Minus 20 de grade au fost în noaptea aceea de Crăciun. Un cal, un căruțaș, două fete și o căruță au pornit la 4 dimineața de la Văratec înspre Târgu Neamț. Ele stăteau culcate pe paie, acoperite de pături. Se îmbrăcaseră cu tot ce luaseră în geamantane. Fuseseră în vacanță. Aveau de prins un tren spre București. Vedeau spatele bărbatului, cerul și rotocoalele de aer când respirau. Pe la jumătatea drumului, una dintre ele s-a gândit că va îngheța și va muri. Apoi a văzut, deasupra ei, Carul Mare.
Ana-Maria Butuza
După ce a terminat de văruit tavanul pământului, cu albastru, s-a uitat obosit în bidinea și și-a zis că e păcat să irosească bunătate de vopsea. A colorat apele, precum cerul. Cu alb, din pufoșenia norilor, a făcut valurile după care, preț de o clipă cerească, și-a privit opera și i s-a părut prea puțin. Și-a amintit că mai are culori din noapte și niște sclipici de stele. A făcut plaje întinse, aurii, și pe fundul mărilor a desenat întunericul. De abia după ce a pictat oamenii, a fost nemulțumit.
Ionuț Tuhoarcă
Am mai pierdut un prieten din cauza scrisului. Sau cel puțin așa credeam că este. Nu credeam că ești așa, Ionuț. Așa, cum? Eu sunt așa de 43 de ani. Nu mănâncă o bucată de mămăligă cu tine, stai de vorbă cu el, salut, ce faci și începe să te judece. De ce scrii așa, de ce nu scrii așa? Da' chiar dictează-mi ce să scriu, ca să fie bine. Stai să scot carnețelul. Și ce-ai mai făcut? Ai mai pictat, ai mai vândut ceva? Nu, chiar nu am mai avut chef. Dacă așa-i și-n cer. Nu, mersi.
