Mami, uite cât de mare e ăsta. E și colorat. Mama, te rog, uită-te. De ce nu râzi? Nu-i frumos? Mama, vrei să vezi cum mă uit încrucișat? Te fac eu să râzi până la urmă, nu mă las. Mereu îmi spui că sunt cea mai haioasă. Acum de ce nu mai râzi? S-a întâmplat ceva? Femeia o luă în brațe și-i sărută părul. Uite, râd, pentru tine, îi spuse în timp ce începură un mic dans împreună. Mama, promite-mi că voi fi mereu, pentru tine, cea mai haioasă fată din lume. Că mă vei lasă să te fac să râzi cu gura până la urechi.
Fabiola Stoi
Când era mic și ai lui se certau, se închidea în baie și se spăla pe mâini sub jet puternic de apă. Să nu audă. Se spăla temeinic, ca și cum de mâinile lui curate depindea pacea casei și a lumii. Ca și cum în săpuneala aia, dospită din dansul patinat al palmelor, și în topirea ei sub apă s-ar fi mutat însăși Liniștea. Acum frământă în palme o bucată de nor trandafiriu și privește cartierul lovit de urgie. Ce bine-ar fi să-i audă pe ai lui certându-se după ușă. Dar cerul e plin de vaiete și de sirene.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Hai mai repede. Suntem în întârziere. Nu e timp să te joci pe covor. Trebuie să ieșim. Da, trebuie să-ți iei și căciula. E frig. Așa. Dă-mi o îmbrățișare să ne ajungă ziua-ntreagă. Te iubesc. Între două click-uri, gându-mi fuge la tine. Oare ai mâncat. Oare dormi la prânz. Oare ești bucuroasă. Te găsesc în curtea plină de zumzet de copii. Îmi sari în brațe, eu te respir. Între timp parc-ai mai crescut puțin. Clipele noastre - baloane de săpun ce-și rotunjesc perfecțiunea în aerul amărui al toamnei. Apoi se sparg.
