Aurelian Țolescu
Eram un grup de prieteni nedespărțiți. Munceam mult toți, dar la o lună, două, ne vedeam cu tot cu familii în locuri frumoase unde ne simțeam bine, petreceam și râdeam mult. S-a întâmplat cam până pe la 40 și-un pic. Mai întâi au început să plece părinți, apoi frați mai mari și, nu după multă vreme, colegi, mai mult sau mai puțin în vârstă. Am realizat cu toții că anotimpul vârstei și-a schimbat culoarea pe nesimțite și ne-am dat seama că petrecerile noastre s-au transformat în parastase vesele.
Alexia Dinulescu
Au trecut 30 de ani și eu tot nu știu ce-a văzut la aia. Îmi zicea mereu că n-o să lase pentru nimic năsucul meu în vânt, dar l-a lăsat și dus a fost. Mi-am înecat amarul în găleți de alcool și-n droguri. Mă autodistrugeam lent, iar el radia prin reviste glossy și-n reclame pe autobuze. După o vreme însă n-am mai auzit nimic de el, parcă se căscase pământul și-l înghițise. Ieri am întâlnit-o pe Dana la piață. Mi-a zis c-a murit falit, ca un câine. Mi-am șters lacrima și am dat vina pe frig. Căzuse prima brumă.
Marian Benone Mihai
Într-o dimineață, în timp ce mă îndreptam către tronul din fundul curții, văd că pică un obiect zburător, în cotețul găinilor. La noi, în Ceatalchioi, creștem găini pentru a avea cu cine vorbi. Brusc, am terminat toată treaba mare și pe cea mică, simultan, înainte să apuc a-mi da jos nădragii. Speriat, formez 112 și anunț, așa cum ne-a cerut Arafatul. A doua zi, după ce am primit mesajul de la Ro-alert, apare Tîvărul la TV și ne zice că a-nceput de ieri să cadă câte-o dronă, la grămadă, peste sat. Acum a stat.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2023, grupul are 12.090 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).