Nu o luați, nu pe ea, țipă tânărul palestinian înainte ca patul armei să-l izbească. Se trezi lângă scena concertului păcii. Muncise trei luni pentru un bilet. Și când ea îi zâmbise - străină fericită și liberă - meritase tot. Uitase de hărțuieli, religie, lipsuri. Ochii ei, lac verde în deșert. Prima dată când o fată îl ținea de mână, când nu îi păsa că e sărac, când tot ce conta era muzica. Frate, ești palestinian? întrebară primii soldați. Frate, ești israelian? întrebară ceilalți mai târziu. El doar tăcu. Tăcu.
Alex Caragian
Adolescent fiind, am convocat un congres extraordinar cu toți supereroii, eroii stagiari sau alți aspiranți la a îmbrățișa o garderobă compusă preponderent din latex. Plecați în peșterile sau galaxiile foarte, foarte îndepărtate de unde ați venit, căci de azi doar eu îmi voi flutura capa și voi spune că asta e o treabă pentru mine. Mi-a fost acceptată cererea prieteniei de către o fată și mă angajez să fiu veioză fiecărui pat pe care-și va așterne tâmplele, implicit lumii din juru-i. N-am Robin.
Anastasia Dbtsa
Nu am știut cum să iubesc pentru că nu m-ai învățat cum să o fac. Tu nu ai știut să mă înveți pentru că la rându-ți nu ai primit această lecție. Mă priveai lung și vedeam în ochii tăi privirea crudă plină de critică. Urma valul de cuvinte reci care săpau în sufletul meu, sădind neîncrederea. Atunci era dureros, acum devine eliberator. Am așteptat o viață să mă iubești, neavând habar ce ar trebui să simt. Este târziu deja, dar încă mă caut de cuvinte să îți spun că îmi pare rău și te iubesc, tată.
