Carmen Tot
Sunt tu? O fac cu disperare, ca pe o ultimă soluție. Sunt tu? Întreb violonistul eșuat, cu paltonul putrezit și arcușul înțepenit de gerul iernii. Sunt tu? Întreb pasărea din curtea interioară a Ferminei Daza. Sunt tu? Întreb călugărul din vechiul schit al cărui cântec îl fredonează duios mama, în nopțile de nesomn, plimbându-se pe sub bolta de vie. Sunt tu? Întreb în cimitirul unde râdeam în copilărie. Sunt tu? Întreb piatra filosofală, pe dumnezeu, ultimul sărut. Sunt tu, sunt tu, răspunde ecoul veșnicei căutări.
Tina Dublea
Neahh, tu mă cauți. Ai nevoie de mine să îți păstrezi starea de înger. Mă cauți cu lumânarea, dar cred că îți trebuie o lanternă cu lumeni mai mulți sau poți să treci direct la făclia de Paști. Mi-ai rătăcit umărul și nu te mai pot feri sub clavicula mea. Aș mai fi vrut, dar de când mi-ai scos la iveală toți demonii, nu mai pot. Mă vezi că sunt, dar nu-s. E o cale atât de lungă, steaua e moartă-n păpușoi și tu nu ești ăla capabil să mă ajungă. Eu m-am cam găsit puțin. Ceea ce îți doresc și ție.
Florina Hegedüs
Măi pișpirici, știți de când mă tot caut? De peste 150 de ani. Și să fiu sigur că mă găsesc am luat-o, știți voi, pe două cărări. M-am înfocat și-am explodat. Da noo, nu m-am lăsat, m-am ridicat, m-am gândit una bună și-am pornit pe trei cărări. De atunci mă tot caut, în legea mea. Se opresc câțiva și mă-ntreabă, din respect, așa, cum fac? Cei mai mulți se fac că nu mă văd. Noaptea dorm dar în zori sunt primul pornit să mă caut. Oare toți care gonesc încă se caută? Îs rătăciți ca mine, în dilema roșu galben verde?
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2023, grupul are 12.090 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).