Am luat un nor oarecare, l-am frământat în palme ca pe un bulgare de zăpadă ca să îi dau consistență, l-am apăsat ușor, apoi am legat frânghia în jurul lui. Celălalt capăt l-am legat de fierul balconului. Am pășit încet. Deși frânghia era îngustă, nu mă împiedica la mers. Trecusem de vrăbii, de porumbei, de pescăruși, deasupra mai erau câțiva șoimi, când vecina de la șapte scoate capul pe geam și strigă: omule, ce-ai, ești nebun? Nu știu, încă mă caut, i-am aruncat peste umăr. Vântul adia domol.
Arthur Ianoși
Când m-am pierdut prima oară, ai mei se certau. M-au găsit pe la capătul Costineștiului, înșiram litere pe o ață. A doua oară pe la 7 ani. M-au găsit la capătul lui 3. Au venit certându-se. Șoferul de autobuz îmi ștergea lacrimile. A treia oară a fost la divorț. Ai mei m-au uitat într-un taxi. A patra oară la 18 ani. Au uitat că este ziua mea. A cincea oară, când am fugit în lume. M-au găsit în podul unui tren. Între timp am pierdut șirul, dar înșir litere pe coala asta albă sperând să mă regăsesc
Marian Bircea
Doamna Cornea a refuzat politicos o funcție, din jenă și silă să nu ajungă colegă cu vreun fost anchetator. A întrebat, cine-i domnule nea Nelu? Silviu a răspuns ritos. Știm noi. Care noi? Silviu a zis că suntem proști și avem nevoie de douăzeci de ani să ne revenim. A ratat un zero în coadă. După prima mineriadă am descoperit drojdia abjectă care răcnea isterizată, nea Neluuuu, nu ne lăsa. De atunci, încă mă caut și încerc să mă recompun zilnic în utopia originală, de cumetrie, a lui nea Nelu.
