Dan Lupu: Warboy este de departe un film atipic în peisajul contemporan al cinematografiei românești. Și e diferit și față de filmele tale de până acum. Cum ai ajuns să ecranizezi povestea asta?
Marian Crișan: Am pornit de la amintiri ale bunicului meu care era adolescent în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe vremea aia era slugă la un om înstărit și avea grijă de caii acestuia, undeva în Munții Vrancei. Aceste amintiri m-au pus pe gânduri și am început să construiesc un scenariu despre un adolescent în acele vremuri, un coming of age story. Îmi doream o călătorie epică pentru acest personaj prin ochii căruia voiam să descifrez sensurile sfârșitului războiului, departe de front. Exista potențialul unei călătorii prin munți, de aici și elementele de western și de road movie aduse în scenariu. Sunt un admirator al filmului american și a fost o plăcere pentru mine să pot merge în zona acestor genuri, revizitându-le din perspectiva românească. Scenariul s-a descoperit scriindu-l și este o fantezie, nu e ceva realist sută la sută sau biografic.
D.L.: Daniel Bâliș are toate șansele să devină un nou Pistruiatul după acest rol. Cum ai ajuns la el?
M.C.: Am făcut casting în foarte multe cluburi de călărie din țară. Daniel este din Bacău și prima noastră întâlnire a fost în 2020, pe când avea 13 ani. Am simțit de la prima întâlnire că poate juca acest rol. Daniel are un instinct și un talent nativ și cred că poate să joace cinema. Am făcut multe teste cu el, și pe text și pe acțiune, călărie, mișcare. Alegerea lui a fost una cu sufletul, simțeam că poate să facă acest rol și știam că toată timiditatea și nesiguranța lui pot fi transformate în ceva, în folosul jocului său și al filmului. Un alt lucru foarte important a fost că Daniel călărea foarte bine și trăia de dimineață până seara în preajma cailor, la grajduri. Asta a fost foarte important pentru mine. Ca detaliu, țin minte că la probele pe care le-am dat cu mai mulți băieți, le-am cerut să facă, dacă vor și dacă pot, o scenă desculți. Printre puținii care au dat acea probă desculț a fost Daniel.
D.L.: Actorii din rolurile principale sunt ambii la primele experiențe pe un platou de filmare, unul dintre ei e chiar american și, mai mult, ați filmat într-o rezervație naturală, ați avut cai pe set... Cum a fost la filmare?
M.C.: Filmarea a fost ca o aventură. Toată cercetarea istorică și apoi elaborarea seturilor, a costumelor, a fost o muncă incitantă. Am descoperit împreună cu echipa o lume de altădată, o lume rurală românească a anilor '40-'50. Prospecțiile pentru găsirea locurilor au fost și ele o explorare care s-a derulat în reprize de-a lungul mai multor ani. Am găsit și hotărât toate unghiurile și momentele zilei în care urma să filmăm secvențele, majoritatea în lumină naturală. Filmarea a fost una intensă deoarece am avut un ritm destul de susținut și filmări dificile care au implicat locații în care nu puteam ajunge decât la picior, filmări care au implicat aproape 100% cai.
D.L.: Reușești să dai o față plină de umanitate războiului, iar în felul acesta filmul devine o poveste pentru întreaga familie. Simțeai lipsa acestui gen în peisajul lansărilor de la noi?
M.C.: Nu pornesc în crearea unui story sau a unui scenariu în acest fel. Cred că povestea pe care vrei să o spui trebuie, în primul rând, să aibă ceva care să te intrige pe tine și să construiești acea ficțiune care să îi intrige apoi pe spectatori. Ce voiam să fac la început era ceva epic, ceva care să se desfășoare într-un peisaj natural spectaculos. Personajul Nicu pornește de la amintirile bunicului meu din perioada adolescenței. Pornind de la acea imagine a unui adolescent la final de război, am creat o ficțiune în genul coming of age, un gen care mă interesează. Ne bucurăm să auzim că filmul este receptat ca un film potrivit pentru toată familia și sper ca adolescenții și copiii să vină și să vadă ceva din lumea bunicilor noștri, a străbunicilor lor...
D.L.: Știu că ați arătat deja filmul în câteva proiecții speciale. Care sunt reacțiile spectatorilor care te-au surprins cel mai tare?
M.C.: Încercăm să fim prezenți la cât mai multe întâlniri cu publicul pentru a discuta și schimba impresii după proiecție. E important să interacționăm cu publicul și să le vedem reacțiile la cald. Pentru mine fiecare spectator care vede filmul la cinema este important, deoarece experimentează spectacolul cinematografic așa cum trebuie el să fie el experimentat, pe marele ecran. Mersul la cinema a devenit altceva față de ce însemna în anii '80, '90 sau chiar 2000.