De câteva zile în farmacia dintre blocuri, tot mai multe femei fac coada și cer stânjenite aceeași sticluță cu lichid cu miros înțepător. Multe capete de copil au să fie miruite. Nici eu nu am scăpat. Mama m-a așezat pe un scaun înalt și-a plantat coatele la mine pe umeri să mă imobilizeze și cu foarfeca mi-a tuns toate pletele zurlii. A doua zi toți copiii eram fan Depeche, după frizură. Anii au trecut iar eu m-am răzvrătit. Sunt Ileana Cosânzeana cu părul de foc, ascult AC/DC, încă mă mai caut reflex de păduchi.
Paul Dârvariu
prin buzunare. La pantaloni, la sacou, ba chiar și la pardesiul pe care nu l-am mai purtat de doi ani. Nimic. Mă uit în cont. Tot nimic. Mă rog, aproape nimic, că 12,49 lei nu-mi ajung nici pentru o șaorma mică. Băi, ce dracu s-a întâmplat? Mi-au schimbat ăștia identitatea cu cea a unui homeless? Mă uit în buletin. Numele corespunde. Să zicem că și poza, deși ăla de-acolo prea se hlizește. Ceva nu-i în regulă. Ia să deschid Facebook-ul, că nu minte niciodată. Wow, 126 de like-uri? Mi-am revenit. Life is beautiful.
Gheorghiță Mircea
Când a rămas așa, fără vreun motiv, mut și pironit cu ochii în pământ, toți i-au spus să se caute, poate are ceva. Scanat cu RMN, nu i-au găsit nimic, medicii au dat din cap și i-au recomandat Terapia Cognitiv Comportamentală, era de verificat relația dintre gânduri, emoții și comportament. Cum nu mai gândea și nici nu își aducea aminte ceva, totul a eșuat lamentabil. I-au zis să își caute un scop. Își cumpără o tubă încă bună, făcu un cont YouTube și căuta zilnic câți au dat subscribe. Încet mă găsesc. Caut încă.
