Când o să mă fac mare vreau să fiu pădurăriță. Probabil ăsta e femininul. Să nu am pușca și cureaua lată, ci să culeg mușchi purtând pantofi cu toc, în furou, să fac furori printre frunze și părul să-mi fie verde pădure, să dansez cu lupii și să râd cu râșii de prostia lumii, să mănânc zmeură cu urșii și să îmbrățișez copacii, să îmi crească brațe lungi, să pot lua tot la piept. Și în. Să am prieten vântul și lumina să îmi fie haină, nu haină. Dar, deocamdată sunt mică, nu pot avea idoli. Doar idealuri.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Nu-l vedeam des, dar când se-ntâmpla eram fericită. Înalt, atletic, la patru ace, sorbea cu indiferență din paharul cu whisky, plimbându-și privirea pe deasupra capetelor noastre. Visam că mă ia în brațe, tânjeam să-l văd iar și iar. Într-o zi s-a-nvăluit în fum de țigară și dus a fost. L-am revăzut deunăzi pe o bancă în parc: un moșuleț adus de spate, cu obraji supți și ochi rătăciți. Își pregătea culcuș din câteva pături. Am trecut mai departe. A fost o vreme când voiam să fiu ca el. Între timp am ajuns ca mama.
Florentina Enache
De abia i se vedea creștetul, puțin peste clanța de la poartă. Ești acasă? întreba șoptit. Sunt, intră că am ceva bun: s-au copt căpșunele. Se strecura în curte și o urmărea cu atenția unui om mare și fermecat. Ochișorii îi sclipeau ca niște steluțe. Ai mâncat ceva? Nu, că m-am grăbit să vin, dar am așteptat să ieși din casă. Vrei niște tocăniță? Vreau. Auzi, când o să mă însor cu tine, numai mâncare de asta să-mi faci. După ce a crescut, n-a mai privit-o în ochi; doar se roșea și murmura: sărumâna, ați venit acasă?
