Claxonul lui, de Harley, scoală toți dracii ce pândesc la ușa Raiului. Babele din bloc ies la geamuri, așteptând bezele obscene. Îmi sting țigara pe încheietura mâinii, fac o gargară cu ultima gură de whisky și-mi trag pielea neagră cu ținte peste rochia scurtă. Pe scări dau de vecinul de la doi care-și lipește ochii de cracii mei și mâna dreaptă de țâța mea stângă. Îi dau un brânci în balustrada de metal de-i sare negrul de sub unghii și țuști pe scări în jos. Îl aud în urmă: ho, Satană și apuc de-i arăt degetul.
Răzvan Drăgoi
Dați-mi voie să mă prezint. Sunt un bărbat cu avere și bun gust. Majoritatea mă cunoașteți. Sunt lângă voi când vă uitați la ororile de la televizor. Când stați pe internet, prefăcându-vă că rețelele de socializare vă pot astupa golul din suflet. Sunt în muzica pe care o ascultați, nu doar în metal, ci și în cea care vă dă stări de melancolie sau deznădejde, plimbându-vă prin ce nu mai aveți. Sunt încântat să vă cunosc. Sper că mi-ați ghicit numele. Dar ceea ce vă uimește este natura jocului meu.
Iulia Visi
Cu mâna ta de fier m-ai apucat de-o aripă. Din penele mele ai modelat o pensulă, săpând o groapă în inima pământului. Am început să ne ascundem tot mai adânc, în noi, în ceilalți. Ne-am spălat cu bismut iar eu am amuțit. Credeam că doar în tine pot să-mi ascult tăcerea. Când liniștea devine zgomot ce rămâne de făcut? Lovești cu pumnul, arunci cu smoală, mai scuipi cenușă. Acum acoperă-ți urechile și pune difuzor la inimă. Ești liberă să zbieri. Mai tare. Poate cineva te aude. Nu el. E tinichea în jurul lui.
