Deși atât de mic, era un șoricel foarte strângător. Nu rodea lucrurile găsite, ca alți șoricei. De când Omul Tânăr se mutase acolo, își împodobise cuibul cu o sumedenie de fleacuri care, în ochii lui, păreau adevărate comori, demne de un muzeu: dopul unei sticle de șampanie, un șervețel cu urme de ruj, o scrisoare de despărțire. Însă, cel mai prețios lucru, căzut chiar ieri, era un bilet de adio, pătat cu sânge. Dar asta nu îl deranja, se asorta perfect cu rujul de buze. Era, cum s-ar spune, un colecționar rafinat.
Dan Banu
Întâi a căzut o bucată mare de cer. În bucătărie. A spart trei farfurii și vasul în care era uleiul de candelă. Apoi bucăți mici s-au tot desprins până când cerul a rămas gol. Au căzut în curte peste gențiane, o floare un colț de cer, o floare un colț de cer. Rămas fără cupolă, împrejurul a început să crape și să pice ca fragmentele de sticlă dintr-un vitraliu din care au fugit sfinții, până când totul a rămas alb. Albul și eu. N-am știut ce să fac, am luat creioanele și am început să mâzgălesc.
Cecilia Fofiu
Închise ușor ușa camerei băieților, mari de acum. Intră apoi tiptil în dormitorul lor privindu-i somnul liniștit. Deconectă căștile cu care adormea mereu, stinse veioza și-l sărută pe frunte. Îi răspunse cu un mormăit și se întoarse pe o parte. În bucătărie o aștepta o cană cu lapte călduț. O molie se-nvârtea nebună în jurul lustrei umbrind ritmic tavanul alb. Oprește lumina sperând că o va salva de inconștienta sinucidere. În întuneric puse pastilele în lapte zâmbind. Știa urmarea. A început de ieri să cadă.
