București dezvoltat: orașul-bloc, (h)an-orașul (lup solitar radicalizîndu-se galopant)

Înot într-un ocean. Înot, mă țin bine, dar singurele repere perceptibile, practicabile, singurul pămînt (pînă să redevină țărînă, adică Pămînt, Terra) este propriul corp.
 
Dacă această întrebare (Mai multe sau mai puține SUV-uri?) ar fi pusă la București, am fi cel mai probabil în pericol ca SUV-urile să devină obligatorii pentru menținerea sau dobândirea "cetățeniei" bucureștene: paris.fr/pages/plus-ou-moins-de-suv-les-parisiens-et-parisiennes-sont-invites-a-voter-le-4-fevrier
 
"BUCUREȘTI DEZVOLTAT". Sub această titulatură mi-ar plăcea ca niște arhitecți tineri (activism ludic) să realizeze nu o reducere, ci o ducere pînă la absurd a pulsiunilor omni-construcționist "dezvoltaționiste" implicite, dar omniprezente și chiar convergente, bloc:
 
1) un non-oraș integral construit, fără spații nu verzi, ci pur și simplu libere, "goale", fie și de acces;
 
2) un non-oraș-refugiu sau stație de realimentare pe marginea unei autostrăzi;
 
3) un non-oraș mall perpetuu ieftin, doar distracție, antren și consum "en flux tendu".
 
Pe scurt, un non-oraș care a eliminat alteritatea la toate nivelurile și din toate registrele. Oraș mono, oraș mono-maniacal, non-oraș, an-oraș. București, deja. Pe scurt, un oraș redus la segmentul gură-cur (îngurgitare-eliminare în flux continuu, fără oprire) primordial al ființei, ființa-burtă cu creier-stomac despre care vorbea, cîndva, într-o notă pierdută, Bataille.
 
Nu oraș cu/de blocuri, ci oraș-bloc, monolit, sau arhitectonicul sfîrșind triumfător în tectonic și eliminarea totală nu doar a alterității, ci a viului: altericid plus zoo-bio-cid. Pămîntul redevenit corp cosmic. Tot căutînd Luna, facem Pămîntul (o) Lună. Și gata. Să sculptăm deci.
 
Să sculptăm, să scurmăm, să dezgropăm la loc locul (vieții).
 
Trăim la bloc (chiar dacă la casă), într-un bloc, în bloc, trăim bloc. Orașul-bloc(at).
 
Anti-utopia Cetății, sau distopia anti-Cetății.
 
Compact, con-creștem.