zeu. Mi l-am dorit mentor, să învăț de la el cum să-mi pot depăși limitele și dezechilibrele. Am început să-l ador. Doar că Îngerul meu păzitor era pe fază și-a zis că am mintea păgână și confund marfa cu ambalajul și să învăț să mă iubesc. Ce glumeț.
Lucian Domșa
A deschis ochii și a ciulit urechile, fără s-audă nici cel mai mic zgomot. Abia când a lătrat câinele și-a amintit că-i acasă-n sat și c-a venit în permisie pentru o săptămână. Oare exista un Dumnezeu al războiului? Ori avea unul doar al său asemenea unui Idol? A simțit că i se umezesc ochii și nu înțelegea de ce. Pe front, ofițerul le-a zis că n-au voie să se lasă pradă emoțiilor, iar el a pufnit în râs, zicând: Ce-s alea? A-nceput să tremure când a auzit fluierul de atac și comanda să-și monteze baioneta la pușcă.
Gheorghiță Mircea
Ai mei erau tot timpul plecați. Mama era dusă cu pluta, tata era la cârciumă. Așa că, lipsindu-mi cei 7 ani de acasă nu am fost dus la biserică și nu a trebuit să mulțumesc niciunui idol pentru geneza unei lumi de rahat. Am luat lucrurile așa cum sunt, cu indiferență și toate au fost bine. Era când bine când rău, dacă existau idoli cred că idolul pozitiv se anula cu idolul negativ, ca sarcinile electrice, se făcea echilibrul lumii. Așa l-am înțeles pe baciul mioritic căruia i se rupea de moarte și de ziua de mâine.
