Mi-a promis o viață roz și dulce. Era atât de frumos cu ochii lui negri cu care îmi citea până în suflet. Avea o voce groasă și când punea mâna pe mine simțeam, un bărbat adevărat. Când l-am cunoscut bea numai suc. Acum, când bea cu prietenii, mă rog să nu vină acasă, să uite de mine. Anturajul l-a stricat. Prima palmă am zis că a fost o întâmplare. Apoi au venit altele. Stau pentru copii. Viața mea e roz și dulce, așa cum mi-a promis, vând vată de zahăr la bâlci. Când sunt tristă, fac baloane de săpun.
Nicolae Popescu
Când aveam patru ani, mamaie mă spăla în curte. Într-o albie de lemn, cu apă de ploaie încălzită la soare. Și cu săpun de casă. Bucata aia de săpun era mereu uriașă, dar mamaie era puternică, o mânuia cu ușurință. Săream din albie, în picioarele goale și-n curu' gol, să mă zvânt. Miroseam tot a leșie, lipăiam și râdeam. Au trecut anii. Curtea nu mai e, a răsărit un bloc în loc. Nimic nu mai e la fel. Nici soarele. Închid ochii: mamaie mă spală în albia din curte, cu săpun de casă, Zâmbește. Zâmbesc, sunt iar copil.
Alex Caragian
Prințesa Absoluta Efemerida trăia vreme de un balon de săpun. Renăștea într-o fragilă succesiune în proxima peliculă de apă cu clăbuc ce se forma. Se reuni cu Prințul Altissimo Pereni ce își făcea veacul în picătura de condens. Ce optim sentiment, rosti aceasta presată și cu veloce voce. Hai să ne simțim rotund. Și s-au contopit pentru o scurtă eternitate în vâscozitatea savonierei sidefate apoi fiecare și-a văzut de bula lui. Între ei magia mai operează, dar noi știm că e o chestiune de fizică.
