Mă aflam între Black Metal și White Cavaler. Unul bea whisky cu gheață și asculta rock la căști, ce altceva? Celălalt își sorbea brandy-ul. Primul avea un aer malițios, atotștiutor, mă dezbrăca cu privirea, cred că îmi văzuse, deja, chiloțeii cu căpșunici, al doilea era misterios, îmi părea liniștea întruchipată. Nu știam ce preferam, o noapte cu artificii, sau o zi călduță de vară într-un resort de cinci stele. Apoi, Black a plecat însoțit de altă domnișoară, iar White și-a scos rujul și și-a împrospătat buzele.
Caterina Tudorache
Da. Da. Pârșul țopăia lovind ritmic asfaltul. O pereche de căști mari aproape îl acopereau cu totul. Câte un picior lovea aerul din când în când, fluturând frunzele obosite. 3 furnici siderate se uitau ciulite la apariție. Ce caraghios. I-o fi rău? Ce are în cap de îl agită în halul ăsta. Și în ce hal îi flutură pantalonii. Are aer de prost. Pârșul se uită de sus. Scoase limba. Rânji. Dromaderul smulse dintr-o copită căștile și îi dădu un cap în freză. Călcă furnicile, mâncă frunzele și râgâi. Artă, dom'le. Artă.
Călin Ciprian Rus-Gheorghiu
Dădură toate artele-n sufletul lui Gălman, zis Trompetă, de i sã cerni umoarea. Luă cocoșul dodei Veta, îi rupsă capul și stropi pânza albă, de pe șevalet, până-l scursă de-a binelea de sânge. S-apucă, mai apoi, de smulsă penele pasării și le lipi la-ntâmplare-n tablou. Nu-i ajunsă, prinsă cotoiul vecinilor și, ținându-i capul la subsuoară, capu ăla public, țipând Gălman, se porni să tragă mârtanul de coadă, de chirăia amărâtul, că-ți rupea inima, în timp ce ăstlalt, netotul, continuă în gura mare: artă, tată, artă.
