1
Pentru început, informațiile. Apoi, dezvoltările și propunerile propriu-zise.
Astfel, în data de 14 septembrie 2023, Ministerul Culturii din România anunța demararea concursului de proiecte pentru participarea României la cea de-a 60-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, care se va desfășura între 20 aprilie și 24 noiembrie 2024, cu preview (pre-vedere!) în zilele de 17, 18 și 19 aprilie 2024. Data-limită pentru depunerea proiectelor este 20 noiembrie 2023.
Puțin înainte, în data de 22 iunie 2023, conducerea Bienalei de la Veneția anunța numele curatorului ediției din 2024 a Bienalei de Artă, precum și titlul și argumentul curatorial al acesteia; altfel spus, invitația-provocare.
Curatorul va fi (este deja) Adriano Pedrosa, curator brazilian și director al MASP, Muzeul de Artă din São Paulo (al doilea mare oraș-gazdă, după Veneția, al uneia dintre cele mai cunoscute și mai vechi, "canonice", bienale de artă din lume): "Aceasta este cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă, într-un interval de 128 de ani de la prima, și nu a existat niciodată un curator dintr-o țară din America Latină", a ținut să precizeze (să se justifice?) Roberto Cicutto, președintele Bienalei de la Veneția. Adăugînd: "Întotdeauna a existat o participare semnificativă a artiștilor sud-americani la Bienală. Dar este foarte diferit atunci cînd aceștia sînt invitați de un curator care are rădăcini în aceeași cultură și care și-a dezvoltat o perspectivă globală de-a lungul anilor". Și, mai departe: "Cred că schimbarea punctului de vedere din care se vorbește despre arta contemporană este ceea ce trebuie să facă o instituție de talia internațională a La Biennale di Venezia. Și nu este vorba doar de un punct de vedere estetic, ci și de unul geografic, la fel ca în cinematografie, atunci cînd filmezi o imagine inversă a aceleiași scene".
De fapt, ca să fim onești, această răsturnare-completare geografico-estetică este propusă-practicată de către Bienala de la Veneția de mai multe ediții deja. Din ediție-manifest în ediție-manifest, asistăm, așadar, deja la o linie, la o mică "tradiție", la un adevărat program care merge din radicalizare în radicalizare, intensional și mai cu seamă extensional: geografic, adică estetic. O adevărată revoluție în mers, care își propune și, în bună măsură, reușește nu doar să reflecte schimbările politico-estetice dîn cîmpul global al artei contemporane (ceea ce, personal, am numit "inversarea polilor", "re-polarizarea"), să "țină pasul" cu ele și să reflecteze asupra lor, ci și, de fapt, să le "performeze", adică să le producă, oferindu-le cel mai extins și mai expus laborator-atelier (cea mai cunoscută bienală de artă a lumii, emulată și concurată peste tot, din toate părțile și la toate scările), altfel spus posibilitatea de a se manifesta, obiectiva, concretiza, testa, verifica și, astfel, progresa - posibilitatea de a se evalua punîndu-se în pratică. O adevărată istorie "paralelă".
Cu atît mai importantă, în Italia de azi, condusă de guvernul populist-extremist Meloni, care a demarat deja o re-luare în posesie a "narativului" istorico-cultural național prin acapararea conducerilor principalelor instituții de cultură și comunicare (începînd cu audiovizualul public și continuînd - nu se știe unde se va opri - cu marile muzee), în intenția declarată de a elimina stînga de la vîrful puterii culturale, cultura fiind concepută, din nou, ca propagandă. "Prea mult a condus stînga afacerile culturale în Italia", spune fățiș guvernul Meloni, recunoscînd direct rolul și importanța, influența culturii în societate și propunîndu-și, astfel, să elimine orice posibilitate de, cum spuneam, contra-istorie sau "istorie paralelă".
Aproape mă mir, avînd în vedere contextul și presiunile, că Bienala de la Veneția nu a fost încă afectată, cucerită, colonizată, continuînd să propună, de fapt, în miezul re-naționalismului și a re-naționalizării, această adevărată rezistență culturală și politică. Sper să reziste, să țină, să dureze. Cel puțin pînă s-o căra dreapta extremă de la putere, deși, din păcate, istoria ne-a dovedit că extremele nu sînt măturate de pe scenă (pentru a avea din ce beciuri și grote să revină!) decît de dezastrele pe care ele însele, mai întîi, ca o fatalitate, trebuie să le provoace.
Să ne bucurăm, deci, de Bienala de Artă de la Veneția - aproape, deja, un miracol.
Or, și din acest punct de vedere al istoriei, să-i spunem, "exterioare", nu doar din cel al propriei sale istorii "interne", Bienala de la Veneția de anul viitor promite un nou pas, eroic deja, în sensul radicalizării "inversării polilor".
Și ajung, în sfîrșit, după această introducere, la titlul și argumentul propriu-zise ale ediției de anul viitor, care mie mi se par excepționale și, de cînd am aflat de ele, nu îmi dau pace.
Titlul Bienalei de anul viitor este deja splendid în multiplicitatea lui, dat fiind că celebrează și pune la lucru nu doar multilingvismul și plurilingvismul (multilingvismul putînd fi considerat a desemna, descriptiv-extensional, starea obiectivă a lumii, în vreme ce plurilingvismul - propun - experiențe individuale, personale, subiective, intensionale), ca stare de fapt și de drept a lumii, ci circulația permanentă între identități plurale, altfel spus traducerea în act, traducerea ca mod de viață planetar (iar cînd spun "planetar" nu este doar un simplu sinonim pentru "global", este vorba, dimpotrivă, de un antonim: planetar versus global), ca trăire subiectivă a Planetei și ca subiectivare a Planetei înseși. Traducerea atinge ecologia și imperativul biodiversității.
Stranieri ovunque / Foreigners everyehere - Străini peste tot: acesta este extraordinarul titlu al ediției 2024 al Bienalei de Artă de la Veneția. Între noi, străinii, adică străini pretutindeni și din toate punctele de vedere, străinătatea ca o condiție pozitivă, nu negativă, ca, poate, singura șansă a lumii contemporane, străinătatea ca non și anti-stranietate. Plus, dez-biectivarea și subiectivarea condiției de străin, străinul nu doar ca "el", ca "obiect" și, de fapt, ca țintă-suport (cf. cratologia foucaldiană), ci ca subiect și condiție. Numai casa, acasa (a-casa?) poate genera straniu "neliniștitor", străinul nu, el este dat, un dat (dar) al lumii și chiar, fenomenologic, adică ontologic, al (posibilității) realității. Ne putem baza pe străini, numai pe ei, ca reper, ne putem, de altfel, baza, în timp ce casa, a(-)casa îți rezervă întotdeauna, oricînd (tocmai asta e: nu ști cînd) surprize. Dar să nu anticipez.
Pentru ca "va fi interesant de descoperit cîte pavilioane naționale vor urma această temă și cum o vor aborda", mai cu seamă acum, în aceste momente inter-naționale de regresie, repliere și închidere între granițe "naturale", politice și mai cu seamă mentale, cum bine, ironic, polemic, provocator se întreabă Roberto Cicutto, președintele Bienalei.
Chiar, ce va face, cum se va prezenta România? Ce proiecte sînt schițate tocmai acum, în aceste zile? Eu, unul, am deja ceva de spus, de oferit, de-a asta m-am și apucat, iată, să scriu.
2
Organizatorii Bienalei de Artă de la Venezia explică alegerea titlului (și, implicit, a temei) ediției din 2024 a Bienalei:
"Stranieri Ovunque - Străini peste tot, titlul celei de-a 60-a Expoziții Internaționale de Artă a Bienalei de la Veneția, este extras dintr-o serie de lucrări începute în 2004 de către colectivul Claire Fontaine, născut la Paris și stabilit la Palermo. Lucrările constau în sculpturi de neon în diferite culori care redau într-un număr tot mai mare de limbi cuvintele «Foreigners Everywhere». Fraza provine, la rîndul său, de la numele unui colectiv din Torino care a luptat împotriva rasismului și a xenofobiei în Italia la începutul anilor 2000: Stranieri Ovunque".
Politic, artistic, politic, artistic. Deja o operă plurală, în mai multe limbi (chiar dacă pe rînd, nu deodată), preluată și continuată ca un stindard de luptă de mai multe colective (de luptă și de creație), ilustrînd aproape fără voie nu atît politizarea artei contemporane și nici, simetric, estetizarea politicului, cît continuarea politicului prin artă (devierea, deturnarea, demisia lui?). Balans, ștafetă - continuitate.
Și iată acum declarațiile de intenție, cu valoare de statement, ale curatorului general al ediției de anul viitor al Bienalei, brazilianul Adriano Pedrosa:
"Fundalul lucrării este o lume plină de crize multiple privind circulația și existența oamenilor între țări, națiuni, teritorii și granițe, care reflectă pericolele și capcanele limbii, traducerii și etnicității, exprimînd diferențele și disparitățile condiționate de identitate, naționalitate, rasă, gen, sexualitate, bogăție și libertate. În acest peisaj, sintagma Foreigners Everywhere are (cel puțin) un dublu sens. În primul rînd, că oriunde te duci și oriunde te afli vei întîlni întotdeauna străini - ei/noi sîntem peste tot. În al doilea rînd, că, indiferent unde te afli, ești întotdeauna, cu adevărat și în adîncul sufletului tău, un străin. [...] Bienala de Artă din 2024 se va concentra pe artiștii care sînt ei înșiși străini, imigranți, expatriați, diasporici, emigranți, exilați și refugiați - în special pe cei care s-au deplasat între Sudul Global și Nordul Global. [...] Figura străinului este asociată cu straniero, estranho, étranger etc., și, astfel, expoziția se desfășoară și se concentrează pe producția altor subiecte conexe: artistul queer, care s-a mișcat în cadrul diferitelor sexualități și genuri, fiind adesea persecutat sau scos în afara legii; artistul outsider, care se află la marginile lumii artei, la fel ca autodidactul și așa-numitul artist popular; precum și artistul indigen, frecvent tratat ca un străin în propria țară. Producția acestor artiști este principalul obiectiv al acestei Bienale și constituie nucleul contemporan al Expoziției Internaționale. [...] Expoziția Internațională va cuprinde, de asemenea, un nucleu istoric care va reuni lucrări din America Latină, Africa, lumea arabă și Asia secolului al XX-lea. [...] În plus, o secțiune specială din nucleul istoric va fi dedicată diasporei artistice italiene din întreaga lume în secolul XX: artiști italieni care au călătorit și s-au mutat în străinătate, dezvoltîndu-și carierele în Africa, Asia, America Latină, precum și în restul Europei, integrîndu-se în culturile locale - și care au jucat adesea roluri semnificative în dezvoltarea narațiunilor modernismului dincolo de Italia. [...] Bienala în sine - un eveniment internațional cu numeroase participări oficiale ale diferitelor țări - a fost întotdeauna o platformă pentru expunerea de lucrări ale străinilor din întreaga lume. Astfel, cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă de la Biennale di Venezia va fi o celebrare a străinului, a îndepărtatului, a outsiderului, a queer-ului, precum și a autohtonului".
Cum aș putea eu, unul, să nu tresar, să nu sar de-a dreptul cînd vine vorba de traducere și cînd străinul, străinătatea sînt declinate nu atît, nu numai etnic, național (adică în registrul "dat", dominant admis al identității, neapărat unice, la singular, așadar exclusive, provocînd nu numai drame și tragedii exterioare, ci și intime, interioare - ca refuz al pluralității), ci și, printr-o pluralizare epistemologică a definirii străinătății înseși, în același timp, dar nu exclusiv-dominant sexuale, incluzînd, adică extinzîndu-se în evantai la toate figurile excluderii și ale marginalizării: nu este nevoie să vii de departe, sau să arăți altfel, sau să nu vorbești limba locului ca să fii străin, poți fi chiar indigen, autohton, poți să nu fi urmat cursus-ul școlar obligatoriu, să fii doar amator - iar această extindere și însumare este de o mare noutate filosofică, străinul, stranietatea străinului devenind figura tutelară și emblematică a contemporaneității, la toate nivelurile și în toate registrele, singura unificatoare, adevăratul numitor comun.
Avem în comun doar străinătatea. Doar străinătatea ne apropie și ne e proprie. (Pentru că - dar aceasta este o altă linie esențială, pe care Bienala din 2024 nu-și propune însă să o dezvolte - sîntem și trebuie să rămînem străini de/pe Pămînt, care nu poate fi însușit, doar în devălmășie, ca străini între noi și față de el, el putîndu-ne deveni, cu adevărat sustenabil, casă și acasă). Nu sîntem la fel - ultima redută, devenită însă, iată, posibilă trambulină a universalismului - decît ca străini, inclusiv autohtonul sau neacreditatul devenind străin - iar aceasta e șansa lui și șansa tuturor. Ne putem întîlni cu adevărat doar ca străini. Străinătatea este condiția principală a lumii.
În termenii ospitalității, întotdeauna asimetrice, dar tocmai pentru dez-asimetrizarea ei, adevăratele gazde nu pot fi decît niște străini, doar străinii între ei pot construi casa și o pot transforma în acasă, acolo unde nu se vorbește decît în traducere, traducerea ca limbă universală a străinilor, a unei Planete-casă salvată doar de străini-într-ei.
"Străini peste": în tot locul și din toate punctele de vedere, multe nebănuite.
3
Așadar, așa cum spuneam, "Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român organizează concursul pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - la Biennale di Venezia, concurs public de creație deschis participării autorilor individuali sau reuniți în grupuri, ori persoanelor juridice fără scop patrimonial (organizații neguvernamentale). (...) Tema celei de-a 60-a ediții a Expoziției Internaționale de Artă (...) este Foreigners Everywhere (Străini pretutindeni). Astfel, ediția din anul 2024 a Bienalei va avea în prim plan artiști care sînt ei înșiși străini, emigranți, membri ai diasporei din diferite țări ori refugiați, în special cei care au călătorit între Sudul și Nordul global. (...) Înscrierea la concurs se va realiza fără taxă, prin depunerea documentațiilor la sediul Ministerului Culturii, Bulevardul Unirii nr. 22, București, pînă la data de 20 noiembrie 2023, ora 14.30. Proiectele transmise prin e-mail sau fax, cele incomplete, cele care nu respectă cerințele impuse de organizatori și cele care vor ajunge la Ministerul Culturii la o dată ulterioară datei menționate, indiferent de modalitatea de transmitere, nu vor fi luate înconsiderare".
Deci 20 noiembrie 2023, ora 14.30: se apropie. Personal, înainte de anunțarea, la Veneția, a temei și titlului Bienalei din 2024, participasem, la începutul verii acestui an, la Cluj, la un proiect, intitulat Diasporice, și am publicat deja în Observator cultural, în mai multe "episoade", pe parcursul verii, contribuția mea. Iată de ce mă simt nu numai familiar cu și atras de ce va fi la anul la Veneția, ci chiar în avans, teoretic, politic, filosofic vorbind.
Nuanță, "doar", de traducere sau nu, în loc de "Străini pretutindeni", care reduce străinătatea, extensional, la spațiu, prefer "Străini peste tot", adică din toate punctele de vedere, nu doar spațiale și geografice, intensional: cum spuneau Deleuze-Guattari, 1o nu putem fi străini decît re-devenind străini (ne-am născut străini, am apărut ca o întîlnire și comunitate de străini, după care ne-am separat sedentarizîndu-ne identitar, adică făcînd-ne case, tăindu-ne în/din carnea Pămîntului - acesta e verbul potrivit - teritorii și despărțindu-ne în "noi" și "ei"), și 2o nu putem deveni - orice, dar mai cu seamă străini - decît împreună (nimeni și nimic nu devine singur: devenirea înseamnă aventură, preschimbare în altceva/altul, deci îl presupune deja pe altul: dublă, de fapt unică afectare cu altul: devenirea ca re-devenire, ca re-venire la altul, ca altul: alții între ei). Etc.
Deci "Străini peste tot" mai curînd decît "Străini pretutindeni": ceea ce argumentul curatorial chiar susține, cu brio, de altfel.
Ajunsesem de mult să cred și să spun - și iată că tema timpului îmi iese în cale, deci sînt pe drumul cel bun, altul, alții vin spre mine, ies în lume cu aceeași temă, pe același drum, în aceeași direcție, nu ne cunoaștem, sîntem străini, ne întîlnim pe drumuri, dar vorbim aceeași limbă, traducerea, fiind noi înșine, necunoscuți-împreună, în trecere, tranziție, traducere, devenire, (non)popor nomad în căutarea adevăratului Pămînt al Făgăduinței care nu poate fi un pămînt între pămînturi (proiecție-reducție plată), ci doar, cosmic, Pămîntul, rotundul finit (kantian) - că nimeni nu poate fi, decît ca iluzie ucigașă, "acasă la el", cu toții sîntem acasă doar unii la alții (acasă doar la alții, ca altul). Locuim "în gazdă": Pămîntul. Sîntem doar oaspeți.
Doar ca străini putem deveni Noi.
Este vorba, desigur, despre ospitalitate, iar în materie de ospitalitate gîndirea, filosofic, cea mai avansată este aceea a lui Jacques Derrida. Dar el atrage, tocmai, atenția asupra paradoxurilor ospitalității, care se deschide, dar impune ceea ce Klossowski numea niște "legi ale ospitalității". Ospitalitatea menține, prin urmare, străinătatea, unitatea inițială a lui hostis divizîndu-se, bifurcîndu-se (onto-etic-politic) în gazda-gospodar și oaspete: ospitalitatea rămîne, așadar, asimetrică, inegalitară și con-descendentă, gazda rămînînd stăpînul, iar oaspetele continuînd să fie perceput ca potențial ostil, iar aceasta este o familie de cuvinte, după cum se poate vedea, extrem de veche și de puternică, încă și azi la putere.
Ospitalitatea trebuie, așadar, depășită, dar pe linia ei însăși, altfel spus, deconstruită: criticată ameliorant, meliorist, progresist, dinăuntru, pentru a-i repera și repara fisurile, salturile, suturile.
În acest sens și pe această direcție, s-ar putea spune, prin urmare, așa: nimeni gazdă, toți oaspeți, oaspeți fără gazdă, oaspeți-gazdă, doar ca oaspete înveți să fii gazdă, straturi-straturi de străini-gazdă formează solul uman, dar ne-antropocenic, al Pămîntului.
Singura casă este Pămîntul, și astfel regăsim (după un ocol al Pămîntului, pentru a-i confirma și respecta sfericitatea) ecologia, dar doar cosmic posibilă.
Re-kantian, sîntem din nou în pre-Lumini, iar lumina nu poate veni decît, unil, "humil", umanizator, dinspre umbră, de la Pămînt (sîntem proiecțiile umbrei). "Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine"? De ce "și", cînd Pămîntul e cerul, Pămîntul este, moral, Soarele, Soarele moral, cerul este interior: "cerul înstelat" coborît pe Pămînt, Pămîntul ca "cer înstelat" cu oameni, "străini peste tot".
Căci ce artist nu e străin? Poți fi artist și să nu fii, cel puțin dintr-un punct de vedere, dar de obicei cumulat, convergent (fascicul, convergență de divergențe), străin? Nu înseamnă arta, tocmai, "înstrăinare", ostranenie (cum spunea Șklovski, dar cum ar putea spune, azi, foarte mult dintr-un întreg popor, rus de exemplu, între atîtea altele)?
Străini peste străini, de nenumărate ori străini, infinit, nenumărabil de străini, se pare că trăim vremuri intens artistice. Dar nu e de glumă. Azi e vorba de o forțare și de o nepermisă masificare, genocidară de-a dreptul, a unei condiții insuportabile și intolerabile deja ca excepție individuală.
Între noi, străinii! La anul, la Veneția.
Pentru început, informațiile. Apoi, dezvoltările și propunerile propriu-zise.
Astfel, în data de 14 septembrie 2023, Ministerul Culturii din România anunța demararea concursului de proiecte pentru participarea României la cea de-a 60-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, care se va desfășura între 20 aprilie și 24 noiembrie 2024, cu preview (pre-vedere!) în zilele de 17, 18 și 19 aprilie 2024. Data-limită pentru depunerea proiectelor este 20 noiembrie 2023.
Puțin înainte, în data de 22 iunie 2023, conducerea Bienalei de la Veneția anunța numele curatorului ediției din 2024 a Bienalei de Artă, precum și titlul și argumentul curatorial al acesteia; altfel spus, invitația-provocare.
Curatorul va fi (este deja) Adriano Pedrosa, curator brazilian și director al MASP, Muzeul de Artă din São Paulo (al doilea mare oraș-gazdă, după Veneția, al uneia dintre cele mai cunoscute și mai vechi, "canonice", bienale de artă din lume): "Aceasta este cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă, într-un interval de 128 de ani de la prima, și nu a existat niciodată un curator dintr-o țară din America Latină", a ținut să precizeze (să se justifice?) Roberto Cicutto, președintele Bienalei de la Veneția. Adăugînd: "Întotdeauna a existat o participare semnificativă a artiștilor sud-americani la Bienală. Dar este foarte diferit atunci cînd aceștia sînt invitați de un curator care are rădăcini în aceeași cultură și care și-a dezvoltat o perspectivă globală de-a lungul anilor". Și, mai departe: "Cred că schimbarea punctului de vedere din care se vorbește despre arta contemporană este ceea ce trebuie să facă o instituție de talia internațională a La Biennale di Venezia. Și nu este vorba doar de un punct de vedere estetic, ci și de unul geografic, la fel ca în cinematografie, atunci cînd filmezi o imagine inversă a aceleiași scene".
De fapt, ca să fim onești, această răsturnare-completare geografico-estetică este propusă-practicată de către Bienala de la Veneția de mai multe ediții deja. Din ediție-manifest în ediție-manifest, asistăm, așadar, deja la o linie, la o mică "tradiție", la un adevărat program care merge din radicalizare în radicalizare, intensional și mai cu seamă extensional: geografic, adică estetic. O adevărată revoluție în mers, care își propune și, în bună măsură, reușește nu doar să reflecte schimbările politico-estetice dîn cîmpul global al artei contemporane (ceea ce, personal, am numit "inversarea polilor", "re-polarizarea"), să "țină pasul" cu ele și să reflecteze asupra lor, ci și, de fapt, să le "performeze", adică să le producă, oferindu-le cel mai extins și mai expus laborator-atelier (cea mai cunoscută bienală de artă a lumii, emulată și concurată peste tot, din toate părțile și la toate scările), altfel spus posibilitatea de a se manifesta, obiectiva, concretiza, testa, verifica și, astfel, progresa - posibilitatea de a se evalua punîndu-se în pratică. O adevărată istorie "paralelă".
Cu atît mai importantă, în Italia de azi, condusă de guvernul populist-extremist Meloni, care a demarat deja o re-luare în posesie a "narativului" istorico-cultural național prin acapararea conducerilor principalelor instituții de cultură și comunicare (începînd cu audiovizualul public și continuînd - nu se știe unde se va opri - cu marile muzee), în intenția declarată de a elimina stînga de la vîrful puterii culturale, cultura fiind concepută, din nou, ca propagandă. "Prea mult a condus stînga afacerile culturale în Italia", spune fățiș guvernul Meloni, recunoscînd direct rolul și importanța, influența culturii în societate și propunîndu-și, astfel, să elimine orice posibilitate de, cum spuneam, contra-istorie sau "istorie paralelă".
Aproape mă mir, avînd în vedere contextul și presiunile, că Bienala de la Veneția nu a fost încă afectată, cucerită, colonizată, continuînd să propună, de fapt, în miezul re-naționalismului și a re-naționalizării, această adevărată rezistență culturală și politică. Sper să reziste, să țină, să dureze. Cel puțin pînă s-o căra dreapta extremă de la putere, deși, din păcate, istoria ne-a dovedit că extremele nu sînt măturate de pe scenă (pentru a avea din ce beciuri și grote să revină!) decît de dezastrele pe care ele însele, mai întîi, ca o fatalitate, trebuie să le provoace.
Să ne bucurăm, deci, de Bienala de Artă de la Veneția - aproape, deja, un miracol.
Or, și din acest punct de vedere al istoriei, să-i spunem, "exterioare", nu doar din cel al propriei sale istorii "interne", Bienala de la Veneția de anul viitor promite un nou pas, eroic deja, în sensul radicalizării "inversării polilor".
Și ajung, în sfîrșit, după această introducere, la titlul și argumentul propriu-zise ale ediției de anul viitor, care mie mi se par excepționale și, de cînd am aflat de ele, nu îmi dau pace.
Titlul Bienalei de anul viitor este deja splendid în multiplicitatea lui, dat fiind că celebrează și pune la lucru nu doar multilingvismul și plurilingvismul (multilingvismul putînd fi considerat a desemna, descriptiv-extensional, starea obiectivă a lumii, în vreme ce plurilingvismul - propun - experiențe individuale, personale, subiective, intensionale), ca stare de fapt și de drept a lumii, ci circulația permanentă între identități plurale, altfel spus traducerea în act, traducerea ca mod de viață planetar (iar cînd spun "planetar" nu este doar un simplu sinonim pentru "global", este vorba, dimpotrivă, de un antonim: planetar versus global), ca trăire subiectivă a Planetei și ca subiectivare a Planetei înseși. Traducerea atinge ecologia și imperativul biodiversității.
Stranieri ovunque / Foreigners everyehere - Străini peste tot: acesta este extraordinarul titlu al ediției 2024 al Bienalei de Artă de la Veneția. Între noi, străinii, adică străini pretutindeni și din toate punctele de vedere, străinătatea ca o condiție pozitivă, nu negativă, ca, poate, singura șansă a lumii contemporane, străinătatea ca non și anti-stranietate. Plus, dez-biectivarea și subiectivarea condiției de străin, străinul nu doar ca "el", ca "obiect" și, de fapt, ca țintă-suport (cf. cratologia foucaldiană), ci ca subiect și condiție. Numai casa, acasa (a-casa?) poate genera straniu "neliniștitor", străinul nu, el este dat, un dat (dar) al lumii și chiar, fenomenologic, adică ontologic, al (posibilității) realității. Ne putem baza pe străini, numai pe ei, ca reper, ne putem, de altfel, baza, în timp ce casa, a(-)casa îți rezervă întotdeauna, oricînd (tocmai asta e: nu ști cînd) surprize. Dar să nu anticipez.
Pentru ca "va fi interesant de descoperit cîte pavilioane naționale vor urma această temă și cum o vor aborda", mai cu seamă acum, în aceste momente inter-naționale de regresie, repliere și închidere între granițe "naturale", politice și mai cu seamă mentale, cum bine, ironic, polemic, provocator se întreabă Roberto Cicutto, președintele Bienalei.
Chiar, ce va face, cum se va prezenta România? Ce proiecte sînt schițate tocmai acum, în aceste zile? Eu, unul, am deja ceva de spus, de oferit, de-a asta m-am și apucat, iată, să scriu.
2
Organizatorii Bienalei de Artă de la Venezia explică alegerea titlului (și, implicit, a temei) ediției din 2024 a Bienalei:
"Stranieri Ovunque - Străini peste tot, titlul celei de-a 60-a Expoziții Internaționale de Artă a Bienalei de la Veneția, este extras dintr-o serie de lucrări începute în 2004 de către colectivul Claire Fontaine, născut la Paris și stabilit la Palermo. Lucrările constau în sculpturi de neon în diferite culori care redau într-un număr tot mai mare de limbi cuvintele «Foreigners Everywhere». Fraza provine, la rîndul său, de la numele unui colectiv din Torino care a luptat împotriva rasismului și a xenofobiei în Italia la începutul anilor 2000: Stranieri Ovunque".
Politic, artistic, politic, artistic. Deja o operă plurală, în mai multe limbi (chiar dacă pe rînd, nu deodată), preluată și continuată ca un stindard de luptă de mai multe colective (de luptă și de creație), ilustrînd aproape fără voie nu atît politizarea artei contemporane și nici, simetric, estetizarea politicului, cît continuarea politicului prin artă (devierea, deturnarea, demisia lui?). Balans, ștafetă - continuitate.
Și iată acum declarațiile de intenție, cu valoare de statement, ale curatorului general al ediției de anul viitor al Bienalei, brazilianul Adriano Pedrosa:
"Fundalul lucrării este o lume plină de crize multiple privind circulația și existența oamenilor între țări, națiuni, teritorii și granițe, care reflectă pericolele și capcanele limbii, traducerii și etnicității, exprimînd diferențele și disparitățile condiționate de identitate, naționalitate, rasă, gen, sexualitate, bogăție și libertate. În acest peisaj, sintagma Foreigners Everywhere are (cel puțin) un dublu sens. În primul rînd, că oriunde te duci și oriunde te afli vei întîlni întotdeauna străini - ei/noi sîntem peste tot. În al doilea rînd, că, indiferent unde te afli, ești întotdeauna, cu adevărat și în adîncul sufletului tău, un străin. [...] Bienala de Artă din 2024 se va concentra pe artiștii care sînt ei înșiși străini, imigranți, expatriați, diasporici, emigranți, exilați și refugiați - în special pe cei care s-au deplasat între Sudul Global și Nordul Global. [...] Figura străinului este asociată cu straniero, estranho, étranger etc., și, astfel, expoziția se desfășoară și se concentrează pe producția altor subiecte conexe: artistul queer, care s-a mișcat în cadrul diferitelor sexualități și genuri, fiind adesea persecutat sau scos în afara legii; artistul outsider, care se află la marginile lumii artei, la fel ca autodidactul și așa-numitul artist popular; precum și artistul indigen, frecvent tratat ca un străin în propria țară. Producția acestor artiști este principalul obiectiv al acestei Bienale și constituie nucleul contemporan al Expoziției Internaționale. [...] Expoziția Internațională va cuprinde, de asemenea, un nucleu istoric care va reuni lucrări din America Latină, Africa, lumea arabă și Asia secolului al XX-lea. [...] În plus, o secțiune specială din nucleul istoric va fi dedicată diasporei artistice italiene din întreaga lume în secolul XX: artiști italieni care au călătorit și s-au mutat în străinătate, dezvoltîndu-și carierele în Africa, Asia, America Latină, precum și în restul Europei, integrîndu-se în culturile locale - și care au jucat adesea roluri semnificative în dezvoltarea narațiunilor modernismului dincolo de Italia. [...] Bienala în sine - un eveniment internațional cu numeroase participări oficiale ale diferitelor țări - a fost întotdeauna o platformă pentru expunerea de lucrări ale străinilor din întreaga lume. Astfel, cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă de la Biennale di Venezia va fi o celebrare a străinului, a îndepărtatului, a outsiderului, a queer-ului, precum și a autohtonului".
Cum aș putea eu, unul, să nu tresar, să nu sar de-a dreptul cînd vine vorba de traducere și cînd străinul, străinătatea sînt declinate nu atît, nu numai etnic, național (adică în registrul "dat", dominant admis al identității, neapărat unice, la singular, așadar exclusive, provocînd nu numai drame și tragedii exterioare, ci și intime, interioare - ca refuz al pluralității), ci și, printr-o pluralizare epistemologică a definirii străinătății înseși, în același timp, dar nu exclusiv-dominant sexuale, incluzînd, adică extinzîndu-se în evantai la toate figurile excluderii și ale marginalizării: nu este nevoie să vii de departe, sau să arăți altfel, sau să nu vorbești limba locului ca să fii străin, poți fi chiar indigen, autohton, poți să nu fi urmat cursus-ul școlar obligatoriu, să fii doar amator - iar această extindere și însumare este de o mare noutate filosofică, străinul, stranietatea străinului devenind figura tutelară și emblematică a contemporaneității, la toate nivelurile și în toate registrele, singura unificatoare, adevăratul numitor comun.
Avem în comun doar străinătatea. Doar străinătatea ne apropie și ne e proprie. (Pentru că - dar aceasta este o altă linie esențială, pe care Bienala din 2024 nu-și propune însă să o dezvolte - sîntem și trebuie să rămînem străini de/pe Pămînt, care nu poate fi însușit, doar în devălmășie, ca străini între noi și față de el, el putîndu-ne deveni, cu adevărat sustenabil, casă și acasă). Nu sîntem la fel - ultima redută, devenită însă, iată, posibilă trambulină a universalismului - decît ca străini, inclusiv autohtonul sau neacreditatul devenind străin - iar aceasta e șansa lui și șansa tuturor. Ne putem întîlni cu adevărat doar ca străini. Străinătatea este condiția principală a lumii.
În termenii ospitalității, întotdeauna asimetrice, dar tocmai pentru dez-asimetrizarea ei, adevăratele gazde nu pot fi decît niște străini, doar străinii între ei pot construi casa și o pot transforma în acasă, acolo unde nu se vorbește decît în traducere, traducerea ca limbă universală a străinilor, a unei Planete-casă salvată doar de străini-într-ei.
"Străini peste": în tot locul și din toate punctele de vedere, multe nebănuite.
3
Așadar, așa cum spuneam, "Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român organizează concursul pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - la Biennale di Venezia, concurs public de creație deschis participării autorilor individuali sau reuniți în grupuri, ori persoanelor juridice fără scop patrimonial (organizații neguvernamentale). (...) Tema celei de-a 60-a ediții a Expoziției Internaționale de Artă (...) este Foreigners Everywhere (Străini pretutindeni). Astfel, ediția din anul 2024 a Bienalei va avea în prim plan artiști care sînt ei înșiși străini, emigranți, membri ai diasporei din diferite țări ori refugiați, în special cei care au călătorit între Sudul și Nordul global. (...) Înscrierea la concurs se va realiza fără taxă, prin depunerea documentațiilor la sediul Ministerului Culturii, Bulevardul Unirii nr. 22, București, pînă la data de 20 noiembrie 2023, ora 14.30. Proiectele transmise prin e-mail sau fax, cele incomplete, cele care nu respectă cerințele impuse de organizatori și cele care vor ajunge la Ministerul Culturii la o dată ulterioară datei menționate, indiferent de modalitatea de transmitere, nu vor fi luate înconsiderare".
Deci 20 noiembrie 2023, ora 14.30: se apropie. Personal, înainte de anunțarea, la Veneția, a temei și titlului Bienalei din 2024, participasem, la începutul verii acestui an, la Cluj, la un proiect, intitulat Diasporice, și am publicat deja în Observator cultural, în mai multe "episoade", pe parcursul verii, contribuția mea. Iată de ce mă simt nu numai familiar cu și atras de ce va fi la anul la Veneția, ci chiar în avans, teoretic, politic, filosofic vorbind.
Nuanță, "doar", de traducere sau nu, în loc de "Străini pretutindeni", care reduce străinătatea, extensional, la spațiu, prefer "Străini peste tot", adică din toate punctele de vedere, nu doar spațiale și geografice, intensional: cum spuneau Deleuze-Guattari, 1o nu putem fi străini decît re-devenind străini (ne-am născut străini, am apărut ca o întîlnire și comunitate de străini, după care ne-am separat sedentarizîndu-ne identitar, adică făcînd-ne case, tăindu-ne în/din carnea Pămîntului - acesta e verbul potrivit - teritorii și despărțindu-ne în "noi" și "ei"), și 2o nu putem deveni - orice, dar mai cu seamă străini - decît împreună (nimeni și nimic nu devine singur: devenirea înseamnă aventură, preschimbare în altceva/altul, deci îl presupune deja pe altul: dublă, de fapt unică afectare cu altul: devenirea ca re-devenire, ca re-venire la altul, ca altul: alții între ei). Etc.
Deci "Străini peste tot" mai curînd decît "Străini pretutindeni": ceea ce argumentul curatorial chiar susține, cu brio, de altfel.
Ajunsesem de mult să cred și să spun - și iată că tema timpului îmi iese în cale, deci sînt pe drumul cel bun, altul, alții vin spre mine, ies în lume cu aceeași temă, pe același drum, în aceeași direcție, nu ne cunoaștem, sîntem străini, ne întîlnim pe drumuri, dar vorbim aceeași limbă, traducerea, fiind noi înșine, necunoscuți-împreună, în trecere, tranziție, traducere, devenire, (non)popor nomad în căutarea adevăratului Pămînt al Făgăduinței care nu poate fi un pămînt între pămînturi (proiecție-reducție plată), ci doar, cosmic, Pămîntul, rotundul finit (kantian) - că nimeni nu poate fi, decît ca iluzie ucigașă, "acasă la el", cu toții sîntem acasă doar unii la alții (acasă doar la alții, ca altul). Locuim "în gazdă": Pămîntul. Sîntem doar oaspeți.
Doar ca străini putem deveni Noi.
Este vorba, desigur, despre ospitalitate, iar în materie de ospitalitate gîndirea, filosofic, cea mai avansată este aceea a lui Jacques Derrida. Dar el atrage, tocmai, atenția asupra paradoxurilor ospitalității, care se deschide, dar impune ceea ce Klossowski numea niște "legi ale ospitalității". Ospitalitatea menține, prin urmare, străinătatea, unitatea inițială a lui hostis divizîndu-se, bifurcîndu-se (onto-etic-politic) în gazda-gospodar și oaspete: ospitalitatea rămîne, așadar, asimetrică, inegalitară și con-descendentă, gazda rămînînd stăpînul, iar oaspetele continuînd să fie perceput ca potențial ostil, iar aceasta este o familie de cuvinte, după cum se poate vedea, extrem de veche și de puternică, încă și azi la putere.
Ospitalitatea trebuie, așadar, depășită, dar pe linia ei însăși, altfel spus, deconstruită: criticată ameliorant, meliorist, progresist, dinăuntru, pentru a-i repera și repara fisurile, salturile, suturile.
În acest sens și pe această direcție, s-ar putea spune, prin urmare, așa: nimeni gazdă, toți oaspeți, oaspeți fără gazdă, oaspeți-gazdă, doar ca oaspete înveți să fii gazdă, straturi-straturi de străini-gazdă formează solul uman, dar ne-antropocenic, al Pămîntului.
Singura casă este Pămîntul, și astfel regăsim (după un ocol al Pămîntului, pentru a-i confirma și respecta sfericitatea) ecologia, dar doar cosmic posibilă.
Re-kantian, sîntem din nou în pre-Lumini, iar lumina nu poate veni decît, unil, "humil", umanizator, dinspre umbră, de la Pămînt (sîntem proiecțiile umbrei). "Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine"? De ce "și", cînd Pămîntul e cerul, Pămîntul este, moral, Soarele, Soarele moral, cerul este interior: "cerul înstelat" coborît pe Pămînt, Pămîntul ca "cer înstelat" cu oameni, "străini peste tot".
Căci ce artist nu e străin? Poți fi artist și să nu fii, cel puțin dintr-un punct de vedere, dar de obicei cumulat, convergent (fascicul, convergență de divergențe), străin? Nu înseamnă arta, tocmai, "înstrăinare", ostranenie (cum spunea Șklovski, dar cum ar putea spune, azi, foarte mult dintr-un întreg popor, rus de exemplu, între atîtea altele)?
Străini peste străini, de nenumărate ori străini, infinit, nenumărabil de străini, se pare că trăim vremuri intens artistice. Dar nu e de glumă. Azi e vorba de o forțare și de o nepermisă masificare, genocidară de-a dreptul, a unei condiții insuportabile și intolerabile deja ca excepție individuală.
Între noi, străinii! La anul, la Veneția.