În sala de ședințe a primăriei e război. Manele contra black metal din boxele consilierilor. Terminați, tună primarul. Trebuie să luăm măsuri urgente. S-a sinucis un om la salca blestemată. E singurul copac mare din comună. Ce-i de făcut? Trotuare, țipă manelistul. Rețea de apă, răcnește metalistul. N-avem fonduri, strigă primarul. Și din cauza asta rămânem fără voturi. Ce ne facem cu ei? După amiază toboșarul anunță în sat. Atențiune, atențiune. Luni tăiem salca. Cine vrea să se spânzure, amu-i momentul.
Magdalena Daminescu
Trecea strada de mână cu mămica ei, când un monstru din metal negru și greu s-a abătut asupra lor. Mama a împins-o tare și a căzut. S-a trezit la spital, fără mamă și fără un picior. Când tata i-a adus acasă un picior de metal și i-a spus că îl cheamă Nobeliu și o să o ajute să meargă din nou, s-a gândit că sunt și metale bune care, au venit pe lume că să le înlocuiască pe cele care fac rău oamenilor. Zi de zi Nobeliu a devenit o parte din ea și frate cu celălalt picior. Se ruga de el să i-o aducă acasă pe mama.
Șerban Răzvan
Se numeau Vlad Țepeș. În subteranele Brestului, spărgeau tobele și zgâriau chitarele cu țipetele lor de sataniști. Fiecare vers era un țăruș înfipt în inima lui Dumnezeu. Fiecare strigăt, profanarea purității. Seara, frații Drakksteim își spălau fețele mânjite de cerneluri negre. În spatele măștilor erau doi puștani cu plete. Noaptea aveau coșmaruri cu Prințul Luminii. Lângă prinț, stăteau tații lor. Privirile mustrătoare îi umpleau de furnicături. Ziua își descărcau demonii în black metal.
