intru în vizuina viziunii, îmi arată cotiturile, întortocherile, fac ochii mari, buzele țuguiate ca atunci când nu știi pe care dintre drumuri să apuci. Deodată Viezurele îți taie calea. E ceva normal, doar nu vă scuipați în sân sau faceți trei pași îndărăt. Gata cu prostii din astea. Ființele au evoluat. În stațiile de autobuz Lupii și Purcelușii stau liniștiți să vină treisuteșaptele. Vulpi tunate la volanul mașinilor de lux, luate pe bani cinstiți trec stropindu-i fără intenție. Ei nu înjură.
Monica Bologa
Nu l-am întâlnit niciodată. Dar i-am citit toate cărțile, i-am ascultat toate interviurile, știu aproape totul despre el. De 20 de ani îmi e inspirație. Acum sunt la lansarea lui de carte, într-o sală plină de oameni. Știu exact ce o să-i spun, doar două cuvinte; le-am repetat toată noaptea. Aștept. Termină de vorbit, mă așez la rând pentru autograf, palmele îmi sunt reci, respirația tot mai grea. Ajung în fața lui, îmi cade cartea din mână, o ridic, apoi, cu cele două cuvinte înțepenite-n gât, fug. Și tot fug.
Sorin Rizeanu
Și în acea seară liniștită, zeița vântului se trezi și sărută evlavioasă talpa lui. Luna își aruncă săgețile de argint până în inima crudă a Mumei Naturii, narcisistă cu gheare roșii ascunsă în candelele-oglinzi de rouă. Muma își desfășură aripile și înveli pruncul grăsuț și gol, adormit cu pumnii încleștați pe piedestal. Copil fără de păcate, plămădit să crească lacom, nimicitor și hapsân. Evlavioși, zeii impotenți se tânguiră în genunchi: Prunculeț curat de om, sfărâmă-ne ca să putem renaște.
