O puse să stea cu spatele. Nu înțelegea de ce. Avea un bust frumos. Recurse așadar la un mic truc feminin și îl urmări printr-o oglinjoară cum lucrează. Când maestrul o întrebă ce face cu oglinda, îl minți că își studiază propriul chip. Trebuie că mă socoate cea mai vanitoasă ființă, dar nu se îndură să renunțe la a-l urmări. Când maestrul o anunță că lucrarea e gata, i se făcu pielea de găină, deși atelierul era sufocant. Se întoarse și respirația i se blocă în gât. Pe soclu trona un mândru falus.
Diana Cornea
Azi nu se aprinde bricheta. Fuc. Disperat, pun ce am: benzină. De 95. Spitalul ăsta nu e ca celelalte. E vesel. Unul zburdă călare pe trotinetă, își bea cafeaua, fumează. Toate deodată. Mai și strigă: fără obstacole, fără obstacole. Altul citește o carte și dă paginile cu rigla: douăzeci, douăzeci, douăzeci. Un tip jovial, îmbrăcat în halat alb mă întreabă cum mă cheamă, probabil vrea să fim prieteni, dar eu, sceptic și precaut, îi zic: Marlene. Îmi face cu ochiul: de când voiam să vă văd color.
Silvia Ștefan
În parc, după ore. Treișunu', patrușdoi, patrușnouă, șaiștrei, șaișopt, șapteșnouă. Anastasia numără până i se usucă gâtul și tușește cu ecou. Cine nu-i gata, îl iau cu lopata. Treci la copac, n-ai zis bine, îi zice Tudor. Pe noi așa ne-a învățat la școală, da? Hai, ascunde-te repede că te puipuiesc de nu te vezi. Își vântură capul în stânga și-și trece codițele împletite pe celălalt umăr. N-ai auzit, Tudore? Vezi că te tai de pe lista de invitați. Adio tort, adio balon. Se întoarce spre mine: n-am zis bine, tanti?
