Lumea e împânzită cu baloane, fiecare cu balonul propriu. Ne refugiem în bula noastră de realitate, trecând nepăsători pe lângă alte sute de alte bule gânditoare. Unele sunt din săpun de Lux, altele din Duru, săpun de casă cu leșie, poate levănțică, cei mai norocoși din șampon, cei și mai norocoși din șampon frumos mirositor. Pe undeva prin lume, un copil cară pe cap o găleată de apă, un altul se joacă-n fața unui tanc trăgând în militari cu baloane multicolore, dintr-un pistol plin cu apă și săpun umanitar.
Aurelian Țolescu
Gogănău. Așa-l chema. Un soldat liniștit și la locul lui, subțirel și timid. Cam într-o lună ne-am dat seama că în urma lui persista un miros acrișor - scârbos, frate cu lipsa de igienă. I-am spus să acorde atenție problemei, dar nu ne auzea. Într-o seară l-am luat pe sus și l-am băgat îmbrăcat sub duș, apoi l-am frecat cu săpun Cheia până a făcut baloane de clăbuci. S-a dezbrăcat și s-a spălat cu o atitudine pudică și lacrimi în ochi. Nu ne-a pârât superiorilor, dar niciodată nu l-am mai simțit nespălat.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Și pentru că Eva se certase cu Adam, l-a rugat pe Dumnezeu să o lase să facă ea bărbatul potrivit. A luat o bucată de lut și l-a modelat cu mâinile goale și sufletul plin. În pauze, se amuza aruncând în el cu baloane de săpun. Cu cât sculpta. cu atât se îndrăgostea. Normal, era bucățică din gândul și inima ei. Când a terminat, el a privit-o, i-a sărutat palmele și i-a spus că arată obosită. Și îmbătrânită. Și a plecat. Nu-i nimic, și-a spus ea. Mi-ai lăsat lutul rămas. Ai să te întorci tot la mine. Să te lipesc.
