Nicolae Gică
I-am dat un dos de palmă cât am putut de tare și am țipat la el. Trezește-te la realitate. L-am luat de umeri, l-am scuturat cu forță și am țipat din nou. Trebuie să înțelegi o dată pentru totdeauna, clipele de fericire sunt efemere precum baloanele de săpun. Viața nu este mereu un cer senin, de cele mai multe ori norii ploioși îl acoperă. Trebuie să înveți să faci față greutăților, trebuie să fii mai puternic. Ursulețul de pluș a început să plângă. Am crezut că nu văd bine. I-am mai tras o palmă.
Mihaela Palaloga
Era atât de murdară, încât nici nu mai ținea minte cum e să fii curat. Sau cum se țin tacâmurile în mână, așa cum o învățase bunica ei. Și ce se mai supăra când nu reușea să taie friptura. Ce mofturi, se gândea acum. Aș mânca până și pielea de pui. Zâmbea știrb când își aducea aminte. Așa se face că în buzunarul rochiței cu banderolă, păstra ascunsă o bucățică de săpun, iar la stingere, răzuia câțiva solzi și făcea baloane de săpun. Auzise zvonul și deși părea nebunesc, doar atunci își mai simțea familia aproape.
Mihaela Vicol
Aștept la semafor. Lângă mine, o femeie cu un copilaș de mână care face baloane de săpun și râde. Zâmbesc. Apare un bărbat. Femeia îl observă, se face verde la față și începe să țipe. Dau să plec. În timp ce mă îndepărtez aud o bușitură, scârțâit de roți, forfotă. Nebunul ăla o fi împins-o pe femeie în fața mașinii? Mă întorc, femeia urlă, bărbatul ca un turbat bate pe un altul care încearcă să intre în mașina oprită de pe mijlocul trotuarului, iar deasupra lor, un ultim balon de săpun se stinge.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2023, grupul are 12.090 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).