Era deja toamnă. Dovlecembrie, cum îi plăcea să spună, ironic. Soarele o privea zâmbind cretin printre frunze aurii, lumea părea că se oprise să-și tragă sufletul iar viața părea aproape suportabilă. Era deja toamnă și gândurile ei amorțiseră. După luni strivitoare de depresie, se simțea recunoscătoare pentru o dimineață în care, aparent, nu urma să se întâmple nimic important. Pentru prima oară după luni de azbest, ieși să respire liber. Era deja toamnă. Topit în venele ei, metalul negru începea să curgă liniștit.
Ana Maria Dobre-Nir
Nici la liceu nu eram, când s-a hotărât să devină groupie pentru o trupă de pletoși, cum îi numea tată-său. Purta tricouri cu Manowar și o fustă din piele Avea un suflet libertin, ea fiind cea căreia îi plăcea să se sărute cu toți, dar și cu toate. Într-una din zile, când am rămas la ea, i-am găsit sub pernă o biblie. Am întrebat-o ce era cu ea, dar nu mi-a răspuns. După ceva ani ne-am întâlnit într-un parc, amândouă cu copii. Când și-a deschis geanta, i-am văzut aceeași carte. N-am mai întrebat-o nimic.
Laura Ghecenco
Sataniștii. Golanii. Curvele și drogații. Așa îi auzeam șuierând printre dinți. Nu aveau niciodată curaj să ne spună în față. Treceam printre vorbele lor fără să ne atingă. Îmi era de ajuns că eu știu ce se ascunde sub tricourile negre: o comunitate implicată în zeci de proiecte de voluntariat. A venit însă un Halloween însângerat când noi ne plângeam prietenii, iar ei aruncau cu ură. Nu le-am răspuns la fel nici atunci. Contează doar să schimbăm lumea cu pași mici. The day we give in is the day we die.
