Marilena Demian
A căzut pe bec. O vorbă auzită întâmplător de la o prietenă a mamei. N-am îndrăznit să întreb, cum să cazi pe bec? Uitasem, când a izbucnit tragedia. Fiica vecinei noastre se mutase într-un apartament nou. Fata cunoscuse un tip bogat, dar nu o lua de nevastă, din cauza religiei lui. Când a rămas însărcinată i-a dat bani să meargă la un doctor care făcea avorturi ilegale. Ea a cumpărat perdele pentru noua casă și s-a dus la babă. La înmormântare am auzit din nou expresia. Poate însemna condamnare la moarte.
Gheorghiță Mircea
Întâi a căzut, în plină zi și în văzul întregii urbe, în timp ce își ținea discursul, primarul Gicu. Tot staff-ul partidului l-a văzut prăbușindu-se tocmai când se lăuda cu ce făcuse în mandat. Inima. După el, Gicu latifundiarul și patronul echipei de fotbal. AVC. Se mai întâmplă, ați zice, dar urmă Gicu, șeful chirurgiei și Gicu zis Asfalt, s-au ciocnit frontal în același perete, în aceeași după-masă. Oamenii începură să murmure și către seară s-au adunat tăcuți sub fereastra lui Gicu, primul ministru, așteptând.
Silvia Ștefan
Ne-am ascuns de restul grupului, în stufăriș. Tricoul meu crem era burdușit cu puf de papură. Hap, hap, hapciu. Fir-ar, am uitat că ești alergică. Mai contează dacă ne prind? Oricum ne bubuie meteoritul, au socotit c-am mai avea niște ore. Iubi, tu ce-ți dorești? Apoi îți spun eu. Hm, mai ții minte când ți-am sărutat prima oară alunița de pe sânul stâng? Ce zăpăcit, eu credeam că vrei să rulăm una mică întâi. Nț, scoate-ți tricoul și lasă-mă s-o fac iar. Și mie ce-mi iese? Ha. Un cucui, dacă pică bolovanul pe tine.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2023, grupul are 12.090 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).